Originară din Chișinău, revista Literatura și arta a fost publicația cu cea mai pregnantă prezență în colecția privată Marian Zulean. Frecvența de apariție a acesteia fiind săptămânală, ea a ajuns să numere peste 200 de numere diferite în această colecție.
Literatura și arta venea prin intermediul Poștei Române, pentru că era trecută în catalogul publicațiilor la care se putea face, în mod oficial, abonament. Revista a fost fondată în 1977 și, inițial, a fost publicația oficială a Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, actualmente al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Această revistă a jucat un rol important la sfîrșitul anilor 1980, în timpul așa-numitei perioade de renaștere națională.
“Țin minte că la începutul abonamentului meu la această revistă, ea venea tipărită cu litere chirilice. Erau cuvinte și fraze românești, dar scrise cu grafie chirilică. Mai apoi, cred că începînd cu 1988 [în realitate, începînd cu 15 iunie 1989, aniversarea a 100 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, poetul național celebrat ca atare în România, pe atunci încă Republica Socialistă România], a fost scrisă cu grafie latină. Cred că aceasta s-a întîmplat în perioada în care la conducerea revistei a venit Nicolae Dabija,” menționează Marian Zulean. Într-adevăr, în perioada 1988-1989, cînd revista era condusă de Nicolae Dabija, Literatura și arta era una dintre cele mai importante publicații din Republica Moldova și principalul promotor al reîntoarcerii la scrierea cu caractere latine, precum și al desemnării limbii române ca limbă oficială în acel teritoriu.
“Revista venea și la noi. Și era, pentru acele vremuri, foarte vioaie, scrisă într-un limbaj alert, mult diferit de cel a publicațiilor culturale de la noi. Era așa chiar și cînd era scrisă în chirilice. De asemenea, în paginile ei erau materiale care aveau conținut politic – girat de o Moscovă, la acea vreme, mult mai liberală și mai deschisă decît ce făceau comuniștii de la noi. Era o publicație culturală neobișnuit de liberă pentru acele vremuri,” rememorează Marian Zulean.
În perioada sa de cea mai mare înflorire, revista avea un tiraj total de aproximativ 260.000 de exemplare / per ediție. Cîteva mii ajungeau și în România, dar nu la chioșcurile de ziare, ci doar prin abonament, prin intermediul Poștei Române. Revista a continuat să apară și după 1989 și, într-un format diferit și cu un impact mult mai mic, continuă să fie activă și acum în Republica Moldova.
Fiind tipărită pe hîrtie simplă de ziar, ea era și cea mai perisabilă. Actualmente, în colecția Marian Zulean se mai găsesc doar cîteva exemplare ale acestei reviste. Spre deosebire de alte colecții, care conțin materiale unicat și unde orice pierdere este iremediabilă, dispariția revistei Literatura și arta din Colecția Marian Zulean nu este o tragedie pentru un potențial cercetător, pentru că numerele respective se pot găsi în biblioteci publice din România sau Moldova. Motivul includerii ei printre piesele remarcabile ale colecției derivă din discrepanța uluitoare dintre discursul promovat de această revistă literară la sfîrșitul anilor 1980 și cel caracteristic publicațiilor culturale din România aceleiași perioade. Faptul că sub Gorbaciov libertatea de exprimare în RSS Moldovenească, ca și în restul URSS, era sensibil mai mare decît dincolo de rîul Prut a produs o mutație semnificativă printre români, în general anti-sovietici, dar care ajunseseră să-și îndrepte speranțele de schimbare, pentru prima dată în perioada postbelică, spre Moscova (C. Petrescu 2013, 244-56). În plus, merită remarcată o altă discrepanță între cele două medii culturale. În Moldova, poetul național Mihail Eminescu era nu numai simbolul acestei reviste, dar și al luptei pentru recunoașterea limbii române, implicit al contestării regimului comunist sovietic. În România, același poet ajunsese să fie dogmatizat ca o simplă anexă a discursului comunist-naționalist oficial, care a fost deconstruită abia în perioada post-comunistă (Bădescu 1999).
