Scrisoarea, ajunsă la redacţia postului de radio Vocea Americii în toamna anului 1989, reprezintă o critică amplă a practicii cultului personalităţii familiei Ceauşescu, fenomen care a atins limitele absurdului în România anilor 1980. Autorul, un oarecare cetăţean român care emigrase în Franţa în toamna anului 1989, a reuşit să surprindă înainte de plecarea din ţară reacţiile populaţiei din Iaşi la vizita oficială a familiei prezidenţiale din 13-15 septembrie 1989. Conform autorului scrisorii, “mascarada” a început cu câteva zile înainte de venirea familiei Ceauşescu. Scrisoarea suprinde cu ironie faptul că pregătirile pentru vizita oficială nu au ţinut cont nici de lipsurile populaţiei şi nici de starea vremii. Astfel, la repetiţii, “elevii de vârstă mică îmbrăcaţi cu costume naţionale tremurau de frig sau erau ţinuţi în ploaie”, în timp ce agitatori ai partidului mergeau prin oraş cu megafoane instruind populaţia ca atunci când trece maşina cuplului prezidenţial să scandeze “ura!”. De asemenea, agitatorii îndemnau oamenii prin anunţuri la megafon să nu înmâneze scrisori preşedintelui, ci să le predea directorilor de fabrică. Astfel, elita locală dorea să evite ca nemulţumirile populaţiei să îl deranjeze pe cel care era numit în limbajul epocii “cel mai iubit fiu al poporului”. Autorul scrisorii a analizat și rolul nomenclaturii în menținera acestui cult al personalității, precum şi comportamentul abuziv al acestei categorii. Spre exemplu, a remarcat despre directorii fabricilor că aceştia reprezentau “o nouă tagmă a nomenclaturii, cu puteri discreţionare”.
În final, scrisoarea primită de postul de radio subliniază nemulţumirirea generală a populaţiei, care se manifesta, pe de o parte, prin diferite supape precum umorul, iar, pe de altă parte, prin acte spontane de revoltă. Privind glumele despre cuplul Ceauşescu, scrisoarea a suprins o discuţie dintr-un tramvai. Una dintre persoane observa ironic, vorbind despre expoziţia din centrul oraşului, că porcii expuşi sunt foarte mari, dar nu se compară niciunul cu Ceauşescu. Absurdul situaţiei consta în faptul că această expoziţie trebuia să demonstreze bogăţia agricolă a ţării în condiţiile în care populaţia suferea din cauza penuriei severe de alimente de bază. Ca un act de revoltă, autorul a menţionat faptul că pe vitrinele de sticlă ale magazinului Moldova din Iaşi fuseseră scrise cu câteva luni înainte: “Jos dictatura! Jos Ceauşescu! Jos comunismul!” Bogată în detalii privind starea de spirit a populaţiei, scrisoarea reprezintă un document care reflectă starea de frustrare care domina societatea românească înainte de prăbuşirea regimului în decembrie 1989.