Áron Márton (28 august 1896, Sândominic, județul Harghita – 29 septembrie 1980, Alba Iulia), episcop de Alba Iulia, cea mai influentă personalitate maghiară din Transilvania din secolul al XX-lea. A urmat studiile gimnaziale la Şumleu Ciucului, Miercurea-Ciuc, respectiv la Liceului Károly G. Mailáth din Alba Iulia. În 1915 a fost recrutat în armată unde a avut gradul de locotenent. După război a lucrat ca funcționar în Brașov, apoi din 1920 a fost elev la Seminarul Teologic din Alba Iulia. În 1924 a fost hirotonisit ca preot. A fost mai întâi capelan la Ditrău, apoi din 1925 la Gheorgheni. Din 1926 a predat religia la Liceului Public din Gheorgheni, apoi din 1928 a fost profesor de religie și director adjunct al Liceului Catolic din Târgu Mureș. Din 1929 a fost preot paroh în Turnu Roșu și inspector școlar la Orefelinatul Teréz din Sibiu. Ulterior, a fost preot al Tribunalului din Alba Iulia alături de episcopul Gusztáv Majláth. Din 1930 a lucrat ca arhivar, din 1932 a ocupat funcția de secretar episcopal și a lucrat la profesor preot de omiletică la Universitatea din Cluj. S-a ocupat de organizarea educației culturale extrașcolare. Începând din 1938 a fost vicarul Bisericii Sfântul Mihail (Szent Mihály) din Cluj. Papa Pius al XI-lea l-a numit episcop de Alba Iulia la 24 decembrie1938, iar consacrarea sa a avut loc la 12 februarie 1939 (Domokos 1989; Virt 2002).

După cel de-al doilea Tratat de la Viena dioceza a fost împărțită în două, iar Áron Márton a rămas în Transilvania de Sud. Episcopul a fost singurul care în timpul guvernului Antonescu a îndrăznit să protesteze împotriva tratamentului inechitabil al maghiarilor din Transilvania de Sud. El a fost și singurul care a prezentat situația reală guvernului maghiar. Timp de trei luni, din noiembrie 1943 până în ianuarie 1944, a vizitat lagărele de muncă înființate în apropiere de Făgăraș, unde unii dintre prizonierii încarcerați fără proces erau germani și maghiari. A oficiat slujbe religioase și i-a ajutat cu îmbrăcămintepe cei care aveau nevoie. La 18 mai 1944, în discursul ținut la Biserica Sfântul Mihail din Cluj a protestat împotriva deportării evreilor, apoi câteva zile mai târziu, la 22 mai, a trimis o scrisoare autorităților maghiare în care le cerea să împiedice deportarea evreilor. După 23 august 1944 episcopul i-a vizitat pe intelectualii maghiari care erau prizoneri politici în lagărele de muncă de la Târgu-Jiu, Brad și din alte localități, folosindu-și ocazional prestigiul pentru a interveni în scopul eliberării unor deținuți. La 19 ianuarie 1945 a trimis o scrisoare prim-ministrului Nicolae Rădescu în care a protestat împotriva deportării germanilor (informații oferite de József Marton; Marton 2014).

Chiar și după cel de-Al Doilea Război Mondial a luptat pentru drepturile minorității maghiare, libertatea de religie și de conștiință. Episcopul a încercat să-i unească pe liderii bisericilor istorice și a redactat în Cluj un memorandum prin care propunea o soluție mai acceptabilă și cerea ca măcar o parte a populației maghiare din Transilvania să facă parte din Ungaria. Memorandumul a fost semnat numai de Áron Márton. Conținutul memorandumului care a devenit unul dintre păcatele majore ale episcopului a fost făcut public, deoarece în luna următoare, la 8 ianuarie 1946, Áron Márton a trimis o scrisoare deschisă de mai multe pagini prim-ministrului Petru Groza. Relatând despre drepturile încălcate, situația și starea de spirit a minorității maghiare, el a scos în evidență faptul că nu vorbește în numele comunității sale, dat fiind că nu era delegatul acesteia. În același timp, „Dumnezeu m-a creat maghiar și bineînțeles că mă doare să văd soarta fraților mei și destinul lor nu mă poate lăsa indiferent. Pe de altă parte, funcția mea ecleziastică mă obligă să privesc lucrurile și din perspectivă morală. Situația maghiarilor care trăiesc în România nu îndeplinește obligațiile morale fixate prin Statutul Națiunilor Unite ca principii călăuzitoare pentru o coexistență pașnică. Și dacă ne dorim cu adevărat să promovăm pacea între națiuni, cred că trebuie să căutăm să ne îndreptăm în această direcție”. În 1946 au început atacurile directe prin care preoții catolici au fost persecutați și arestați. Episcopul a protestat și împotriva acestora. La 18 martie 1948, în numele Episcopatului Catolic din România, împreună cu ceilalți episcopi, i-a adresat ministrul Cultelor o scrisoare în care, în lumina contradicțiilor din constituție, pledau în favoarea libertății de conștiință și de religie, precum și în favoarea educației religioase și a grijii duhovnicești. Noua constituție punea sub semnul întrebării existența confesiunilor religioase, iar Áron Márton și-a dat seama că nu mai era posibil să lupte singur, așa că s-a alăturat mișcării de rezistență organizate în jurul nunțiului Andrea Cassallo care ulterior a fost expulzat. Lui Áron Márton i s-a cerut să redacteze statutul Bisericii Catolice care urma să fie supus aprobării autorităților. Din cele 46 de puncte redactate în spiritul loiialității față de biserică, numai șase au fost aprobate. În februarie 1949 episcopul a formulat cele mai importante puncte, dar nu a primit nicun răspuns. Ca reacție la interzicerea Bisericii Greco-Catolice, Áron Márton le-a cerut preoților catolici în circularele sale din 6 și 20 octombrie 1948 să-i sprijine și să-i ajute pe frații lor greco-catolici. La moartea lui Áron Márton, episcopul Alexandru Todea i-a mulțumit separat în albumul memorial pentru că și-a asumat un rol în supraviețuirea bisericii Greco-Catolice (informații oferite de József Marton; Márton 2016).

La 21 iunie 1949 a fost arestat de Securitate. Inițial a fost arestat pentru investigații, apoi a fost condamnat de către tribunalul militar din București la 13 iulie 1951. Și-a executat sentința în penitenciarele de la Jilava, Aiud, Sighetu Marmației și Malmaison în București. După ispășirea sentinței a fost suspendat din Prezidiul Marii Adunări Naționale, s-a întors la Alba Iulia la 24 martie 1955. Ca urmare a măsurilor adoptate de Áron Márton care cerea disciplină și muncă din partea preoților săi, mișcarea clericală pentru pace a eșuat. Episcopul a anunțat un amplu exercițiu spiritul, cu scopul de a-i ajuta pe cei care cedaseră în timpul „perioadei de pace” să se refacă spiritual. Exercițiul spiritual care a durat trei zile a fost urmat de confesiune. Penitența nu a luat forma unor rugăciuni, ci a unor sume de bani plătite de cei afectați pentru menținerea Facultății de Teologie din Alba Iulia care se afla într-o stare precară. Situația a fost rezolvată, iar din acel moment, în virtutea unei hotărâri episcopale, fiecare trebuia să îl accepte pe celălalt. Áron Márton a reorganizat și Facultatea de Teologie. După eliberarea sa, chiar din toamna acelui an, 50 de teologi s-au înscris, împreună cu cei care părăsiseră biserica pentru că liderii acesteia colaboraseră cu autoritățile statului. De asemenea, s-au alăturat și preoți greco-catolici, pritre care și Lucian Mureșan, viitor arhiepiscop și cardinal. Deși Școala Corală a fost înființată în 1953, în așa-numita epocă a păcii, episopul plănuise crearea sa încă din 1948, așa încât a aprobat și a susținut instituția care funcționa ca un mic seminar teologic (informații oferite de József Marton).

În perioada 1957-1967 Áron Márton s-a aflat în arest la domiciliu și a condus dioceza din reședința sa episcopală. Printre responsabilitățile sale se număra conducerea diocezelor vacante din Satu Mare, Oradea și Timișoara. Ca urmare a destinderii de scurtă durată a autorității regimului, i-a fost suspendat în cele din urmă arestul la domiciliu. În această perioadă i s-a permmis să întreprindă vizite la Roma între 24 februarieși 6 martie 1970, 6 și 26 octombrie 1971, 2 și 12 martie 1974, în timpul cărora a putut rezolva anumite probleme. În urma vizitei sale din 1970, s-a creat posibilitatea ca cel puțin patru tineri preoți sau studenți la Teologie să studieze în fiecare an la Roma. Cea mai importantă vizită s-a dovedit cea din 1971, când Áron Márton a participat la sinodul episcopal unde a ținut un discurs. Cu această ocazie a obținut aprobarea numirii lui Antal Jakab ca sufragantul său. Consacrarea lui Jakab ca episcop a avut loc în februarie 1972 în Catedrala Sfântul Petru, acesta a primit și aprobarea Departamentului Cultelor. Succesiunea reprezenta o problemă foarte delicată. Jakab a fost numit cu drepturi de succesiune, cum iure successione, și avea dreptul să îi urmeze imediat lui Áron Márton în funcția de episcop fără să fie nevoie de un nou schimb de documente sau de altă negociere între statul român și Sfântul Scaun. Vizitele la Sfântul Scaun i-au îmbogățit experiența și i-au adus satisfacție episcopului. Oferea prezentări de 1-2 ore despre călătoriile sale la Seminarul Teologic din Alba Iulia pentru a-i consolida spiritual pe preoți. Era important pentru studenții la Teologie să rămână optimiști, știind că sunt luați în considerare în altă parte a lumii. După cea de-a treia vizită la Sfântul Scaun, Áron Márton a suferit o intervenție chirurgicală serioasă și a decis să adopte un program de lucru mai moderat, delegându-și o parte din atribuțiile episcopale sufragantului său (informații oferite de József Marton; Márton 2015).

Áron Márton a fost și un sprijinitor al culturii. Nu e întâmplător faptul că în tinerețe a fondat împreună cu lingvistulLajos György,în septembrie 1933,revista pedagogică intitulată Erdélyi Iskola (Școala transilvană), care urmărea dezvoltarea educației școlare în limba maghiară, păstrarea școlilor și a tradițiilor populare, precum și implementarea celor mai recente realizări din domeniul pedagogic. Nu în cele din urmă, doreau să îi ajute pe pedagogi într-o perioadă în care profesorii nu aveau acces la cărți relevante pentru că le lipseau mijloacele financiare. Deși în timpul episcopatului său biserica a fost limitată la zidurile bisericii, la sacristie, Áron Márton s-a străduit să mențină contactul cu personalitățile culturale și s-a întâlnit cu cei mai de seamă scriitori, poeți, oameni de știință din Transilvania – de exemplu, Andor Bajor, Sándor Fodor, Sándor Kányádi, Samu Benkő – dar și cu cei mai importanți oameni de știință. Ca urmare a schimbărilor politice, au devenit persoane suspecte în ochii partidului, dar au fost susținuți de Áron Márton. Episcopul a păstrat legătura și cu poeți și scriitori maghiari. A corespondat cu János Pilinszky, iar Gyula Illyés i-a trimis romanul său eseu intitulat Kháron ladikján (În luntrea lui Caron)despre îmbătrânire și moarte, la care episcopul i-a răspuns:“Nu ești o persoană fără credință, ci doar un căutător”.Episcopul a schimbat bucuros idei cu reprezentanții opoziției care au devenit oile negre în anii 1980. Oaspeții săi nu erau numai personalități culturale, ci și persoane persecutate care au beneficiat de suportul material al episcopului. Și aceasta este o manifestare a opoziției culturale. Acești oameni reprezentau demnitatea umană în fața lumii. În 1971 – sub aripa protectoare a episcopului – la Semianrul Teologic din Alba Iulia s-a lansat o serie de prelegeri. În cadrul acestora, scriitori, poeți laici veneau duminica și țineau prelegeri în afara programului obișnuit. Însă această inițiativă a fost interzisă de la a patra prelegere. Cu toate acestea, a fost o experiență importantă pentru preoții din provincie să-i asculte pe Bajor, Fodor, Kányádi sau pe scriitorul itinerant Ödön Jakabos. Episcopul îi primea cu brațele deschise pe toți indiferent de confesiune. A păstrat legătura și cu persoane de altă naționalitate și cu reprezentanți ai altor confesiuni (Ozsvát 2003; informații oferite de József Marton).

Începând cu anul 1955, de la eliberarea sa din închisoare până la moartea sa în 1980, episcopul a fost în permanență monitorizat, iar Securitatea a încercat să afle toate inițitivele sale și să-i zădărnicească eforturile anti-comuniste. Perseverența sa în a rezista încercărilor de amestec din partea statului a permis supraviețuirea bisericii și religiei catolice și l-a transformat într-un exemplu moral pentru contemporanii săi și pentru posteritate. În Arhivele CNSAS (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității) există patru dosare care se referă la Áron Márton, dintre care două fac parte din Fondul Penal, în timp ce alte două sunt păstrate în Fondul Informativ. În Fondul Penal numele episcopului se găsește în dosarul nr. P337 care cuprinde 5 volume, cu un număr total de 408 pagini, precum și în dosarul nr. P254 care are 12 volumecu un total de 4544 pagini. În ceea ce privește Fondul Informativ, se găsesc următoarele dosare: dosarul nr. I261991 care cuprinde 174 de volume cu un număr total de 54.687 de pagini, respectiv, dosarul nr. I209511 care include 62 volumecu un număr de 22.393 pagini. Trebuie menționat faptul că episcopul Áron Márton are cel mai voluminos dosar din Fondul Informativ al CNSAS. Prin comparație, dosarul informativ al lui Ion Gavrilă Ogoranu, liderul celui mai important grup armat de rezistență anti-comunistă din România, are 119 de volume, în timp ce dosarul lui Ion Mihai Pacepa, directorul Departamentului de Informații Externe, care a fugit din țară în 1978, are 120 de volume. Potrivit dosarelor de observație ale lui Áron Márton, angajații Securității au implementat metode și mijloace complexe pentru a strânge informații despre episop între anii 1955 și 1980: au construit o rețea de informatori, i-au monitorizat activitatea cu ajutorul unor mijloace tehnice și prin implicarea unor informatori, i-au controlat și cenzurat corespondeța, au întrebuințat instrumente tehnice de investigație (Bodeanu 2014).

Autoritățile comuniste au încercat să împiedice masele mari de oameni să participe la funeraliile lui Áron Márton în 1980. În testamentul său, episcopul a cerut să nu se țină niciun discurs funerar, să nu i se aducă niciun tribut special la catafalc. De-a lungul vieții, participase la toate tipurile de festivități, ceremonii de deschidere a anului universitar, festivități sportive. Cu ocazia comemorărilor i-a întâmpinat pe toți, inclusiv pe oamenii simpli, a făcut fotografii cu ei, astfel încât s-a creat un adevărat cult pentru Áron Márton,care a continuat după moartea episcopului. Forța din spatele acestuia a fost Lajos Bálint, care a fost ales sufragantul episcopului în 1981. În 1986 prima placă comemorativă a fost dezvelită în memoria lui Áron Márton la Institutul Teologic din Alba Iulia. Cea de-a cincizecea aniversare a consacrării episcopului a fost sărbătorită în decembrie 1988, iar ceremonia ar fi trebuit să se țină în Cluj pe 12 februarie 1989. Însă episcopul Antal Jakab a interzis-o temându-se pentru preoții săi din Cluj. În cele din urmă, capelanul a oficiat o slujbă de seară la Catedrala Sfântul Mihail unde era interzisă chiar și pronunțarea numelui lui Áron Márton. Cu toate acestea, doi preoți din Cluj, Gábor Jakab și Lajos Szakács, respectând înțelegerea, i-au primit pe intelectualii care ținuseră prelegeri, respectiv Sándor Fodor, Sándor Kányádi și György Beke. Ulterior, celor doi preoți le-au fost tăiate salariile. Imediat după cea de-a cincizecea aniversare a consacrării episcopului, sufragantul Bálint a scris în ianuarie 1989 o circulară în care, ascunzându-se în spatele unor citate din Áron Márton, făcea aluzie la dilema exod vs. rămânere acasă, cu care se confruntau maghiarii din Translvania la sfârșitul anilor 1980, dar nici aceasta nu a fost publicată. În cele din urmă, viitorul episcop a transcris aceste idei în predicile sale și le-a publicat mai târziu în Cartea Memorială Áron Márton apărută în 1996. După prăbușirea comunismului, marea prețuire pentru Áron Márton s-a intensificat. După schimbarea regimului, piețe, străzi, școli au primit numele lui Áron Márton ca semn de respect public. Primul documentar despre viața episcopului a fost realizat de Gábor Jakab și Gábor Xantus în 1993-1994 cu titlul: Cu capul sus: un documentar despre viața și cariera episcopului Áron Márton. În 2003, cu ocazia expoziției temporare de la Casa Terorii din Budapesta, intitulatăÁron Márton (1896-1980), un film de douăzeci și cinci de minute a fost realizat despre viața și activitatea episcopului. La 16 octombrie 2010, Asociația Áron Márton din Sândominic, autoritățile locale din Sândominic șiCasa Parohială Romano-Catolică din Sândominic au inaugurat Muzeul Áron Márton sub patronajul Arhiepiscopului György Jakubinyi și al asistentului József Tamás. Astăzi acesta cuprinde cea mai mare colecție despre Áron Márton, oferind și ghid audio. În martie-aprilie 2012 regizorul Cristian Amza a realizat un film intitulat Marton Aron, un episcop pe drumul crucii. În 2013, la cea de-a șaptezeci și cincea aniversare a consacrării lui Áron Márton ca episcop, datorită Fondului Gábor Bethlen, camera de la parter din turnul secționat al Catedralei din Alba Iulia, care fusese mobilată anterior pentru a deveni camera memorială Áron Márton, a fost dotată cu două terminale cu ecran tactil: unul se află în holul expoziției, în timp ce al doilea este amplasat în catedrală (informații oferite de József Marton).

Deși cei mai mulți dintre preoții hirotonisiți de episcop s-au pensionat sau au murit între timp, învățăturile lor au fost adoptate de generația tânără, iar respectul pentru Áron Márton a rămas neștirbit. Profesorii de religie organizează concursuri Áron Márton, iar viața episcopului este cunoscută de întreagaEpiscopie Romano-Catolică din Transilvania. Scopul este de a promova stima, nu prin exagerarea, ci prin rememorarea calităților reale ale omului și ale episcopului: episcopul sincer, cinstit, săritor, care a trăit pentru alții. În 1991 a început procesul pentru beatificare, primul pas în sanctificarea sa (informații oferite de József Marton).