În contextul Perestroikăi lui Gorbaciov și a reabilitării parțiale a victimelor represiunilor politice, Procurorul General al RSS Moldovenești, N. K. Demidenko, a depus un protest oficial care susținea revizuirea cazului lui Nicolae Dragoș și anularea sentinței sale și a colaboratorilor săi. Protestul s-a bazat pe petiția care solicita revizuirea cazului Dragoș, depusă de unul dintre inculpați, Vasile Postolachi. Acest document este deosebit de revelator pentru interpretarea destul de diferită a probelor legate de acest dosar, fapt evident cu această ocazie, în comparație cu concluziile inițiale ale anchetei. Documentul este semnificativ și datorită importanței covârșitoare, în această privință, a contextului politic, aflat în plină schimbare. Protestul subliniază faptul că ancheta penală și procedurile judiciare nu au definit în mod concret „natura activității antisovietice a inculpaților”. O diferență remarcabilă față de sentința oficială era faptul, că protestul părea să ia în serios afirmațiile inculpaților că „ei nu urmăreau să submineze și să slăbească puterea sovietică” și că scopul organizației era de a „critica greșelile PCUS și de a lupta împotriva birocratizării”, urmărind astfel, de fapt, „întărirea puterii sovietice”, și nu slăbirea acesteia. „Inversarea”  poziției anterioare a autorităților era evidentă și în urma afirmației că depozițiile martorilor au infirmat acuzațiile oficiale și au confirmat mărturiile inculpaților. Documentul rezumă destul de fidel principalele idei promovate de Uniunea Democrată a Socialiștilor, inclusiv criticile lor privind sistemul monopartit, cultul personalității liderilor sovietici și distorsiunile, devierile și greșelile politicii promovate de PCUS. Accentuarea, de către membrii grupului, a restabilirii rolului decisiv al sovietelor și a sporirii bunăstării cetățenilor sovietici este, de asemenea, evaluată mult mai favorabil decât în anii 60. Acest document oferă una dintre cele mai complete și credibile versiuni ale viziunii despre lume împărtășite de membrii grupului Dragoș, prezentând un rezumat detaliat al platformei lor ideologice. Procurorul General observă că gravitatea infracțiunilor comise de inculpați nu a justificat o astfel de sentință severă. El admitea că pliantele create de Dragoș conțineau „o critică foarte aspră a unui șir de instituții ale statalității socialiste”, această critică fiind bazată pe anumite „viziuni și presupoziții profund eronate”, care ar fi fost rezultatul unei „abordări superficiale, pline de diletantism și mic-burgheze în privința evaluării formelor și metodelor de conducere a partidului”. Cu toate acestea, în opinia procurorului, aceste activități nu constituie motive suficiente pentru a acuza inculpații de „săvârșirea unei infracțiuni contra statului”. Deși procurorul recunoaștea că răspândirea „foilor volante tendențioase și eronate din punct de vedere ideologic” era o contravenție serioasă împotriva „interesului public”, el lua în considerare recunoașterea deschisă a propriei vinovății de către inculpați, ca factor atenuant. Procurorul, de asemenea, sublinia faptul că acțiunile inculpaților nu cădeau sub incidența articolelor din Codul Penal referitoare la „agitația și propaganda antisovietică” având ca scop comiterea unor „crime periculoase de stat”, deoarece această acuzație nu reflecta esența activităților inculpaților. În consecință, procurorul recomanda anularea sentințelor și clasarea cauzei penale împotriva lui Dragoș și a susținătorilor acestuia, pe motivul „lipsei oricărei componente criminale” în acțiunile lor. Interesant este faptul că sentința privind condamnarea lui Dragoș și Tarnavskii pentru furtul echipamentului tipografic de la Tatarbunar, conform articolului 81 alineatul (2) din Codul Penal al RSS Ucrainene, rămânea în vigoare. Ca urmare a acestui protest, la 21 februarie 1989, Prezidiul Judecătoriei Supreme a RSS Moldovenești a anulat principala sentință privind cazul lui Dragoș și l-a reabilitat, din punct de vedere legal, pe el și pe colaboratoeii săi. Mizele și implicațiile politice ale acestui caz, precum și ale altor cazuri similare de „reabilitare”, care au fost destul de numeroase la sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90 (de exemplu, cele ale lui Alexandru Șoltoianu - reabilitat de Judecătoria Supremă a RSS Moldova în septembrie 1990 - sau Gheorghe Muruziuc, reabilitat în martie 1991), demonstrează schimbările profunde ale esenței regimului sovietic și, mai ales, a definiției sale privind ceea ce constituia o activitate de opoziție semnificativă sau periculoasă. Totuși, cazul lui Dragoș este deosebit de important, fiind unul dintre primele asemenea exemple în contextul sovietic târziu. Acest lucru se datora, probabil, caracterului mai moderat al mesajului său critic, care era compatibil cu tendințele „marxismului revizionist”, din ce în ce mai acceptate și tolerate în perioada Perestroikăi.