Departamentul de istorie orală al Memorialului Sighet reprezintă nucleul inițial al acestei instituții, precedând și susținând în același timp realizarea colecției muzeale. A început să funcționeze încă din 1993 sub coordonarea lui Romulus Rusan și cu ajutorul Georgetei Pop, în cadrul uneia dintre cele mai importante organizații civico-politice din România, Alianța Civică. În jurul acestui departament s-a construit și consolidat Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului sub administrarea Fundației Academia Civică, una dintre cele mai prestigioase instituții de utilitate publică din România, sub umbrela căreia funcționează și Memorialul Sighet, premiat în 2018 cu Marca Patrimoniului European.
Demarat în 1993, procesul de strângere a mărturiilor de istorie recentă în scopul edificării Memorialului Sighet s-a dezvoltat organic până când a creat cea mai complexă și mai prețioasă colecție de istorie orală din România. Începând din 1993, mărturiile supraviețuitorilor unor experiențe traumatice au fost înregistrate an de an, la început pe casete audio, apoi pe CD-uri în formate mai sigure din punct de vedere tehnic, până în prezent când formatul digital reprezintă standardul colecției de istorie orală a Memorialului Sighet. ”Primii ani, pe care îi punem numi și perioada romantică a acestui proiect sunt, în sensul numărului de mărturii adunate, și cei mai prolifici pentru arhiva noastră de istorie orală,” spune Ioana Boca, astăzi director executiv al Fundației Academia Civică, dar pentru mult timp custode al acestei arhive și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Romulus Rusan, cel care a inițiat colecția. Ioana Boca aduce și alte detalii cu privire la prioritățile din primii ani de activitate a acestui departament: ”La sfârșitul anului 1933 încep să se adune primele interviuri. Ritmul în care vin către arhiva este unul mare, pentru că în operațiunea de imprimare a mărturiilor sunt implicate atât persoane din București, cât și persoane de la filialele din țară ale Academiei Civice. Mai întâi, au fost făcute înregistrări detaliate cu cei care au trecut prin închisoare; cu cât mai mulți dintre aceștia. Cei de la Academia Civică știau că sunt mulți oameni care au fost în arest și, de asemenea, mai știau că era vorba de persoane în vârstă, care nu mai aveau mult de trăit. Prin urmare, spre ei am mers cu prioritate.”
Mărturiile care au fost strânse au urmat un protocol care a fost în prealabil discutat cu Robert Perks, specialist britanic în metoda istoriei orale de la National Sound Archive din Londra. Datorită izolării culturale, istoria orală ca metodă de cercetare nu era practic cunoscută în mediile academice din România comunistă; ea apăruse în anii 1980 doar în mod informal datorită câtorva profesioniști care au folosit-o semiclandestin, în afara carierei profesionale oficiale. Din acest motiv, realizarea acestei colecții a necesitat un import de expertiză profesională și o diseminare transnațională de metodologie. Istoricul britanic i-a ajutat pe Romulus Rusan și pe colegii săi de la Academia Civică să realizeze un chestionar-model pentru conservarea confesiunilor. Structura acestor chestionare se regăsește în fișele pe care sunt trecute istoricul și rezumatul mărturiilor, care conțin datele intervievatului, precum numele, data nașterii, profesia, numele părinților, povestea opresiunii pe care a îndurat-o în comunism și alte eventuale date conexe care au legătură cu povestea sa de viață.
Realizarea unei arhive de istorie orală a necesitat și crearea unei umbrele instituționale. Prin înființarea Fundației Academia Civică în 1994 s-a creat practic cadrul formal de administrare a arhivei de istorie orală și implicit a unui departament de istorie orală în arhitectura funcțională a aceleiași fundații. Următorul pas a fost recrutarea și formarea de specialiști locali, capabili să realizeze interviuri respectând metoda istoriei orale. ”În 1995, domnul Romulus Rusan a venit la Facultatea de Istorie și ne-a explicat în ce constă acest demers de istorie orală pe care îl demarase deja la Academia Civică. Ne-a convins imediat. Urmarea a fost că, în foarte scurt timp, 10-12 tineri studenți, eu fiind printre ei, am început să strângem mărturii,” rememorează Ioana Boca momentul în care a intrat în echipa de istorie orală a Academiei Civice. Şi conform descrierii oficiale a istoriei departamentului de istorie orală a Memorialului Sighet, formarea profesională a constituit nu numai pasul imediat următor fondării acestei entități instituționale, ci și un demers fundamental pentru conservarea memoriei traumatice a comunismului românesc conform tuturor standardelor profesionale: ”Funcţionarea departamentului de istorie orală a permis atragerea în cercetare a unor tineri istorici aflaţi atunci pe băncile facultăţii sau chiar ale liceului. Au fost organizate în acest scop vizite de recrutare în universităţi, precum şi ateliere de istorie orală (la Vaslui în martie 1996, la Mangalia, în septembrie 1998, şi la Sighet, în iulie 2002, iulie 2003, iulie 2004, iulie 2005, iulie 2006 şi iulie 2007). Cea mai semnificativă promoţie de istorici parvine de la Facultatea de Istorie din Bucureşti, ai cărei absolvenţi (în 1997) colaborează şi azi cu Centrul.” (http://www.memorialsighet.ro/departamentul-de-istorie-orala/)
De altfel, în acei primi ani au și intrat cele mai multe mărturii în această colecție de istorie orală. Ioana Boca relatează că între anii 1994 și 2000 au ajuns în această arhivă aproximativ 50-55% dintre mărturiile totale care se regăsesc aici. În fiecare dintre acești ani, s-au strâns câteva sute de mărturii, cărora le corespund, de asemenea, câteva sute de ore de înregistrări. ”Acei primi ani, în care acțiunile noastre erau voluntare, au fost foarte prețioși în economia acestui proiect, pentru că, pe de o parte, erau foarte mulți martori în viață, dispuși să povestească despre comunism și ceea ce au îndurat aceștia în vremea comunismului. Am adunat, deci am salvat multă memorie atunci. Pe de altă parte, mai e ceva important legat de acești primi ani: pentru că am fost primii care strângeau aceste mărturii în mod sistematic, memoria celor care povesteau nu era alterată de alte mărturii, documente, relatări alternative,” adaugă Ioana Boca. În primii ani, marea majoritate a mărturiilor adunate în arhiva de istorie orală au fost făcute cu deținuții și cu deportații. ”Mărturiile care se găsesc în arhiva noastră sunt esențiale. Este important de spus că, mai ales când s-a început acest demers, mărturiile celor care au fost implicați direct, ca victime, veneau pe un gol de informație. Aproape nimeni nu știa ce a fost în închisori. Când s-au deschis arhivele, aceste mărturii au întărit și umanizat poveștile din documentele oficiale. Sunt mărturii extrem de prețioase despre comunismul românesc. Această arhivă reprezintă o sursă esențială. Sunt informații care nu vor fi găsite niciodată în arhivele de documente oficiale. E și un fel de a face dreptate celor care suferit atât de mult de pe urma comunismului. Un fel de justiție, așa cum foarte inspirat a formulat și doamna Ana Blandiana,” spune Ioana Boca.
Ulterior, după anul 2000, tipurile de mărturii înregistrate s-au diversificat. ”Am început să dezvoltăm proiecte care au inclus confesiuni ale unor oameni care nu au fost arestați politic în timpul comunismului, dar care au avut de suferit de pe urma comunismului. Fie că a fost vorba despre demolări, fie că a fost vorba despre oameni care lucrau în instituții care au pus în practică acțiuni de distrugere a vieții sociale. Mai recent, am adunat multe confesiuni și din ceea ce noi am numit un alt cerc al suferinței – mai precis, mărturiile (emoționante ale) copiilor celor care au fost deținuți,” precizează Ioana Boca. Conform website-ului Memorialului Sighet, temele de cercetare care pot fi acum acoperite pe baza interviurilor din colecția Memorialului Sighet sunt următoarele, dintre care primele două sunt cele legate de experiența concentraționară și considerate fundamentale de către departamentul de istorie orală, iar următoarele sunt ordonate alfabetic conform limbii române, nu conform semnificației conferite sau a duratei interviurilor adunate: Gulagul românesc, Fenomenul Piteşti, Colectivizarea agriculturii, Demolările din timpul regimului Ceauşescu, Disidenţi şi oponenţi ai regimului Ceauşescu, Exilul românesc, Familia în comunism, Mişcări studenţeşti, Rezistenţa anticomunistă din munţi.
Ritmul de intrare a mărturiilor în colecția de istorie orală de la Memorialul Sighet a cunoscut un declin firesc după anii 2000 , în condițiile în care martorii comunismului sunt din ce în ce mai puțini. Totuși, în această arhivă au continuat să intre zeci de mărturii anual și, cu un ritm și mai scăzut, ele continuă să intre și în prezent. Inițial, echipa de lucru angrenată în acest proiect a inclus 10-12 voluntari, coordonați de Romulus Rusan și de Georgeta Pop. În primii 5-6 ani ai proiectului, cei care culegeau aceste mărturii se întâlneau săptămânal cu coordonatorii proiectului în scopul sistematizării și arhivării documentelor de istorie orală realizate, apoi ședințele de coordonare aveau loc o dată la câteva săptămâni, în prezent, ele sunt lunare. În total, pentru construire și consolidarea acestei arhive de istorie orală, în cei 25 de ani de activitate, au lucrat aproximativ 50 de persoane. Tinerii cercetători care au fost selectați de la Facultatea de Istorie din București au adus în această arhivă în medie peste 100 de mărturii fiecare. De asemenea, Aurora Sasu a reușit să strângă peste 100 de mărturii despre preoții greco-catolici. Daniel Popa, cel care a adunat confesiuni ale celor care au avut de suferit de pe urma colectivizării, a adus în această arhivă peste 300 de mărturii. Actualmente există la acest departament 3 colaboratori externi, iar în activitățile curente sunt implicați 3-4 cercetători din interiorul Fundației Academia Civică. Responsabila actuală a departamentul de istorie orală este Andreea Cârstea. Arhiva este deschisă spre cercetare; anual vin, în scopuri științifice, între 5 și 10 cercetători care solicită acces la această uriașă și foarte importantă bază de date. La începutul anilor 2000 a început și un amplu proces de digitizare a documentelor care fuseseră până atunci arhivate pe suporturi mai fragile – mai ales pe casete audio. Până în 2004, întreaga arhivă a fost digitizată. În 2002, în urma unui parteneriat cu Hoover Institute, aproximativ un sfert dintre mărturiile din arhiva de istorie orală au fost transferate, în dublaje audio, însoțite de fișe de referință ale interviurilor și cu tematica acestora, la această instituție; este vorba despre aproximativ 1.500 de ore de înregistrare. (http://www.oac.cdlib.org/findaid/ark:/13030/kt8489r7s4/)
