Actul oficial de acuzare privind cazul lui Zaharia Doncev (cazul nr. 6429) a fost emis de anchetatorul KGB, maiorul Gurkin, la 31 ianuarie 1957, fiind aprobat în aceeași zi de șeful KGB-ului local, colonelul Prokopenko. Documentul cuprindea o scurtă narațiune despre evenimentele care au avut loc în noaptea de 18/19 mai 1955, subliniind că proclamațiile antisovietice scrise de Doncev „conțin un apel deschis la răsturnarea puterii sovietice în Moldova”. Potrivit acuzării oficiale, Doncev, „folosindu-se de prejudecățile naționale, a atacat în textul său, în mod vehement și răutăcios, pe comuniști, a propagat calomnii privind condițiile de trai din Moldova sovietică și a făcut un apel deschis la răsturnarea puterii sovietice în RSS Moldovenească.” Vinovăția lui Doncev ar fi fost dovedită nu numai de către propria sa mărturie, dar și de anumite probe materiale, inclusiv de către proclamațiile propriu-zise, precum și de rezultatele expertizei grafologice, care au confirmat autenticitatea scrisului lui Doncev. În fine, o ultimă confirmare a fost furnizată de reconstituirea acțiunilor sale, în timpul căreia Doncev a identificat în mod corect locurile în care a distribuit foile volante. Pe baza acestor concluzii, Doncev a fost acuzat de agitație contrarevoluționară antisovietică, în conformitate cu articolul 54, alineatul 10, partea 2 („propagandă sau agitație care conține apeluri la răsturnarea, subminarea sau slăbirea puterii sovietice”) din Codul Penal al RSS Ucrainene. Actul de acuzare a fost apoi transmis Procurorului General al RSS Moldovenești. O anexă specială la acest document cuprindea o listă a persoanelor care urmau să fie convocate la ședința de judecată, inclusiv inculpatul și cei patru martori principali. Este evident că actul de acuzare nu menționa în mod explicit acuzația anterioară de propagare a naționalismului și amenințare a integrității teritoriale a URSS (articolul 2 din Codul Penal al RSS Ucrainene), ceea ce ar fi agravat serios situația inculpatului. Cu toate acestea, acest articol a fost invocat indirect în sentință, ceea ce a dus la condamnarea lui Doncev la un termen de șapte ani de închisoare. Actul de acuzare este mult mai puțin detaliat decât documentele similare redactate la sfârșitul anilor 60 și începutul anilor 70. Acest fapt demonstrează eșecul autorităților sovietice de a descoperi o „rețea” extinsă formată în jurul principalului inculpat, precum și faptul că el a acționat singur. Cu toate acestea, sublinierea explicită a „prejudecăților naționale” în textul discutat aici arată că autoritățile erau conștiente de pericolul „naționalismului local” și prefigurează campaniile „anti-naționaliste” lansate de conducerea partidului, într-un context esențialmente diferit, la sfârșitul anilor 60. Caracterul deosebit de dur al pedepsei lui Doncev trebuia să simbolizeze reafirmarea controlului central după slăbirea temporară a aparatului represiv sovietic în timpul evenimentelor din 1956.