În perioada 17 noiembrie 2017–31 ianuarie 2018, a avut loc la BCU Cluj–Napoca expoziţia „Familia Regală a României: Mărturii din colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare Lucian Blaga.” Cu această ocazie au fost expuse în sala departamentului de Colecţii Speciale al BCU Cluj–Napoca fotografii, periodice, broșuri, corespondenţă privind familia regală a României, aflate în custodia instituţiei. Printre aceste exponate s-au aflat și câteva documente din Fondul Raţiu–Tilea. Atât Ion Raţiu, cât și Viorel V. Tilea au colecţionat un număr mare de documente privind familia regală a României în exil, inclusiv corespondenţă cu regele Mihai. Din cauza morţii regelui la data de 5 decembrie 2017, expoziţia a primit și o semnificaţie comemorativă.

The Latvian Center of Contemporary Art in Riga organized the show “YOU’VE GOT 1243 UNREAD MESSAGES. The Last Generation Before the Internet”. Their Lives in 2017, where materials from the Artpool collection, like documents of the Budapest-Vienna-Berlin telephone concert and the Artpool Radio, were also put on exhibit.

Exhibition Wild Graphics. Half a Century of Visual Diversion in Poland 1967-2017 was the first such wide in terms of subject and chronology presentation of art appearing on the streets of Polish cities from the 1960s to the second decade of the twentieth century.

The exhibition, whose musical setting was created by Robert Brylewski (musician of Kryzys, Brygada Kryzys, Army, Max and Waiter, Falarek Band, Witch's World, 52um and many other experimental projects) was an extremely diverse review in terms of formal and range of cases. There were records of happenings, performances and other artistic activities in the public space, carried out in the sixties and seventies by the entire galaxy of Polish neo-avant-garde artists, photos of graffiti, inscriptions on the walls, stickers, posters and installations, as well as original graffiti templates, stickers leaflets and other materials preserved to this day. The topics discussed in the presented works were even more varied, from political issues and current social affairs, through aesthetic and existential issues, to quarrels between fans of various football clubs or the internal rivalry of street writers.

Curators - Tomasz Sikorski, Marcin Rutkiewicz, and Michał Warda - presented in the form of photos, slideshows, films and showcases with original objects, a total of 1,500 examples of unofficial, self-controlled, uncontrolled creative activity on the streets of Polish cities, regardless of the artistic level or political message. Under these circumstances, Wild Graphics as an exhibition and the publication accompanying it is an excellent summary of spontaneous expression and social dialogue on the streets of Polish cities of the last half-century. Tomasz Sikorski interprets this broad approach in his text, proposing the concept of "art on streets" as more containing and less appraisal than street art or graffiti.

Material from the Museum of the River Daugava was used for the exhibition 'Let the River Daugava Be', which opened on 21 September 2017 at the National History Museum of Latvia. The exhibition was about the struggle by the public to save part of the Daugava valley in 1958-1959, and the campaign against the construction of the Daugavpils hydroelectric station in 1986-1987. 

Volumul publicat de soții Tóth la sfârșitul anului 2017 trece în revistă cu succes scrierile independente, interviurile și toate detaliile care au apărut de-a lungul timpului și care scot în evidență evenimente trecute care au devenit, între timp, istorie. Textele incluse în cele cinci părți ale cărții - introducere, interviuri despre Contrapuncte, discuții din Budapesta, amintiri, scrieri ale altor autori – sunt aranjate în ordinea publicării lor. Cea de-a patra parte a volumului, intitulată „Amintiri” include lucrarea „Cum a fost descoperită revista Contrapuncte de Securitatea statului român”, care reprezintă prima încercare de a dezvălui detaliile descoperirii samizdatului din Transilvania de către poliția secretă pe baza dosarului de observație a lui Antal Károly Tóth cunoscut sub numele de „Bastion” în Colecția ad-hoc Ellenpontok. Textul publicat și în ediția din 2013 a revistei independente culturale și de viață publică Kapu (Poarta), în limba maghiară, oferă detalii despre lumea din interiorul Securității, ai cărei angajați recurgeau la metodele și mijloacele complexe inerente rețelei de informatori, tehnicilor operative și urmăririi stradale în soluționarea cazului care s-a extins în mai multe țări.

Problema crucială a ideologiei minorității maghiare înainte de 1989 era că orice altă considerație trebuia subordonată rezistenței și supraviețuirii, iar inactivitatea părea cea mai înțeleaptă alegere. Însă, din perspectiva rezistenței pasive, rezistența denotă esența și scopul, în timp ce pasivitatea se referă numai la formă. Redactorii revistei Contrapuncte de deosebeau de politicienii maghiari din Traansilvania prin radicalismul lor, ceea ce a dus la crearea la începutul anilor 1980 a celei de-a doua sfere publice din Partium.

The subject of the exhibition placed in Leipzig was the punk in the countries of the East Bloc from 1977 till 1989. The goal of the event was to celebrate the 40 years of the punk in the East and South-East Europe. Polish punk was represented by videos of the band Moskwa made by director, photographer, and media artist Józef Robakowski, photographs of the 1980s punk scene made by photographer and graphic designer Mirosław Makowski, and, among many others, copies of the fanzine ‘QQRYQ’ published by Piotr ‘Pietia’ Wierzbicki and borrowed from his private collection. It was the last and the largest public exposition of the Wierzbicki’s collection, but it also included a number of posters from the collection of Artpool and the Hungarian Tamás Szőnyei described in the COURAGE Registry. The multimedia installation was to reflect the aesthetics of East European punk music and movement, especially from Poland, the CSSR, and Hungary. It included sounds, films, images, and graphic artefacts, as well as texts and documents which explained historical and political nuances, both similarities and differences among punk scenes in the Soviet Bloc. The exhibition was organized by the Nato, the social and cultural centre located in Leipzig. The event was supported by a cultural program which contained concerts, talks, presentations and film shows.

Curator: Alexander Pehlemann.

Această expoziţie a fost prezentată publicului pentru prima dată în perioada 4-10 decembrie 2017, la Sala de Expoziţii Constantin Brâncuși din cadrul Parlamentului României. Expoziţia a fost deschisă cu prilejul desfășurării la Bucureşti a Conferinţei Anuale a Reţelei Europene a Instituţiilor Oficiale care Administrează Dosarele Fostelor Poliții Secrete Comuniste, ocazie cu care CNSAS a predat preşedinţia rotativă a reţelei amintite instituţiei similare din Bulgaria, COMDOS. Expoziţia prezintă metodele folosite pentru controlul şi supravegherea scriitorilor şi incearcă, în acelaşi timp, să readucă în discuţie semnificaţia aşa-numitei ”rezistenţe prin cultură” din România comunistă. Exponatele au fost selectate atât din Colecţia Manuscrise Confiscate de la CNSAS, cât şi din diverse alte fonduri arhivistice ale acestei instituţii, cum ar fi: Fondul Penal, Fondul Informativ, Fondul Reţea şi Fondul Documentar. Tema manuscriselor confiscate de Securitate a fost ilustrată prin intermediul a trei tipuri de materiale: documente de arhivă, imagini şi fragmente de interviuri cu scriitori păstrate în Colecţia de Istorie Orală de la CNSAS. Expoziţia a prezentat aspecte legate de cenzură, de procesele intentate scriitorilor în care manuscrisele confiscate au fost folosite ca probe, sau de supravegherea scriitorilor de către poliţia secretă. Exponatele principale au fost, însă, manuscrisele confiscate de Securitate de la scriitori: proză nepublicată, poezii, versuri, eseuri, jurnale, memorii, note zilnice, publicaţii cenzurate adnotate.   

Expoziția din Răscruci conține valorile spirituale și materiale ale comunității maghiare din Câmpia Transilvaniei. În această regiune, până la mijlocul secolului al XX-lea, familiile mai înstărite aveau o cameră curată care, de obicei, era locul în care erau expuse și păstrate lucrurile de valoare ale familiei, costumele cu care mergeau la biserică duminica și zestrea pregătită de-a lungul anilor. În gospodării mai puțin înstărite camera curată era decorată în special înainte de marile sărbători religioase, de Crăciun, de Paște și de Rusalii, iar expoziția prezintă obiectele în acest cadru festiv. Cu toate acestea, în plus față de toate obiectele de pe pereți, farfuriile decorative și ulcioarele în formă de pară, paturile și mesele bogat decorate, scaunele, băncile, lăzile și dulapurile sculptate, camera curată găzduiește și obiecte de zi cu zi, ustensile de bucătărie și instrumente folosite pentru tors și țesut.

Din regiunile geografice și culturale reprezentate în cadrul colecției etnografice, mobilele tradiționale expuse în camera de la Răscruci – parte a culturii materiale din Câmpia Transilvaniei – sunt printre cele mai interesante. Satele din Câmpia Transilvaniei, chiar și în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, au constituit rar obiectul unei cercetări etnografice detaliate și sistematice. Deoarece această zonă este locuită de o comunitate marcate de diferențe lingvistice, culturale și religioase, a fost ocolită de cei mai mulți cercetători. Explorarea culturii maghiarilor care trăiesc în Câmpia Transilvaniei a început relativ târziu, în perioada interbelică. Studiul realizat de etnograful Gertrúd Palotay asupra broderiilor din Sic, publicat în 1944 (Palotay 1944) a atras și atenția lui Zoltán Kodály, care considera că, dacă broderiile din zonă sunt atât de frumoase, muzica populară trebuie să fie la fel de bogată. Încurajat de acesta, László Lajtha, compozitor și cercetător al muzicii populare, a vizitat mai întâi Sic, apoi Sânmărtin. Attila T. Szabó a întreprins o cercetare toponomastică și lingvistică periodică și, în același timp, a publicat în 1944 un articol în Erdélyi Múzeumi Közlemények (Revista Muzeului Transilvănean) intitulată „Broderii necunoscute din Câmpia Transilvaniei.” În ciuda interesului inițial, această zona a atras din nou atenția cercetătorilor de-abia după dezvoltarea mișcării caselor dansului popular după evenimentele din 1968. Înainte de schimbarea regimului, tânărul etnograf și muzicolog Károly Kós era preocupat mai degrabă de cultura obiectelor, în timp ce, începând din anii 1980, Vilmos Keszeg, etnograf și profesor universitar, a întreprins o importantă cercetare a credințelor din această regiune.

Câmpia Transilvaniei cuprinde o zonă cu trăsături distincte din punct de vedere etnografic, care include opt sate: Răscruci, Bonțida, Luna de Jos, Tiocu de Jos, Borșa, Feiurdeni, Câmpenești și Măcicașu. Aceste așezări sunt reprezentate în camera de la Răscruci. În aceste localități, nu se folosea în general negrul în țesături sau broderii, cu excepția țesăturilor din lână. Foloseau același set de motive ca și satele vecine, dar în cazul broderiilor apare combinația de roșu cu albastru, iar părțile găurite sunt evidențiate de obicei cu gri. Această metodă domina și broderiile de pe bluzele femeilor. Zona se caracteriza în special prin rochii lungi în talie, în timp ce satele din împrejurimi preferau rochiile scurte în talie. Cu excepția satului Sic, fiecare sat folosea broderie exclusiv albă. Prelucrarea lânii s-a păstrat în aceste sate până în zilele noastre. Chiar și astăzi se găsesc cuverturi de pat, fețe de masă și haine lucrate de mână din lână în orice gospodărie tradițională rurală. Deoarece creșterea oilor era destul de răspândită în această regiune, în Lacu, de exemplu, chiar și sacii erau țesuți din lână. Fermierii din zonă aveau de obicei un număr mare de oi, iar la tunsul oilor și la cules, femeile românce din Maramureș veneau aici la spălatul lânii. Această muncă era de obicei recompensată cu lână. La producerea de țesături, era folosită “tehnica scămoșată.” Prima piesă de acest fel a fost culeasă de Tamás Hofer din Răscruci, iar mai târziu a fost inclusă în Muzeul de Etnografie din Budapesta. Conform lui Edit Fél, primele informații despre această metodă de țesut datează din secolul al IV-lea î.Hr. – acest lucru explică de ce marginile de perne scămoșate au făcut senzație în mediul profesional, pentru că experții nu cunoșteau faptul că această tehnică de țesut era folosită și în zonele locuite de maghiari.

Patrimoniul fizic și spiritual al acestor așezări rurale era considerabil mai bogat decât acela al satelor nobile din împrejurimi, deoarece servitoarele care coseau hainele femeilor nobile recreau motivele lor preferate pe hainele personale. Satele nobile imitau și urmau cultura aristocrației. Materialele textile cu modele cu ochi dublu „scrise” sunt o versiune mai rezistentă, în stil țărănesc, a broderiilor aristocratice. În Răscruci roșul este culoarea folosită la cusături, în timp ce în satele vecine se folosesc negrul sau roșul, deși combinațiile de roșu-albastru sunt preferate pentru broderii. Cămașa întărită la coate era specifică în cele opt sate reprezentate în camera de la Răscruci. Vestele și jachetele din piele pentru bărbați și pentru femei merită de asemenea menționate, aceste articole vestimentare atrag atenția prin croială, broderie și decorațiuni. În ceea ce privește încălțămintea, purtau în general ghete pe care le cumpărau de la piața din Cluj pe care le păstrau numai pentru ocazii festive. În timpul săptămânii oamenii umblau desculți, iar iarna purtau sandale.

Locuitorii din Câmpia Transilvaniei își cumpărau și lăzile de zestre pictate tot de la piața din Cluj. Acestea erau în general lucrate de meșteșugari din Cluj. Obiectele din ceramică expuse sunt produse ale unor centre importante de olărit din secolul al XIX-lea. Pereții interiori sunt decorați cu ulcioare în formă de pară, farfurii din Turda, Bistrița și Dej. Acestea erau cumpărate pe cereale de la târguri sau de la olari ambulanți. Începutul anilor 1900 a marcat dispariția atelierelor de olărit rurale din Răscruci și Sic. Ultimul atelier din Cubleșu Someșan s-a închis acum aproximativ un deceniu când ultimul olar s-a stins din viață. Camera din Răscruci prezintă în detaliu societatea țărănească, o epocă aproape apusă. Și astăzi ansamblul de cultură, experiență și valori de neprețuit moștenite de locuitorii acestei zone reprezintă parte a vieții lor cotidiene. Această moștenire inestimabilă nu poate fi folosită corect de localnici decât dacă aceștia știu să trăiască responsabil în comunitatea și în societatea în care s-au născut.