Actul oficial de acuzare referitor la cazul lui Arsenie Platon (cazul nr. 6539) a fost emis de către anchetatorul special al KGB, căpitanul Sidelnikov, pe data de 19 decembrie 1961, când a fost aprobat de șeful KGB-ului din RSSM, general-maiorul Savcenko. Acest document a fost, de asemenea, aprobat de Procurorul General al RSS Moldovenești, A. Kazanir, la 21 decembrie 1961. Actul de acuzare prezintă o narațiune concisă și sintetică a principalelor „activități anti-sovietice” inițiate și promovate de inculpat în perioada anilor 1957-1961. Documentul conține și o descriere detaliată a acuzațiilor care i se aduceau lui Arsenie Platon. Principalele puncte ale rechizitoriului și ale acuzării se refereau la „agitația naționalistă anti-sovietică” pe care Platon ar fi inițiat-o în interiorul rețelei sale de prieteni și cunoștințe. În mod concret, inculpatul era acuzat de următoarele fapte: „manifestând o orientare naționalistă și ostilitate deschisă față de puterea sovietică, pe parcursul anilor 1957-61 a promovat sistematic agitația antisovietică; el a scris și a răspândit poezii care conțineau calomnii deschise în privința realității sovietice și a PCUS, atacuri grosolane și insultătoare împotriva șefului guvernului sovietic, precum și invenții naționaliste anti-sovietice îndreptate împotriva comuniștilor și cetățenilor de origine rusă care locuiau în Moldova; a redactat versiuni preliminare ale unor proclamații naționaliste, făcând apel deschis către basarabeni să se unească în lupta lor pentru răsturnarea puterii sovietice în Moldova; a răspândit printre membrii anturajului său invențiile și minciunile sale naționaliste provocatoare, exprimându-și nemulțumirea față de puterea sovietică și față de prezența persoanelor de origine rusă în Moldova; a exprimat și răspândit calomnii împotriva realității sovietice, lăudând în schimb condițiile de viață în timpul fostului regim burghez românesc; a declamat public poeziile sale anti-sovietice, care distorsionau și discreditau sistemul social sovietic și pe conducătorii statului sovietic”. Acest fragment arată nu numai esența crimelor comise de Platon, în ochii autorităților sovietice, ci și dezvăluie limbajul și retorica utilizate de regim pentru a defini și clasifica diverse acțiuni de disidență și de opoziție. Este evident că opiniile naționaliste ale lui Platon, exprimarea viziunilor sale în public, precum și proiectele sale de proclamații, dar și comparația favorabilă a impactului regimului românesc în raport cu cel sovietic au fost cele mai grave aspecte ale cazului său, care i-au înrăutățit situația în continuare. Strategia de apărare a lui Platon, bazată pe negarea impactului public al opiniilor sale și pe refuzul încăpățânat de a confirma depozițiile martorilor care îl incriminau, a dus, în cele din urmă, la un efect de bumerang, atunci când anchetatorii au prezentat probe suplimentare și l-au confruntat direct cu martorii acuzării. Se pare că arestarea sa a fost precedată de un denunț făcut de câțiva dintre colegii săi de muncă sau de pacienții cu care a stat în spital, în vara anului 1961. Deși acest lucru nu rezultă în mod clar din dosarul său, este probabil că KGB-ul avea deja unele indicii asupra comportamentului său suspect, ceea ce explică efectuarea percheziției la domiciliul său, pe data de 18 octombrie 1961. Actul de acuzare a descris, de asemenea, în mod detaliat contactele lui Platon din perioada anilor 1957-1961, accentuând posibilele motivații și influențe care i-ar fi explicat și clarificat „convertirea” la naționalism și poziția sa critică față de regim. În pofida acceptării de către Platon a esenței argumentelor acuzării și a recunoașterii vinovăției sale, actul de acuzare a evidențiat faptul că „opiniile anti-sovietice” ale inculpatului erau deja evidente în timpul primei sale perioade de detenție din 1957, contrazicând astfel afirmația lui Platon că el a devenit tot mai dezamăgit de regim abia după anul 1959, sub influența colegului său de muncă, Nikolai Emelianov. Caracterul textual al criticii lui Platon, precum și posibilitatea unui impact public mai puternic al opiniilor sale erau deosebit de îngrijorătoare pentru autorități. În pofida caracterului izolat și spontan al acțiunilor sale și a eșecului de a dovedi legătura lui Platon cu orice formă organizată de opoziție, radicalismul retoricii sale naționaliste a fost suficient pentru a-i convinge pe anchetatorii KGB-ului din RSSM de potențialul său pericol. Platon a fost acuzat în conformitate cu articolul 67, partea 1 din Codul Penal al RSS Moldovenești („agitație și propagandă anti-sovietică promovată în scopul subminării puterii sovietice”) și condamnat la trei ani și jumătate de închisoare într-un lagăr de corecție prin muncă cu regim sporit de securitate. Urmând practicile obișnuite ale sistemului sovietic de justiție, sentința finală reproduce aproape literalmente textul actului de acuzare.