Banda de magnetofon pe care se află imprimată vocea a două dintre personalitățile culturii române, Lena Constante și Harry Brauner, se găsește în colecția privată Zoltán Rostás și conține un amplu interviu realizat cu cei doi soți în anul 1985. Harry Brauner (1908-1988) a fost un folclorist și un etnomuzicolog român de origine evreiască, provenit dintr-o familie care includea și alți intelectuali de marcă: frații săi au fost pictorul suprarealist Victor Brauner și fotograful Theodore (Teddy) Brauner. Lena Constante (1909-2005) a fost o artistă plastică și folcloristă de origine aromână, autoare a unor volume post-comuniste foarte cunoscute și bine primite de public de literatură memorialistică. Cei doi soți au fost implicați într-un celebru proces politic, care l-a avut ca personaj central pe Lucrețiu Pătrășcanu, un intelectual de orientare marxistă și un important lider politic după 1945, arestat în 1948 și executat în 1954. Acest proces politic ar fi trebuit să devină un proces-spectacol, precum cele ale lui László Rajk în Ungaria sau Rudolf Slánský în Cehoslovacia, dar a fost în final orchestrat cu ușile închise, pe baza unor mărturii false smulse unora dintre cei incluși în lotul de judecată, precum toate cazurile similare din Blocul Sovietic. În 1954, Harry Brauner a fost condamnat de autoritățile comuniste la 15 ani, iar Lena Constante la 12 ani de închisoare. Amîndoi au fost eliberați în 1962, după 12 ani, dar Brauner a primit domiciliu obligatoriu în Bărăgan pînă în 1964, cînd au fost eliberați toți deținuții politici. Cei doi s-au căsătorit abia după perioada de închisoare, In timp ce primul se afla încă în domiciliu obligatoriu. În 1968, ambii au fost reabilitați politic de către Nicolae Ceaușescu, care a inițiat o de-stalinizare întîrziată pentru a revizui o parte dintre procesele politice orchestrate de predecesorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej, în scopul de a capitaliza politic. După 1989, procesul Pătrășcanu a fost unul dintre cele mai vizitate subiecte din întreaga perioadă a comunismului românesc datorită proeminenței politice și intelectuale ale celor implicați în acest lot. Interviul realizat în 1985 de Zoltán Rostás include și mărturii ale acestora despre închisoarea politică și domiciliul forțat, subiecte care au fost și rămîn de interes maxim pentru majoritatea istoricilor din România post-comunistă. Iată un fragment din auto-reflecția lui Harry Brauner asupra semnificației experienței sale carcerale, care este remarcabil prin faptul că sintetizează esența lipsei statului de drept sub comunism într-o perioadă în care nu exista practic nicio cale de acces la analize profesionale asupra regimurilor nedemocratice: ”ZR: Ați fost chiar atât de periculos Dumneavoastră, că după ce ați ieșit din închisoare v-au mai dat și domiciliu obligatoriu? HB: Da, se pare că am fost foarte periculos. Mult mai periculos, decât îmi închipuiam. Dar, în același timp am fost un bun exemplu pentru toți ceilalți, nu crezi? ZR: În ce sens? HB: A, n-ai înțeles ce vreau să spun. Am fost un bun exemplu pentru intelectuali, pentru artiști, pentru toți cei care puteau să vadă un exemplu de ce poate să i se întâmple unui om care n-a făcut nimic.” Scopul interviului din 1985 a fost însă mai amplu. Înregistrarea include discuții care se referă atît la începuturile relației dintre cei doi, la viața intelectuală din perioada interbelică și postbelică, dar mai ales la numeroase amănunte despre contribuția celor doi la cercetările școlii sociologice gustiene. ”A fost, țin minte, o singură întîlnire, dar destul de lungă. Lena Constante a vorbit atunci semnificativ mai mult decît Harry Brauner, el preferînd să fie foarte concis în răspunsurile pe care mi le dădea. A propos, el era în sine un personaj, cu o voce și ceremonie a vorbirii cu totul distincte. E și personajul unui roman cunoscut al lui Marin Preda, de altfel”, spune Zoltán Rostás rememorînd întîlnirea ale cărei dialoguri s-au păstrat pe banda de magnetofon aflată în colecția sa privată.