Cazul lui Arsenie Platon este revelator mai ales din cauza statutului marginal al principalului său protagonist în cadrul societății sovietice, dar și a caracterului spontan al acțiunilor sale de rezistență și critică față de regim. În momentul arestării sale, pe data de 14 octombrie 1961, Platon era un poet aspirant și autodidact, care publicase mai multe texte în ziarele locale din orașul Bălți, unde locuia la vremea respectivă. El primise un certificat de invaliditate din cauza formei deschise de tuberculoză de care suferea și nu avea un loc de muncă permanent, fiind angajat doar ocazional pentru anumite munci temporare sau necalificate. În vara lui 1961, Platon absolvise o școală serală pentru tineretul muncitor din Bălți, încheindu-și astfel educația școlară cu câteva luni înainte de arestarea sa. Deși inițial a fost acuzat de huliganism, situația sa a devenit mult mai gravă peste câteva zile, la 18 octombrie 1961, când o percheziție a casei sale efectuată de către poliția locală și angajații KGB din Bălți a scos la iveală probe incriminatoare pentru el (care cuprindeau mai ales poezii și câteva proclamații scurte, scrise de mână), care îi confirmau tendințele anti-sovietice și opiniile naționaliste radicale. Cazul său a fost transferat imediat sub jurisdicția KGB-ului din Chișinău. Platon a fost plasat în arestul KGB la 19 octombrie 1961 și a fost acuzat în mod oficial de „agitație și propagandă anti-sovietică promovată în scopul subminării puterii sovietice”, precum și de „răspândirea și producerea literaturii antisovietice”, în conformitate cu articolul 67, partea 1, din Codul Penal al RSS Moldovenești. Ancheta preliminară și procesul de judecată în cazul lui Platon au durat două luni. Actul oficial de acuzare referitor la cazul său a fost redactat și transmis Procurorului General al RSSM la 21 decembrie 1961.
Dosarul lui Arsenie Platon este în prezent păstrat în cadrul Arhivei Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova. Dosarul în cauză a fost înregistrat sub nr. 6539, fiind inițiat la 19 octombrie 1961. Acesta este alcătuit din două volume. Primul volum (însumând aproximativ 400 de pagini) cuprinde, în principal, materialele anchetei preliminare și ale procesului propriu-zis. Acestea includ următoarele elemente de bază: un chestionar-anchetă oficial al inculpatului; interogatoriile detaliate ale acuzatului, care au început la 20 octombrie 1961 și au durat până la mijlocul lunii decembrie; interogatoriile detaliate ale martorilor, inclusiv ale prietenilor, cunoscuților, colegilor și membrilor familiei lui Platon (în total era vorba de circa douăzeci de persoane); procesele-verbale de percheziție ale casei lui Platon, precum și procesele-verbale referitoare la probele incriminatorii suplimentare descoperite în timpul investigațiilor preliminare; o evaluare psihiatrică efectuată la cererea ofițerilor de investigație ai KGB, care a ajuns la concluzia că inculpatul era perfect sănătos psihic și absolut conștient de acțiunile sale; o expertiză a scrisului de mână al lui Platon, care a confirmat că acesta era autorul poeziilor „anti-sovietice” și al proclamațiilor găsite la el acasă în timpul percheziției; diverse certificate și documente probatorii care confirmau invaliditatea lui Platon, precum și experiența sa anterioară de muncă; actul oficial de acuzare, care rezumă și sintetizează principalele aspecte și argumente ale acuzării; procesul-verbal al ședințelor de judecată în cazul lui Platon, care au avut loc între 2-4 ianuarie 1962; în fine, sentința oficială, pronunțată la 4 ianuarie 1962. Cel de-al doilea volum cuprinde cinci pachete de manuscrise, diverse note scrise de mână și diferite fragmente de scrieri avându-l ca autor pe Platon. Cele mai interesante piese din acest volum sunt poeziile „anti-sovietice” (redactate atât în limba română, cât și în limba rusă), care au fost atent examinate, selectate, clasificate și traduse (după caz) de către funcționarii KGB. Cel de-al doilea volum conține, de asemenea, un inventar detaliat și voluminos al tuturor documentelor descoperite în casa lui Platon și confiscate ulterior de KGB. Aceste probe au fost înregistrate extrem de meticulos, până la cele mai neînsemnate exemple de note scurte, scrise de inculpat în carnețele sau pe foi de hârtie. Câteva fotografii confiscate de KGB, care au fost folosite ca probe incriminatorii pentru a dovedi vinovăția lui Platon, sunt deosebit de interesante în această privință.
Cazul lui Platon este fascinant, deoarece protagonistul acestuia reprezenta o sursă destul de puțin probabilă, chiar surprinzătoare, a opoziției față de regim. Platon era de origine țărănească, provenind dintr-o familie de țărani relativ înstăriți, care a fost însă grav afectată și ruinată de rechizițiile sovietice din timpul foametei din 1946-47, iar apoi de colectivizare. Platon a studiat, de asemenea, într-o școală primară românească până la vârsta de doisprezece ani, ceea ce ar fi putut juca un anumit rol în viitoarea sa poziție critică față de regimul sovietic. Tatăl său a decedat în anul 1950, lăsându-și familia în circumstanțe materiale destul de precare. Cu toate acestea, rudele sale nu au manifestat nici un fel de atitudini anti-sovietice deschise, integrându-se cu succes în societatea sovietică. Familia lui Platon s-a mutat la Bălți la sfârșitul anilor 1940, când mai mulți dintre frații lui Platon, precum și mama sa s-au stabilit în acest oraș. Se pare că stimulentul direct pentru viziunile anti-sovietice ale lui Platon nu a fost oferit doar de experiența sa de familie, cît, mai ales, de lecturile sale din anii 1940 și de la începutul anilor 1950, când acesta și-a manifestat primele interese literare. Nemulțumirea sa față de regim a fost accentuată de arestarea și condamnarea sa pentru huliganism, în anul 1956, ca urmare a căreia Platon a petrecut aproape un an într-un lagăr de corecție prin muncă. Contactul cu deținuții de acolo, dar și sentimentul de a fi fost condamnat pe nedrept au jucat, probabil, de asemenea, un anumit rol în dezamăgirea sa crescândă față de regim. Potrivit acuzației oficiale, Platon și-a început „activitățile anti-sovietice” în anul 1957. El a fost acuzat de „promovarea sistematică a agitației naționaliste anti-sovietice în rândul anturajului și cunoscuților săi”, în perioada 1957-1961. În mod concret, acest lucru s-a manifestat printr-un „număr considerabil de poezii anti-sovietice, conținând calomnii înveterate privind realitatea sovietică și Partidul Comunist, minciuni grosolane și insultătoare referitoare la șeful guvernului sovietic, precum și manifestări ostile și naționaliste radicale față de cetățenii ruși care locuiesc în Moldova și față de comuniști, la care s-au adăugat apeluri deschise la rebeliune împotriva puterii sovietice”. În contextul URSS din acea perioadă, aceste acuzații erau destul de grave și puteau avea ca urmare o pedeapsă cu închisoarea de până la șapte ani. Platon a fost, de asemenea, acuzat de „idealizarea fățisă a fostului regim burghez românesc” și de comparația nefavorabilă dintre condițiile actuale, din timpul regimului sovietic, și situația anterioară, pe care o considera mai bună. Din punctul de vedere al autorităților sovietice, faptul că Platon și-a făcut publice aceste opinii și nu și-a ascuns viziunile critice era deosebit de periculos și condamnabil. Deși Platon și-a recunoscut vinovăția, admițând că el era autorul probelor incriminatorii găsite la domiciliul său, el a negat vehement majoritatea depozițiilor martorilor, care îi confirmau și dezvăluau opiniile „anti-sovietice”, încercând, probabil, să folosească o strategie de apărare prin negare pentru a-și îndulci cumva sentința. El și-a folosit starea precară de sănătate în același scop, încercând să-i convingă pe anchetatori că scrierile sale subversive erau rezultatul sănătății sale destul de proaste și al depresiei permanente. Totuși, această strategie nu a reușit, eșuând mai ales atunci, când lui Platon i s-au prezentat probe suplimentare care confirmau depozițiile martorilor. Anumite probe din această categorie sunt deosebit de revelatoare și interesante. Într-o scrisoare trimisă la 19 noiembrie 1960 redacției revistei literare Cultura Moldovei, unde Platon își trimitea uneori poeziile pentru analiză și publicare, scrisoare semnată de Platon și de unul dintre colegii săi cu pretenții de literat începător, Titus Jalobă, autorii întrebau sincer: „de ce alfabetul limbii moldovenești se deosebește de alfabetul limbii române, pe când ambele limbi literare nu se deosebesc una de alta defel? Care este pricina [motivul]?” Autorii scrisorii sugerau destul de direct și faptul că ambele limbi ar trebui să aibă aceași grafie, fie că ar fi vorba despre alfabetul românesc, fie despre cel „slav”. Interesant este faptul că redacția revistei a găsit de cuviință să răspundă prin invocarea „vrerii norodului” din 1940, precum și a argumentului facilitării învățării limbii ruse de către basarabeni datorită existenței unui alfabet comun. Totodată, redacția îi sfătuia pe expeditorii scrisorii să îi ”întrebe pe români” de ce aceștia din urmă au preferat alfabetul latin în dauna celui slav. Acest schimb de scrisori aproape suprarealist dezvăluie atât viziunile lui Platon, cât și manipularea probelor de către anchetatorii KGB, ceea ce le-a permis acestora să demonstreze vinovăția lui Platon, în ciuda afirmațiilor sale că era doar o victimă naivă a sănătății sale precare și a condițiilor sale nefavorabile și proaste de viață cotidiană.
La 4 ianuarie 1962, în pofida handicapului său și a sănătății sale precare, Arsenie Platon a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare într-un lagăr de corecție prin muncă cu regim sporit de securitate. În dosarul său KGB nu există informații suplimentare despre soarta sa de mai departe. În pofida lipsei de informații despre destinul său ulterior, cazul lui Platon ilustrează perfect o formă de „opoziție de jos” care ar putea fi, altfel, dificil de identificat. Deși era de origine țărănească și avea o educație incompletă, cel puțin până la vârsta de aproape treizeci de ani, statutul lui Platon de poet și intelectual autodidact provoacă un șir de întrebări despre sursele nemulțumirii față de regim și despre rolul „intelectualilor auto-didacți” în acest context. Acest caz evidențiază, de asemenea, diferitele strategii ale indivizilor „marginali” elaborate pentru a face față marginalității lor și statutului social incert, inclusiv prin activități intelectuale care ar fi putut duce, în ultimă instanță, la punerea la îndoială a legitimității regimului sovietic. Deși istoria lui Arsenie Platon este un studiu de caz foarte interesant și reprezintă un subiect fascinant de cercetare, această colecție este practic necunoscută și nu a jucat nici un rol semnificativ în discuțiile anterioare privind diversele forme de opoziție față de regimul sovietic. Ca și în alte cazuri similare, aceste exemple ”marginale” ar trebui recuperate și puse la dispoziția unui public cât mai larg.
