Romulus Rusan (n. 13 martie 1935, Alba Iulia – d. 8 decembrie 2016, București) a fost un scriitor român, care s-a remarcat îndeosebi și a rămas în memoria colectivă prin activitatea sa postcomunistă de recuperare a trecutului comunist. A fost fondator al organizației neguvernamentale Academia Civică și director al Centrului Internațional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, pe care l-a inițiat împreună cu Ana Blandiana. Absolvent de studii politehnice, Rusan a debutat literar în 1954, în revista Steaua din Cluj, cu articole de critică literară. A fost redactor al cîtorva publicații regionale și, pentru aproape două decenii, a ținut, săptămînal, cronica cinematografică în revista România literară. În două rînduri – 1964 și 1982 – a fost premiat, pentru proză, de către Uniunea Scriitorilor din România. Este autorul a peste zece volume de proză scurtă, cronică de călătorie și film.

Personalitate marcantă a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Rusan a co-organizat cu Ana Blandiana seria Școlilor de Vară de la Sighet (1998-2014) și a Zilei Porților Deschise, cînd sînt comemorate victimele comunismului. Înainte de orice altceva, activitatea lui Rusan este legată de Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, al cărui director științific a fost pînă la moartea sa în 2016. În această calitate a scris, editat și coordonat mai multe cărți esențiale de istorie recentă, toate publicate la editura Fundației Academia Civică. Dintre acestea se pot menționa: Cronologia și geografia represiunii comuniste: Recensământul populației concentraționare (2007); România în timpul războiului rece (2008); Sfârșiți odată cu trecutul negru (2010); Morți fără morminte în Bărăgan (2011); Cartea morților (2013). Cea mai importantă contribuție a sa este probabil estimarea numărului total al victimelor comunismului românesc la circa două milioane. Proiectul ”Recensământul populației concentraționare. 1945-1989,” pe care l-a coordonat, s-a bazat pe studiul statistic a 86.000 fișe de încarcerare ale deținuților politici. Banca de date, completată și folosită de-a lungul întregii perioade de realizare a Memorialului, mai cuprinde cca 10.000 certificate de deces în închisori și lagăre și cca 17.000 decrete de grațiere. Rusan a fost și membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (2006). În cadrul Raportului Comisiei  a scris capitolele ”Cronologia și geografia represiunii comuniste” și ”Recensământul populației concentraționare. 1945-1989,” care au apărut și separat în mai-sus menționatul volum cu același titlu de la Editura Fundația Academia Civică, colecția ”Ora de istorie,” (2007).

Rusan a avut un rol decisiv în conceperea și coordonarea programului editorial al Fundației Academia Civică. A realizat 7 colecții distincte, la care se adaugă cărți publicate și în afara colecțiilor, peste 120 titluri de carte și peste 45.000 de pagini. Cele 10 simpozioane internaționale de la Memorialul Sighet au generat seria ”Analele Sighet,” care a constituit o sursă de primă importanță în constituirea și organizarea colecției muzeale de la Sighet prin cele zece volume cu peste 7300 de pagini (http://www.memorialsighet.ro/prod-cat/ro/libraria/analele-sighet/). O a doua colecție importantă și cu o durată lungă de viață s-a născut după cîțiva ani sub numele de ”Biblioteca Sighet.” Această serie, care numără peste 20 de titluri, include fie antologii tematice, fie cărți cu unul sau cu doi autori. ”S-a născut,” relatează Romulus Rusan, ”din sugestiile și colaborările lor, ale oaspeților noștri cunoscuți și, mai degrabă, necunoscuți, care ne căutau, ne dădeau idei, manuscrise, biografii.” Aici se regăsesc, de altfel, cărți care poată semnături internaționale prestigioase, precum Dennis Deletant sau Thiery Wolton (http://www.memorialsighet.ro/prod-cat/ro/libraria/biblioteca-sighet/). O a treia serie a direcției editoriale a Centrului Internațional de Studii asupra Comunismului este intitulată ”Documente,” și cuprinde peste zece volume care au rolul de a completa studiile, reportajele politice, memoriile și monografiile care s-au tipărit în colecția ”Biblioteca Sighet.” Potrivit lui Rusan, cărțile din seria ”Documente” se focalizează asupra actelor ”ce reușiseră să scape din nemărturisita, dar reala cenzură a arhivelor”(http://www.memorialsighet.ro/prod-cat/ro/libraria/documente/). ”Ora de istorie” este o altă colecție inițiată de Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului sub conducerea lui Rusan. Ea se adresează în mod prioritar tinerilor. Pe de o parte, menționa Romulus Rusan, inițierea unei asemenea colecții se baza pe observația că ”pregătirea istorică a scăzut de la an la an, pe măsură ce curricula s-a degradat, impunînd niște manuale inutil de sterile”. Pe de altă parte, spunea același Romulus Rusan, ”prin cronologiile și textele sumare, dar pline de informație, aceste cărți oferă elevilor de azi un minim de cunoștințe de istorie recentă (care este binevenită uneori chiar părinților)” (http://www.memorialsighet.ro/prod-cat/ro/libraria/ora-de-istorie/). Alături de aceste colecții cu mai multe titluri, există și altele, sub aceeași tutelă a centrului și coordonare a lui Rusan, dar de dimensiuni ceva mai mici: ”Interval,” ”Viața cotidiană,” ”Comemorări” și ”Multimedia”. De asemenea, la Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului există o mică bibliotecă alcătuită din cărți care sunt ”în afara colecțiilor”, cu titluri semnate, între alții, de Dennis Deletant, Corneliu Coposu, Vladimir Bukovski. ”Capodopera acestei secțiuni este monumentalul tom Cartea Morților (880 de pagini), prima listă cu zeci de mii de jertfe umane din perioada postbelică, argumentată cu un minuțios studiu introductiv”, menționează Romulus Rusan. 

Început ca un departament de istorie orală, Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului a individualizat această direcție de cercetare și în cadrul unei colecții de carte distincte, intitulată chiar ”Istorie orală.” Este, menționează Romulus Rusan, ”cea mai productivă colecție, ea reușind să fructifice epic și tematic miile de ore de înregistrări din primii ani, precum și conferințele și dezbaterile, fermecătoare prin inocența lor, dintre profesori și elevi, la Școlile de Vară începute în 1998. Întrucît baza de documente, scrise și audio, care se regăsesc în patrimoniul Fundației Academia Civică este una uriașă, e previzibil că în această colecție vom avea multe titluri de-acum înainte” (http://www.memorialsighet.ro/prod-cat/ro/libraria/istorie-orala/). De fapt, remarcabila arhivă de istorie orală realizată de Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului numără pînă acum aproximativ 3.600 de intrări/ înregistrări, însumînd mai bine de 6.400 de ore. Rusan este și editorul primului compendiu de istorie orală al perioadei 1944-1989, cu peste 600 de autori. În plus, Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului pe care l-a coordonat a adunat o arhivă cu peste 10.000 de fotografii, acestea fiind atît alb-negru, cît și color, în format clasic și, parțial, în format digital. Arhiva de documente a aceluiași centru numără 1.540 de dosare (cu peste 20.000 de pagini în total), precum și 11.700 de pagini cu extrasele de la starea civilă (pentru cei care au murit). De asemenea, tot aici se află și aproximativ 93.000 de fișe de încarcerare.

Pe scurt, Romulus Rusan a fost una dintre personalitățile românești care a militat cu cea mai mare consevență pentru întreținerea unei memorii vii a comunismului și, mai ales, a numeroaselor victime ale acestuia. ”Un asemenea simț al sacrificiului ar putea fi considerat utopic, dacă istoria s-ar sfîrși în zilele noastre tulburi și desfigurate de oportunism. Din fericire, istoria nu se oprește niciodată în mlaștini, ci țintește spre culmi. Și tot ce poate părea inutil – sacrificiul, onoarea, verticalitatea caracterului – rămâne în patrimoniul speranței”, spunea, enunțînd și o profesiune de credință, Romulus Rusan. Făcînd o comparație între rolurile jucate de ei doi, Ana Blandiana își amintește astfel de soțul ei dispărut: ”Eu am fost un fel de purtător de cuvînt, imaginea acestei instituții, trebuia să fac rost de bani, să fac așa încît imaginea Memorialului să crească poate chiar mai repede decît Memorialul, pentru ca să devină un punct de sprijin. Și, legat de aceasta, vreau neapărat să spun că am fost extraordinar de impresionată să descopăr ceva foarte special, după moartea soțului meu. Eu întotdeauna am avut un fel de remușcare pentru că mi se părea că, din cauza mea, soțul meu nu se vedea destul. Și, într-o oarecare măsură, era chiar adevărat. Și abia cînd a murit, am descoperit că se vedea, că era vizibil în spațiul public ceea ce făcea. Așa cum au scris cam toți după ce a murit, a fost o dovadă că și-au dat seama că el fusese omul care crease lucrurile la Sighet. Despre mine, da, se vorbea, pentru că eu vorbeam. Dar conținutul el l-a creat, în mod fundamental. Iar fiecare sală era rodul unor cercetări care nu existaseră. Și el este decisiv în legătură cu toate acestea.”