COURAGE

interconectarea colecțiilor

The Center for the Documentation of Totalitarian Regimes was established to explore the history of the totalitarian and authoritarian regimes of the 20th century. CDTR wants to contribute to the preservation of historical memory and the protection of human rights.

CDTR activities include historical and archival research, oral history, academic and civic education, focusing on topics related to the existence of totalitarian and authoritarian regimes in the 20th century. It also focuses on practical cooperation with other similarly-oriented bodies at both a national and international level, organizing internal and public seminars, lectures and conferences, organizing campaigns and petitions, publishing and distributing printed and electronic publications, and also conducting advisory and consulting activities in the above-mentioned areas.

The CDTR runs three web sites: minulost.cz (an online portal for the documentation of totalitarian regimes), iBadatelna (the State Security documentation portal) and vons.cz (a website collecting information on the history of the Committee for the Defense of Unjustly Prosecuted People).

CDTR has no employees. It is a non-profit organization that is run in the free time of its members.

The Central Committee of the Communist Party of Croatia (CPC)/League of Communists of Croatia (LCC) was the highest body of the CPC/LCC between the two congresses. The CP organizations in Yugoslavia, as well as the CP organizations in its federal units, managed their central committees.
The CPC was a part of the Communist Party of Yugoslavia (CPY)/League of Communists of Yugoslavia (LCY) which was the ruling political organization in the former Yugoslavia in the period 1945-1990. The LC dictated the overall development of Yugoslav and Croatian society, and Party decisions were largely binding on the state and republic authorities and governmental bodies, as well as for mass political organizations. 

Arhivele Naționale Istorice Centrale (ANIC), cu sediul în București, reprezintă structura centrală a arhivelor naționale din România. Sistemul național de arhive este finanțat și subordonat Ministerului Afacerilor Interne. El este împărțită într-o sucursală centrală în București, una locală tot pentru București și în 41 de filiale județene. Scopul său principal este colectarea, păstrarea și punerea la dispoziția cetățenilor români și străini a documentelor create de instituțiile statului român (inclusiv cele religioase) și a personalităților care au jucat un rol important în viața politică, socială și culturală a României. În afară de documentele de arhivă, arhiva națională găzduiește o bibliotecă impresionantă cu periodice, incunabule, manuscrise, cărți vechi, hărți și fotografii.

Organizarea arhivelor naționale datează din secolul al XIX-lea (1831 în Țara Românească și 1832 în Moldova), când a intrat în vigoare un nou set de legi, numite Regulamentul Organic. În anii următori, se observă o preocupare sporită pentru elaborarea reglementărilor privind selectarea, păstrarea și utilizarea documentelor de arhivă (Berciu-Drăghicescu 1994, 39-40, 46-47). După crearea statului român prin unirea principatelor Țării Românești și Moldovei în 1859, sistemul arhivistic a fost reorganizat. Astfel, în 1862, Arhivele de Stat au înființat o sucursală centrală în București, căreia i-a fost subordonată și filiala din Iași (Dobrincu, Marin, Muraru 2009, 5). După includerea Transilvaniei, Bucovinei, Banatului și Basarabiei în granițele statul român, în urma Primului Război Mondial, arhivele naționale au suferit o nouă reorganizare și trei noi filiale regionale au fost înființate în Cluj-Napoca, Cernăuți și Chișinău. În 1925 a fost adoptată o nouă lege a arhivelor și au fost create mai multe alte sucursale regionale (Berciu-Drăghicescu 1994, 54-56).

Reorganizările administrativ-teritoriale ale României după instaurarea regimului comunist în 1948 au schimbat din nou structura sistemului național al arhivelor. Astfel, fiecare unitate teritorială (regiune sau județ) avea propria filială a arhivelor naționale (Berciu-Drăghicescu 1994, 56-57), cu excepția Capitalei României, unde funcționau două sucursale: una pentru orașul București (din 1950) și o alta centrală denumită denumită Arhivele Naționale Centrale (Dobrincu, Marin, Muraru 2009, 9, 45). Arhivele Naționale Centrale au păstrat arhiva instituțiilor centrale de stat, precum și cele create de personalități, care au jucat un rol important în viața politică, socială și culturală a României. În 1985, datorită programului de sistematizare urbană, au fost demolate sediul Arhivelor Naționale Centrale și clădirea Mănăstirii Mihai Vodă. Birourile și întregul fond de arhivă au fost mutate în actuala locație a Arhivelor Naționale din București (Dobrincu, Marin, Muraru 2009, 9).

Arhivele Naționale Istorice Centrale din București găzduiesc mai multe colecții privinnd opoziția culturală împotriva regimului comunist, cum ar fi colecția Monica Lovinescu și Virgil Ierunca și colecția Gabanyi. Ele împart în departamente pe baza activității lor zilnice și a tipurilor de arhive gestionate: Biroul Relații cu Publicul, Biroul Arhive Administrative și Culturale, Biroul Arhive Contemporane, Biroul Arhive Economice, Biroul Arhive Medievale, Fonduri Personale și Colecții, Biroul Arhive Tehnice și de Înregistrare (Dobrincu, Marin, Muraru 2009, 10). Între anii 2008 și 2018, Arhivele Naționale Istorice Centrale, singure sau în parteneriat cu alte instituții românești sau străine, au inițiat un program ambițios de digitizare, care vizează crearea unei baze de date on-line cu documente medievale, o arhivă virtuală a genealogiei și o fototecă online a comunismului românesc.

The Central Press Supervision Authority (HSTD) was a Soviet-style censorship authority, overseeing the circulation of information in Czechoslovakia in the 1950s and 1960s. The institution was set up in 1953 by a secret government order. At first it was subordinated directly to the presidency of the Czechoslovak government, however, after several months it was transferred to the Ministry of the Interior. The main aim of the HSTD was to ensure that materials containing secret or sensitive information were not published or disseminated to the public. In 1967, the HSTD was renamed the Central Publication Authority, and the following year, in 1968, this provisional censorship office was abolished.