Contrapuncte, ca un fir roșu, a împărțit viața lui Géza Szőcs în două: înainte și după 1982. Alegând să rămână în țara natală, sub supravegherea poliției secrete, fără loc de muncă și confruntându-se cu probleme existențiale, și-a continuat activitatea de disident. La 14 iulie 1984, în spiritul tradițiilor stabilite de Contrapuncte, a trimis o petiție la Comitetul Central al Partidului Comunist Român în care susținea drepturile minorității maghiare și – singurul în acel moment – ale celei germane. La apropierea celui de-al treisprezecelea Congres al PCR, care oferea șansa de a publica instrucțiuni referitoare la politica partidului privind naționalitatea, Szőcs și-a formulat întrebările în zece puncte. La primul punct a cerut includerea în Constituția României a drepturilor etnice colective, nu numai a celor personale – problemă considerată și astăzi tabu –, susținând recunoașterea maghiarilor și a germanilor din România ca grupuri etnice istorice. În plus față de reînființarea Ministerului Naționalităților, care a funcționat între 1944 și 1952, a cerut și elaborarea și garantarea legii naționalităților (minorităților etnice), în conformitate cu Statutul Naționalității din 1945 în vigoare, cu proiectul de Act al naționalității din 1946 al Uniunii Poporului Maghiar și cu Propunerea de proiect scrisă de redactorii Ellenpontok (Contrapuncte). A cerut o dezbatere publică pentru restabilirea cadrului administrativ, instituțional și cultural al comunității etnice în cadrul fostei Regiuni Autonome Maghiare, a Societății Muzeului Transilvănean, a Uniunii Scriitorilor Maghiari din România, a Conservatorului maghiar de muzică din Cluj, a rețelei de școli în limba maghiară din Cluj-Napoca etc. A cerut publicarea documentului de unire a universităților din Cluj, datând din 1959, care stipula ca principiu pentru viitor un număr minim obligatoriu de studenți și de profesori maghiari precum și cadrul educațional. A adus în discuție problema examinării oportunității unor materii precum producția de film maghiar în România sau prelungirea programului de televiziune în limba maghiară care dura o oră. Cel de-al cincilea punct din petiție era deosebit de îndrăzneț, deoarece încuraja alcătuirea și publicarea unei liste nominale cu toți maghiarii și germanii din România. În plus, Szőcs a susținut dezvăluirea informațiilor statistice sociale și economice privind numărul de cetățeni minoritari. În ceea ce privește educația, a cerut să fie făcute publice numărul și procentul de absolvenți de universitate de etnie maghiară și germană între 1945 și 1984, iar pentru ultimii 10 ani, lista nominală a absolvenților care se declaraseră de etnie maghiară și germană, împărțiți pe instituții de învățământ superior. A susținut de asemenea și dezvăluirea statisticilor privind școlile gimnaziale, pe județe, respectiv pe orașe. La cel de-al șaptelea punct din petiție el a cerut PCR să adopte o poziție publică împotriva practicii din presă care, într-un mod semi-oficial, lăsa spațiu în publicațiile periodice sau în alte produse tipărite pentru manifestări naționaliste și antisemite, prezentând rolul istoric al naționalităților, în special acela al minorității maghiare, într-un mod părtinitor și distorsionat. Szőcs a cerut partidului să se distanțeze de politica anti-minoritară a guvernelor interbelice și să facă imposibilă revenirea la o astfel de politică; în ceea ce privește falsificarea și manipularea malițioasă a istoriei, soluția pe care o propunea consta în publicarea „Cărții albe” care să conțină toate documentele – politice și culturale – referitoare la co-existența istorică româno-maghiară. Szőcs propunea ca România să inițieze la Organizația Națiunilor Unite introducerea unui articol în Declarația Universală a Drepturilor Omului care să se refere explicit la drepturile minorităților și să aducă în discuție suplimentarea convenției cu o clauză privind genocidul cultural, respectiv etnocidul, inclusiv elaborarea unui articol care să garanteze ca asemenea situații nu vor mai fi posibile. În sprijinul cererilor și sugestiilor sale, Szőcs a oferit în principal date istorice, organizate pe puncte: A, B, C, D și E. O parte dintre aspectele privind naționalitatea, discutate de Szőcs în spiritul constituționalității, cu respectarea principiilor etnice ale lui Lenin și a libertății democratice de opinie, se regăsea deja în propunerea de program din Contrapuncte într-o formă sau alta. Szőcs și-a motivat petiția susținând că „soluția actuală” a problemei naționalității nu reușea pe moment să oprească masele de maghiari și de germani care doreau să părăsească țara. „Cu excepția celor care sunt de acord cu asimilarea – scrie el – minoritățile etnice din toate timpurile și de pretutindeni au dorit să aibă drepturi egale nu numai ca indivizi cât și ca grup. De aceea cerem nu numai drepturi personale – care adesea se pot dovedi destul de vulnerabile – ci și drepturi etnice colective.” „În concluzie – afirmă Szőcs -, doresc să-mi exprim aprecierea pentru conducerea partidului deoarece a abandonat practica de a recurge la represalii împotriva formulării și exprimării unor opinii diferite de punctul de vedere oficial, caz în care se recurgea imediat la lichidarea fizică sau privarea de libertate pentru o lungă perioadă. Sunt perfect conștient de faptul că în anii 1950 ar fi trebuit să plătesc cu libertatea sau cu viața pentru astfel de activități, cum ar fi publicarea revistei clandestine Ellenpontok – deși această revistă nu ataca sistemul social existent, nu instiga la revoltă și nici nu se opunea politicii naționale a partidului, ci numai practicilor și metodelor care contravin principiilor declarate ale acestei politici.

Petiția din iulie 1984 a rămas fără răspuns, însă Géza Szőcs a continuat să se folosească de acest mijloc pentru a-i informa pe liderii de partid de existența revendicărilor minorității maghiare în special. La 10 februarie 1985 Szőcs a redactat o propunere privind formarea unei alianțe a minoritățior. „Vom propune la ONU – scria el – să se pună bazele unui sistem instituțional sub auspiciile sale, al cărui scop să fie reprezentarea principiului intereselor tuturor minorităților etnice din lume.” Își încheia planul cu următoarele rânduri: „Minoritățile etnice care trăiesc pretutindeni în lume reprezintă o uriașă majoritate, mai mare decât orice majoritate considerată separat. Statutul minorității internaționale elaborat de noi ar putea funcționa ca un semn de pace în numele acestei majorități formată din minorități”. La 15 februarie 1985, după o vizită personală din partea lui Szőcs, scriitorul și mai târziu emigrantul Dorin Tudoran a semnat și el propunerea, la fel și economistul și politicianul Károly Király la 27 martie 1985. La 28 martie 1985 Szőcs a trimis o altă petiție la Comitetul Central al Partidului Comunist Român. La cel de-al șaselea și ultimul punct al petiției, care rezuma noile evoluții, nedorite din punct de vedere etnic din lunile care au urmat după prima petiție, Szőcs a cerut partidului român și conducerii statului să prezinte la ONU și să sprijine propunerea de creare a unei alianțe mondiale a minorităților semnată de cei trei și atașată la petiție. Depunerea acestei petiții reprezenta nu numai o acțiune organizată ci și o demonstrație comună româno-maghiară. Propunerea pentru o alianță mondială a minorităților a fost prezentată și în țările vestice, însă nu a avut consecințe substanțiale.