Volumul alcătuit din procese verbale privind ședinţele prezbiteriului local din perioada 1977–1983 reflectă dificultăţile întâmpinate de parohia comunităţii evanghelice Honterus în procesul de restaurare a Bisericii Negre. Profitând de pretextul oferit de cutremurul din 1977, Ceaușescu a desfiinţat Direcţia Monumentelor Istorice deoarece această instituţie se opusese anterior dărâmării bisericii Enei din Bucureşti, un monument istoric din secolul XVIII (Panaitescu 2012, 224). Ca urmare a desfiinţării acestui structuri care avea în responsabilitate finanţarea și coordonarea activităţii de restaurare a monumentelor istorice, restaurarea Bisericii Negre a fost întreruptă. Din cauza lucrărilor complexe de restaurare începute, biserica nu mai putea fi folosită de către comunitate. Procesul verbal al prezbiteriului din 27 ianuarie 1979 reflectă discuţiile din cadrul acestui for de conducere bisericesc, prilejuite de informarea primită atunci de la Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice din România conform căreia restaurarea din fondurile statului fusese sistată. Membrii prezbiteriului au dezbătut cu această ocazie strategia pe care comunitatea Honterus trebuia să o adopte. S-a decis redactarea unor memorii către autorităţi prin care să se sublinieze importanţa Bisericii Negre, unul dintre cele mai mari edificii gotice din Europa de Sud–Est. De asemenea, arhitectul Schuller a propus să fie trimisă autorităţilor o documentaţie însoţită de fotografii cu schelele Bisericii Negre, care să evidenţieze pericolul reprezentat de stoparea lucrărilor (Arhiva şi Biblioteca Bisericii Negre, Presbyterium Protokolle 24 /1977–1983, 7).
Ca urmare a întreruperii finanţării de către stat, curatorul Otmar Richter a solicitat iniţial sprijinul financiar al Consistoriului Superior, forul de conducere al Bisericii Evanghelice C.A. din România. Deoarece biserica nu avea puterea financiară de a continua proiectul renovării din resurse interne, acesta a apelat la donaţii private și a obţinut sprijinul Bisericii Evanghelice din Renania (Republica Federală Germania). Otmar Richter a vizitat conducerea Bisericii Evanghelice din Renania în toamna anului 1981 și a obţinut susţinerea financiară pentru continuarea lucrărilor. Tolerarea de către regim a acestei iniţiative se explică prin importanţa mare a relaţiilor economice dintre România și Republica Federală Germania, precum și prin criza datoriei externe care a făcut ca autorităţile să fie interesate ca sumele în valută donate de Biserica Evanghelică din Renania să fie cheltuite în România şi să intre în final la bugetul de stat.
Pe lângă procesele verbale privind ședinţele prezbiteriului parohiei Honterus, acest dosar mai conţine documentaţii istorice și tehnice, redactate de istorici și arhitecţi privind structura edificiului și evoluţia sa în timp. Aceste documentaţii au fost folosite pentru luarea unor decizii privind soluţiile tehnice utilizate în procesul de restaurare din perioada 1981–2000. Documentele volumului suprind unul dintre momentele cheie ale evoluţiei restaurării Bisericii Negre, când schimbarea radicală a politicilor regimului Ceaușescu privind edificiile de patrimoniu a pus în pericol o iniţiativă locală începută încă din anii 1930, care viza salvarea celui mai import monument de patrimoniu al comunităţii. Continuarea cu succes a restaurării Bisericii Negre reflectă limitele toleranţei regimului comunist în privinţa unor iniţiative venite din partea societăţii, care intrau în contradicţie cu propriile politici.