Documentul respectiv este o copie a memoriului redactat de Gheorghe Ghimpu la sfârșitul anului 1971 și adresat postului de radio Europa Liberă. Acest text are un volum de 13 pagini și este tipărit la mașina de scris. Textul face parte din volumul 10 al dosarului Usatiuc-Ghimpu-Graur, păstrat în prezent la Arhiva SIS. Versiunea depozitată în această arhivă reprezintă traducerea literală în limba rusă a documentului original, scris de mână în limba română. Versiunea românească a fost copiată de Valeriu Graur de pe textul original al memoriului, tipărit la mașină în limba română și avându-l ca autor pe Gheorghe Ghimpu. Textul copiat de Graur, confiscat din apartamentul acestuia în timpul percheziției, a reprezentat una dintre principalele probe anexate la dosar în timpul procesului. Se preconiza că textul va fi trecut clandestin în România de către Graur și va fi trimis ulterior la sediul postului de radio ”Europa Liberă” din Munchen, în mod clandestin. Arestarea lui Graur a împiedicat realizarea acestui plan. Documentul în cauză sintetizează principalele argumente și puncte de vedere ale membrilor Frontului Național Patriotic. Textul începe prin a deplânge soarta ”vechilor ținuturi românești” ale Basarabiei, Bucovinei de Nord și Transnistriei, ajunse sub ”cea mai cruntă și despotică tiranie” a regimului sovietic. Regimul comunist este acuzat de ”șovinism” și de politici represive aplicate pe scară largă în perioada postbelică. Autorul recunoaște, că în anii 1960 situația s-a îmbunătățit parțial și că populația moldovenească avea acum mai multe oportunități în domeniul educației. Cu toate acestea, situația RSSM în cadrul URSS este descrisă ca fiind similară cu cea a unei ”colonii a Imperiului Rus” (retorica anti-imperialistă este evidentă în acest caz). În continuare, documentul prezintă și încearcă să analizeze diversele strategii folosite de regimul sovietic pentru a rusifica și ”deznaționaliza” populația românofonă locală. Se menționează, în special, izolarea românilor din URSS de România propriu-zisă și încercarea de a crea o identitate națională moldovenească separată, pe baza criteriului lingvistic. În afară de asta, autorul subliniază un șir de alte manifestări concrete ale politicii de rusificare, de exemplu: 1) încercările continui și constante de asimilare a populației locale, prin numirea în posturi administrative și de conducere a vorbitorilor de rusă sau a moldovenilor rusificați, care erau etichetați drept ”venetici” sau colaboraționiști ai autorităților ruse, și care consolidau astfel relația colonială dintre Moldova Sovietică și centrul imperial rus; 2) ”expulzarea” românilor pe pământurile ”virgine” din Siberia și Kazahstan și înlocuirea lor de către un val de imigranți slavi; 3) serviciul obligatoriu în armata sovietică; 4) stimularea și încurajarea căsătoriilor mixte; 5) folosirea generalizată a limbii ruse ca limbă de stat (în pofida prevederilor din constituția sovietică) și marginalizarea limbii române în sfera publică; 6) rusificarea educației, la toate nivelurile; 7) rusificarea deliberată a numelor proprii (atât nume de persoane, cât și denumiri de localități). Autortul afirmă, în continuare, că populația românească nu a acceptat politicile discriminatorii ale ”colonizatorilor ruși”, invocând o serie de exemple ale rezistenței individuale contra regimului, în special din sfera cercurilor intelectuale. Deși autorul declara că ”lupta va continua”, textul se încheie pe o notă destul de pesimistă, accentuând faptul că românii din RSSM rămâneau izolați și ignorați de comunitatea mondială din cauza politicilor de rusificare promovate de regimul sovietic. Limbajul naționalist al documentului, inspirat, probabil, din retorica interbelică specifică perioadei României Mari, face din acest document unul dintre cele mai elocvente exemple ale opoziției naționale din RSSM în perioada sovietică. Atenția acordată de autor sferei culturale este deosebit de revelatoare. Este demn de menționat faptul, că Graur a reconstituit din memorie o versiune a acestui document, care a putut, astfel, să ajungă, în fine, la destinatar zece ani mai târziu. În 1982, documentul a fost transmis în timpul unei emisiuni a postului de radio ”Europa Liberă”.