Actul oficial de acuzare privind cazul lui Gheorghe Zgherea (cazul nr. 33/023262) a fost emis pe data de 2 iunie 1953 de către anchetatorul principal al Secției de anchetă din cadrul Direcției Afacerilor Interne din raionul Cahul, căpitanul Vorobiov și aprobat de șeful Direcției respective, colonelul Eliseev, a doua zi, pe 3 iunie. Acest document sintetiza principalele activități „anti-sovietice” întreprinse de inculpatul Zgherea, care era calificat drept „participant activ în cadrul sectei anti-sovietice ilegale a inochentiștilor-arhangheliști”. Activitățile „anti-sovietice” ale acuzatului ar fi început imediat după intrarea sa în grupul local al inochentiștilor, în decembrie 1949, devenind periculoase și sistematice mai ales începând din decembrie 1950, când Zgherea a devenit predicator misionar și „a trecut în ilegalitate” [pereshel na nelegal’noe polozhenie]. Zgherea a fost acuzat, în special, de „vagabondare prin satele din raioanele Vulcănești, Strășeni, Kotovsk și alte raioane ale RSS Moldovenești”, angajându-se în acțiuni de „agitație anti-sovietică sistematică” prin manipularea și „folosirea prejudecăților religioase ale credincioșilor”. El încerca să își convingă publicul-țintă, format mai ales din țărani, să „se abțină de la orice participare la viața social-politică a țării, să boicoteze alegerile pentru instituțiile puterii sovietice, încerca să îi convingă pe tinerii din sate să nu intre în organizațiile Komsomolului”. De asemenea, el făcea apel la țăranii colhoznici să nu iasă la lucru în colhoz [în special duminica și de sărbătorile religioase]. Este interesant că esența specific religioasă a mesajului lui Zgherea a fost cumva edulcorată de autoritățile sovietice. Din contră, principalul accent se punea pe consecințele sociale și politice nefaste și nocive ale propagandei religioase răspândite de inculpat și de alți membri ai comunității. Un alt motiv serios de acuzare se referea la „cooptarea și recrutarea de către Zgherea a noilor membri în cadrul sectei”, precum și la „participarea sa activă la întâlnirile ilegale ale membrilor sectei”, unde, probabil, își propaga opiniile anti-sovietice printre cei prezenți la aceste întruniri. Autoritățile sovietice erau alarmate nu numai de existența acestor „viziuni anti-sovietice” ca atare, ci mai ales de prezența structurilor paralele și clandestine ale comunității inochentiste, care reprezentau o amenințare directă la adresa stabilității regimului din zonele rurale, încă slab contrólate de centru în primii ani postbelici. Potrivit acestui document, „vinovăția” lui Zgherea era confirmată nu numai de mărturia personală a inculpatului, ci și de relatările și depozițiile martorilor. Din câte se pare, Zgherea nu avea acte de identitate sau obiecte personale (în afară de două fotografii descoperite în timpul arestării sale), confirmându-și astfel statutul de marginal și „clandestin”. Trebuie subliniat faptul că procesul lui Zgherea a fost doar un exemplu dintr-un întreg șir de dosare și procese judiciare intentate împotriva unor membri influenți ai comunității inochentiste. Aceste evenimente au avut loc la sfârșitul anului 1952 și la începutul anului 1953. Unii dintre cei condamnați aparțineau chiar rețelei imediate din jurul lui Zgherea. Astfel, inculpatul a fost doar una dintre victimele campaniei orchestrate de autoritățile sovietice împotriva inochentiștilor, care viza distrugerea structurilor lor clandestine pe tot teritoriul RSSM. Acest lucru explică, probabil, și sentința foarte dură emisă în cazul lui Zgherea și a co-religionarilor săi. Ca și în alte situații similare, actul de acuzare a fost ulterior folosit drept bază pentru redactarea sentinței oficiale.