Günther Schuller (născut la 10 octombrie 1904 la Braşov  – decedat la 14 iulie 1995 la Braşov) a fost fiul arhitectului Albert Schuller (1877–1948), cunoscut ca arhitectul Jugendstil–ului în sudul Transilvaniei. Günther Schuller a urmat liceul Honterus din Braşov, după care, între anii 1923–1929, a studiat arhitectura la Școala Tehnică Superioară din München (Technischen Hochschule München). După ce și-a terminat studiile, a activat în biroul de arhitectură din Brașov al tatălui său. În perioada 1945–1948, a luat parte la Al Doilea Război Mondial, iar în perioada 1945–1948 a fost deportat în URSS, asemeni unei largi părți din populația activă din cadrul minorității germane din România. Acţiunea de deportare a fost legitimată de autorităţile sovietice şi române pe baza “asimilării etnicilor germani din România naţiunii germane” şi a considerării lor ca vinovaţi “pentru pierderile materiale şi umane” suferite în război de Uniunea Sovietică (Baier 1994). Din cauza unui accident de muncă din lagărul din Ucraina unde a fost deportat, Schuller și-a pierdut brațul drept. În ciuda acestui handicap fizic, Günther Schuller a practicat în continuare arhitectura, afirmându-se ca restaurator și istoric al monumentelor istorice din Brașov.
După 1948, Günther Schuller și-a dedicat cea mai mare parte a activității sale studierii și protejării patrimoniului istoric al Brașovului. După revenirea din deportare, s-a implicat în mai multe șantiere de restaurare a unor clădiri de patrimoniu. A coordonat în anii 1960–1970 șantierul de restaurare al Kaufhaus (Casa Negustorilor, cunoscută şi sub numele de Casa Hirscher), pe cele ale Turnului Alb, Turnului Negru și Porţii Ecaterina. Ca recunoaștere din partea autorităţilor a meritelor sale, între anii 1963 și 1968, acesta a fost numit şef de departament la Direcţia pentru Sistematizare, Arhitectură şi Proiectare a Clădirilor, instituţie care administra la nivel regional activităţile de urbanism şi arhitectură. După cutremurul din 1977, Schuller s-a concentrat pe cercetarea problemelor cauzate de acesta la edificiile istorice din Brașov, precum și la identificarea unor soluţii pentru remedierea lor.
Cel mai important proiect de restaurare în care arhitectul Günther Schuller a fost implicat a fost restaurarea Bisericii Negre, monument faţă de care acesta a dovedit un atașament aparte. Schuller s-a implicat în această iniţiativă încă din anii 1930 în cadrul campaniei inițiate de elita sașilor din Brașov pentru adunarea de fonduri pentru restaurarea Bisericii Negre intitulat Für unsere Schwarze Kirche (Pentru a noastră Biserică Neagră). Ulterior, a participat la lucrările de restaurare din perioadele 1968–1978 și 1981–1995 în diferite moduri. S-a implicat în luarea deciziilor cheie privind aspectele tehnice ale renovării și a furnizat numeroase documentaţii istorice sau cu caracter tehnic, utilizate de către arhitecţii și inginerii implicaţi în proiect. A supravegheat atent evoluţia șantierului, din dorinţa ca lucrările să nu afecteze autenticitatea monumentului. În procesul de supraveghere a lucrărilor a realizat numeroase fotografii, pe baza cărora se pot reconstitui astăzi etapele și metodele tehnice folosite în diferite epoci ale şantierului. De asemenea, Schuller, care a fost și pictor, a realizat o serie de acuarele cu monumente ale Braşovului. Unele reproduceri după acestea au fost comercializate de parohia locală în scopul obţinerii de bani pentru lucrările de restaurare.
Schuller a susţinut protejarea patrimoniului istoric şi prin activitatea sa publicistică privind istoria monumentelor Brașovului. Prin articolele sale numeroase din presă, acesta a educat comunitatea locală în spiritul protejării acestui patrimoniu al oraşului. La sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, aceste articole veneau în contradicţie cu politica regimului Ceaușescu de neglijare a protecţiei patrimoniului istoric, după intensificarea procesului de aşa-zisă “sistematizare urbană”. Acest proces a fost bazat pe o politică implementată de regimul Ceauşescu în anii 1970 şi 1980, care a inclus demolarea unor arii întinse din centrele istorice ale oraşelor României, în principal al celor din Vechiul Regat, care nu aveau o structură urbană bine definită, și doar într-o mică măsură al celor din Transilvania și Banat, în scopul construirii unor noi centre, denumite în discursul epocii “centre civice” (Zahariade 2011, 37–40).
După 1989, Schuller s-a implicat în societatea civilă şi a devenit un susţinător al cauzei foştilor deportaţi în Uniunea Sovietică. Acesta a fost preşedintele Asociaţiei persoanelor deportate în URSS din judeţul Braşov și s-a implicat în obţinerea de reparaţii pentru victimele deportării. Pentru întreaga sa activitate culturală și în mod special pentru realizările sale în domeniul protecţiei patrimoniului Transilvaniei, Günther Schuller a primit în anul 1983 premiul Herder din partea Freiherr-vom-Stein-Stiftung din Republica Federală Germania.