István Géza Szőcs (Târgu Mureș, 21 august 1953 –), poet maghiar din Transilvania, care a primit premiile Kossuth și József Attila, dar și om politic. Tatăl său, István Szőcs, a fost ziarist și critic, mama sa (născută Márton) Ráchel, a fost traducătoare de literatură. A absolvit programul maghiară-rusă de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 1978. În perioada 1974-1977 a fost redactor al revistei studențești trilingve Echinox și, în paralel, a fost un membru activ al Cercului Gaál Gábor, dedicat creației literare și dezbaterii. Între 1977 și 1982 a lucrat la cotidianul Igazság, ca redactor al suplimentului pentru tineret intitulat Fellegvár. În anul școlar 1982-1983 a lucrat, pentru scurtă vreme, ca suplinitor la Liceului nr. 3 din Cluj-Napoca. Primul său volum de poezie, intitulat Te mentél át a vízen? (Tu ești cel care a traversat apa?), publicat în 1975, i-a adus imediat un loc în prima linie a poeților generației sale și a poeziei maghiare din România. În poeziile sale a abordat temele cheie ale comunității maghiare cu foarte mare claritate, iar volumele care au urmat i-au adus faima și în literatura maghiară, în general. În anul universitar 1979-1980, la propunerea scriitorului András Sütő, a studiat la Universitatea din Viena ca bursier Herder. În 1981, a câștigat o bursă în Berlinul de Vest și a profitat de această ocazie pentru a călători în Olanda, Belgia, Canada și Statele Unite (ACNSAS, I160234/3, 236–237v; I160234/4, 50fv; I160234/5, 385–388; I160234/6, 211–244).
Din cauza cenzurii tot mai accentuate, care afecta publicațiile oficiale, s-a alăturat eforturilor românești de a crea „o a doua sferă publică.” În 1982, și-a unit forțele cu Attila Ara-Kovács, Antal Károly Tóth și Ilona Tóth, ca redactori ai revistei samizdat cunoscută sub numele de Ellenpontok (Contrapuncte) (Tóth și Tóth 2017; Tóth 1994). După ce cazul împotriva samizdatului a fost închis, Szőcs a rămas în România deoarece a simțit că este nevoie de el în țară. Vreme îndelungată a fost șomer și s-a confruntat cu numeroase dificultăți. Și-a continuat activitatea de disident. În iulie 1984, a redactat un proiect internațional despre minorități, apoi, la 5 noiembrie, a depus un memoriu datat 14 iulie 1984 la Comitetul Central al Partidului Comunist Român. În lunile următoare, Szőcs a completat memoriul fără răspuns și, având semnăturile de sprijin ale scriitorului Dorin Tudoran (București) și economistului Károly Király (Târgu Mureș), l-a redepus în aprilie 1985 la aceeași instituție. Ulterior, materialul a ajuns și la Radio Europa Liberă și a devenit subiectul unor articole în presa occidentală (ACNSAS, I160234/4, 124–137, 372–373v; ACNSAS, I160234/5, 71–79).
Securitatea i-a urmărit activitatea lui Géza Szőcs în cadrul planului operațional cu numele de cod „Oponenții-83.” A fost supus periodic interogatoriilor și obligat să dea declarații. Printre prioritățile activității Securității din Cluj-Napoca, coordonată de București, se aflau compromiterea totală a sa în cadrul acțiunii de urmărire sub numele de cod „Sabău,” discreditarea sa morală prin trimiterea de scrisori falsificate în numele său în străinătate, în care ar fi declarat că problemele minorităților din România fuseseră rezolvate, descurajarea și izolarea sa atât în țară, cât și în străinătate. La 26 iunie 1985, poliția secretă a percheziționat casa părinților săi și apoi, la 1 octombrie, i-a percheziționat domiciliul. Din când în când, publicarea lucrărilor sale era aprobată pentru a sugera că acesta era în relații bune cu autoritățile comuniste. Angajarea lui ca cercetător la Institutul de Istorie Literară din Cluj-Napoca în mai 1985 i-a divizat pe intelectualii maghiari ai orașului (ACNSAS, I160234/3, 78, 84). Era urmărit pe stradă, corespondeța îi era interceptată și apelurile telefonice din străinătate îi erau ascultate și mereu întrerupte. În plus, numărul său de telefon era schimbat periodic fără știrea lui, pentru ca să nu poată fi contactat (ACNSAS, I160234/4, 13fv). Scrisoarea sa din 2 decembrie către Ara-Kovács din Budapesta reflectă starea de izolare și umilință zilnică – negând în același timp acuzațiile că ar fi agent secret: „Am realizat că tot ceea ce spun mă face un ticălos, iar tăcerea mea mă face și ea ticălos.” (ACNSAS, I160234/1,106).
Géza Szőcs a ajuns la concluzia că, deși era posibil să trăiești și era nevoie de rămânerea sa în România, desfășurarea activității sale intelectuale devenise imposibilă, așa că, în cele din urmă, a optat pentru emigrare, părăsind țara la 31 august 1986. A emigrat mai întâi în Republica Federală Germană, apoi în Elveția. În perioada 1986-1989, a lucrat ca ziarist la Geneva, și mai târziu, între 1989 și 1990, a fost șeful biroului din Budapesta al Radio Europa Liberă. Din 1989 a fost angajat de ziarul Magyar Napló. În 1986, Géza Szőcs și-a publicat volumele A Szélnek eresztett bábu (Păpușa dată la o parte) în Budapesta, respectiv, Az uniformis látogatása (Vizita uniformei) în Statele Unite. În 1988, volumul său de proză intitulat Kitömött utcák, hegedűk (Străzi înțesate, viori) a fost publicat la Köln, iar, în 1989, a văzut lumina tiparului volumul său de poezie A sirálybőr cipő (Pantoful din piele de pescăruș) (pagina de blog a lui Szőcs).
Până la schimbarea regimului, Securitatea i-a monitorizat îndeaproape activitatea profesională și publică, în special interviurile și discursurile legate de România de la diferite întâlniri și emisiuni radio. Poliția secretă cunoștea contactele sale excelente cu imigranții din vestul Ungariei și faptul că la 5 mai 1987 a fost intervievat de Comitetul de Afaceri Externe al Senatului Statelor Unite cu privire la minoritatea maghiară din Transilvania. A acordat mai multe interviuri pentru Radio Europa Liberă și a transmis, la 16 iunie 1989, în direct ceremonia de reînhumare a lui Imre Nagy de la Budapesta. Corespondența și apelurile telefonice către rude din România îi erau interceptate, mesajele livrate prin intermediari, pachetele erau verificate, după cum arată dosarele Securității. Poliția secretă a încercat să-i afle intențiile, să-l controleze și să-l „influențeze pozitiv” prin agenți provocatori și, în paralel, deoarece se urmărea menținerea aparenței că este agent al Securității, s-au luat măsuri de compromitere a sa, cu ajutorul rețelei de informatori și al Diviziei „D” de la București, care se ocupa de dezinformare. Ca măsură de „precauție,” i-au monitorizat îndeaproape familia și prietenii și, ocazional, i-au amenințat pe aceștia și pe străinii, care vizitau țara și care erau suspectați că acționau ca mesageri ai săi (ACNSAS, I160234/1, 16–25; I160234/13, 20–25).
În 1990, după schimbarea regimului din România, s-a restabilit la Cluj-Napoca unde, în plus față de activitatea de ziarist-redactor, și-a asumat și un rol politic. În perioada 1990-1991, a fost secretar șef al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), iar din 1991 până în 1993 o ocupat poziția de vice-președinte al partidului. În 1990, ca senator și lider UDMR a devenit membru al Parlamentului de la București. La congresul partidului din Brașov din ianuarie 1993 a renunțat la pozițiile sale, iar în 1999 a părăsit organizația. În perioada următoare s-a implicat în viața editorială. În 1992, a fondat editura Erdélyi Híradó (Reportaje transilvănene), care, inter alia, a publicat revista politică Orient Expressz. În 1993, Szőcs care mergea frecvent în Ungaria, a devenit editorul și redactorul șef al revistei A Dunánál, și membru în consiliul editorial al Magyar Szemle. În perioada 1996-1998, a fost membru al conducerii Uniunii Maghiare pentru Cooperare Civilă. Între 1996 și 2000 a fost membru al consiliului de supraveghere al Fundației Publice Hungária Televízió (care monitoriza canalul Duna TV/Danube TV). Între 2008 și 2010, a fost membru al conducerii în Consiliul Director numit de FIDESZ. Începând din 2007, este un membru important al redacției revistei Irodalmi Jelen. Și-a continuat activitatea de politician în Ungaria. În intervalul 2010 – 2012, a fost secretar de stat pentru cultură la Ministerul Resurselor Națonale în cel de-al doileaguvern Viktor Orbán. Din 2011, este președintele PEN Clubului Maghiar (biografia lui Szőcs Géza 2012). Începând din 2012 este principalul consilier pe probleme culturale al prim-ministrului maghiar. De-a lungul timpului, a primit numeroase premii și distincții. În 1986, a primit Premiul Graves, iar în 1993, Premiul József Attila. În 1993, Szőcs a obținut Premiul Bethlen Gábor, apoi în 2006, Premiul pentru Artele Maghiare. În 2009, i-a fost decernat Marele Premiu al Academiei Europene din Viena, în 2013 a fost distins cu Premiul Laureat al Republicii Ungaria, iar în 2015 cu Premiul Kossuth.