Cazul lui Zaharia Doncev a reprezentat un act izolat de sfidare față de regimul sovietic și nu a fost legat de tendințe mai generale de rezistență sau de consolidarea unor grupuri de opoziție. Cu toate acestea, acest caz este revelator, deoarece protagonistul său nu a fost un reprezentant al intelighenției, exprimându-și critica în mod spontan. Doncev era o persoană care provenea din rândurile clasei muncitoare, având studii medii incomplete. În momentul arestării sale, în decembrie 1956, el lucra ca electrician la combinatul de carne (miasokombinat) din Chișinău. Cu toate acestea, istoria și originea familiei sale ar fi putut juca un rol în atitudinea sa critică față de regim. Doncev avea doi frați care s-au stabilit în România, în timp ce mama sa, Maria Doncev, se afla pe lista persoanelor care doreau să se evacueze în România în 1944. Aceste liste fuseseră întocmite de administrația românească cu puțin timp înainte ca Armata Roșie să intre în Basarabia, la începutul lui martie 1944. Din unele motive, care rămân neclare, ea nu a reușit să se evacueze. Un alt factor care ar putea explica atitudinea lui Doncev a fost educația primită de el în cadrul sistemului școlar românesc, la sfârșitul anilor 1930 și începutul anilor 40. Doncev a învățat opt ani la școală, printre care șapte (1936-1940 și 1941-44) într-o instituție de învățământ românească. Deși originea sa socială era destul de umilă – provenea dintr-o familie de „țărani săraci”, așa cum a subliniat în timpul anchetei – el s-a născut și a studiat la Chișinău. De asemenea, mediul urban ar fi putut avea un oarecare impact asupra viziunii sale despre lume. La un moment dat, în timpul procesului de judecată, el a mărturisit că deținea un aparat de radio, la care asculta posturi de radio străine, mai ales după ce și-a încheiat serviciul militar în armata sovietică, în 1951. Astfel, deși Doncev insista, în mod evident, asupra „originilor sale sociale sănătoase” și asupra parcursului său impecabil ca cetățean sovietic loial, profilul personal al acestuia era, în cel mai bun caz, amestecat, trezind anumite suspiciuni din punctul de vedere al autorităților. Zaharia Doncev a fost arestat de KGB-ul din Chișinău la 10 decembrie 1956 și acuzat de agitație antisovietică, conform articolului 54, paragraful 10 („propagandă sau agitație care conține apeluri la răsturnarea, subminarea sau slăbirea puterii sovietice”), din Codul Penal al RSS Ucrainene, care la acel moment își extindea jurisdicția asupra RSS Moldovenești.
În mod concret, „crima” lui Doncev a constat în scrierea și răspândirea de foi volante antisovietice. În noaptea de 18/19 mai 1955, el a redactat patru foi volante cu conținut „antisovietic” explicit, distribuindu-le în incinta și în zona din împrejurimile gării Chișinău. Trei dintre aceste foi volante au fost scrise în limba rusă, în timp ce a patra era redactată în limba română (cu grafie latină). Se pare că nemulțumirea lui a fost declanșată de abuzurile fizice și verbale la care a fost supus de poliție pentru că a refuzat să plătească o amendă. În aceste texte, Doncev a cerut, în mod explicit, lichidarea puterii sovietice în Moldova. De asemenea, el critica aspru Partidul Comunist, prezicând chiar un război iminent care va „elibera” Moldova de sub „sclavia” dominației sovietice. Mesajul său era, în mod indubitabil, naționalist, cu anumite accente antisemite evidente. De asemenea, el a cerut poporului moldovenesc să se răzvrătească împotriva regimului sovietic și să-și demonstreze afecțiunea pentru „iubita noastră Românie”, pe care nu a ezitat să o numească „fosta noastră patrie”. Deși vorbea cu admirație despre România, Doncev nu a cerut în mod explicit unificarea. Mai degrabă, și-a subliniat dorința ca moldovenii să-și recapete demnitatea pierdută și să fie din nou „stăpâni în țara lor natală”. Nu este, astfel, surprinzător faptul că la 20 decembrie 1956, după un interogatoriu suplimentar la sediul KGB, el a fost, de asemenea, acuzat de naționalism. Peste zece zile, la 30 decembrie 1956, KGB-ul a cerut efectuarea unei expertize psihiatrice pentru a decide cu privire la starea de sănătate mentală a lui Zaharia Doncev. Acesta a fost unul dintre primele cazuri din RSSM când psihiatria punitivă a fost luată în considerare ca măsură represivă, anticipând utilizarea pe scară largă a acestei metode în perioada ulterioară. Regimul presupunea că fiecare cetățean sovietic care punea la îndoială sistemul comunist și pretinsa sa natură progresistă avea probleme psihice. Cu toate acestea, rezultatul a fost oarecum surprinzător. Comisia de experți a conchis că Doncev avea o stare perfectă de sănătate. Raportul acesteia afirma că inculpatul era inteligent, sociabil și foarte atent la tot ceea ce se întâmpla în jurul lui. Se pare că îi plăcea să citească cărți și să joace jocuri de masă. În ceea ce privește starea sa de spirit în timpul scrierii și distribuirii foilor volante, experții au stabilit că el era conștient de faptele sale, acționând noaptea pentru a-și ascunde faptele și a șterge urmele.
Dosarul privind cazul lui Zaharia Doncev a fost deschis de către Secția de anchetă a KGB la 10 decembrie 1956 și a fost închis oficial la 31 ianuarie 1957, după încheierea procedurilor oficiale de anchetă. Dosarul a fost înregistrat sub nr. 6429. Este interesant de observat că poliția sovietică și KGB au avut nevoie de peste un an și jumătate pentru a-l identifica pe Doncev ca făptaș, datorită expertizei grafologice a scrisului de mână de pe foile volante. Dosarul lui Doncev, compus dintr-un singur volum (în număr de 266 de pagini) conține următoarele elemente de bază: 1) diverse acte procedurale referitoare la arestarea lui Doncev, transferul acestuia sub jurisdicția KGB și percheziția casei sale (pp. 1-27); 2) interogatorii detaliate ale inculpatului, inclusiv detalii privind circumstanțele concrete ale acțiunilor sale, familia sa și experiența profesională (pp. 28-87); 3) interogatoriile celor patru martori principali, în special ale ofițerilor de poliție care au descoperit foile volante și au raportat cazul la KGB, precum și ale angajaților gării care l-au identificat pe Doncev (pp. 88-156); 4) diverse documente care reflectă activitatea profesională și caracteristica lui Doncev în calitate de cetățean sovietic (pp. 157-162); 5) acte oficiale referitoare la expertiza grafologică realizată în cazul textelor lui Doncev, inclusiv originalele și copiile foilor volante pe care le-a redactat (pp. 163-193); 6) acte oficiale privind sănătatea mentală a lui Doncev, inclusiv concluziile experților medicali care confirmau starea psihică satisfăcătoare a inculpatului (pp. 194-200); 7) diverse materiale de anchetă privind membrii familiei lui Doncev (pp. 200-210); 8) actul oficial de acuzare referitor la cazul lui Doncev (pp. 212-215); 9) diverse documente referitoare la procesul lui Doncev, inclusiv ședința de judecată și sentința finală (pp. 216-246); 10) protestul depus de Doncev în ianuarie 1960, prin care se solicita reducerea termenului de detenție, rezoluția favorabilă a Procuraturii Generale și hotărârea Judecătoriei Supreme a URSS din 4 mai 1960, care îi modifică sentința la patru ani de închisoare (pp 247-260); 11) recursul și hotărârea definitivă a Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, adoptată în aprilie 1994, privind reabilitarea definitivă a lui Doncev și anularea sentinței sale (pp. 261-266). În cazul special al acestei colecții, cele mai importante documente sunt cele referitoare la depoziția lui Doncev (pe care a confirmat-o prin propria semnătură), precum și probele materiale incriminatorii colectate de KGB, în special copiile și originalele foilor volante scrise de Doncev (în rusă și română).
Cazul lui Doncev este interesant și revelator din mai multe motive. El era departe de a fi un disident tipic, chiar și după standardele sovietice. El avea o situație materială destul de bună, primind chiar un salariu mai mare, comparativ cu alte categorii sociale. Regimul era, aparent, cu atât mai alarmat de acțiunile sale, deoarece acestea nu fuseseră provocate de nemulțumiri cotidiene, ca în multe alte cazuri. Trebuie remarcat faptul, că Doncev a scris cele patru foi volante în mai 1955, adică în faza incipientă a „dezghețului” lui Hrușciov, când autoritățile sovietice au inițiat prima etapă de recunoaștere și asumare a crimelor lui Stalin și de reabilitare tacită a victimelor stalinismului. Probabil că Doncev spera că nu va fi pedepsit pentru atitudinea sa într-un mod atât de sever cum ar fi fost cazul sub conducerea lui Stalin. Deoarece citea frecvent presa sovietică și asculta posturi de radio străine, Doncev era conștient de tendința autorităților sovietice, în general, și a lui Nikita Hrușciov, în special, de a restabili un anumit grad de legitimitate „socialistă” pentru regimul sovietic și de a se distanța de moștenirea stalinistă. Cu toate acestea, istoria recentă și originea familiei lui Doncev i-a agravat situația în ochii autorităților sovietice. Faptul că cei doi frați ai săi locuiau în România și că mama sa a solicitat evacuarea în România, în 1944, au fost argumente care au cântărit mult în decizia finală a autorităților de a-l acuza nu numai de agitație și propagandă antisovietică, ci și de naționalism. Dimensiunea etnică și națională a mesajului său de opoziție a fost percepută de regim ca fiind mult mai gravă decât simpla critică a politicii sovietice, în special în contextul sensibil de la periferia sovietică. Orice bănuială sau manifestare a apropierii istorice, lingvistice și culturale a moldovenilor față de națiunea română era percepută ca potențial periculoasă. Într-un alt context, arestarea lui Zaharia Doncev la 11 decembrie 1956, cu opt zile înainte ca Comitetul Central al PCUS să adopte o decizie de combatere a activităților antisovietice, poate fi un indiciu al faptului, că KGB-ul a vehiculat și promovat această idee mai devreme, iar adoptarea ei formală de către conducerea partidului, la 19 decembrie 1956, doar a legitimat și legalizat o practică aplicată deja de poliția politică sovietică. Zaharia Doncev a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru propagandă și agitație antisovietică și pentru naționalism, conform Codului Penal al RSS Ucrainene, în speță articolul 54, alineatele 10 și 2. În ianuarie 1960, Doncev a depus un protest oficial, cerând o reducere semnificativă a termenului de detenție și invocând motivul loialității sale față de regim și a unui comportament exemplar. Judecătoria Supremă a URSS a aprobat cererea sa la 4 mai 1960. Doncev a fost reabilitat din punct de vedere legal de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în aprilie 1994. Sentința în cazul său a fost anulată din cauza „lipsei oricărei componente criminale” în acțiunile sale.