Exhibitions, conferences, and publications by the Centennary of István Bibó's Birth, 2011
Since the deaths of István Bibó and his wife in Spring 1979, their family bequest has been enlarged with the addition of a large number of memorial items: photos, publications, videos, and other records. Art historian István Bibó Jr., as the main voluntary caretaker of the family collection, himself contributed all these materials fairly creatively, and he devoted a great deal of time and energy to collecting and preserving his father’s legacy. The original family collection by now has been enriched by many new memorial items. Thus, it has become a unique source for research on Bibó’s reception in Hungary and worldwide. Among the memorable events of the four past decades, the centenary of István Bibó's birthday in 2011 was of particular importance. It included several commemorations, workshops, and conferences, and many studies and books were published, interviews were done, films were made, and exhibitions were organized. These materials constitute a distinctive sub-collection of the Bibó bequest. A brief chronicle of the year, an invitation card, a photo, and a conference opening speech held by István Bibó Jr. may well give an air of the “Bibó Memorial Year.”
Događaj (opći): Izlet na Goli otok, 2011.
On May 7, 2011, the Study Centre for National Reconciliation organized a trip to the island of Goli for interested individuals, students, professors and journalists. The purpose of the trip was to familiarize the public with the events that took place on the island of Goli during the period of socialist rule, and the main eyewitness of those events was Andrej Aplenc. Aplenc was detained on Goli as a student on two occasions and as a part of the excursion he talked about life and survival on the island.
Exhibition: The opening of the Ladislav Mnačko's study
The temporary exhibition of the study and library of the journalist, writer, poet and playwright Ladislav Mňačko (1919–1994), which is almost identical to the study in his Prague apartment, was opened on 14 February 2011. Part of this ceremonial opening was a memorial evening “Ladislav Mňačko – Odchody a návraty” (Ladislav Mňačko – Departures and Returns) which was organised by the Museum of Czech Literature, the Slovak Institute in Prague and the Centre for Information on Literature in Bratislava. The exhibition of Mňačko’s study is in the Little Villa of the Museum of Czech Literature on Pelléova Street in Prague 6, and has been owned by the Museum of Czech Literature since 2006. In addition to the permanent exhibition, the villa is used for smaller temporary exhibitions on current topics about literature and cultural, as well as for social events.
Expoziție: Făcând haz de dictatură - România în caricaturile lui Mihai Stănescu 1979-1989, Varșovia, 2011
Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Varșovia, Mihai Stănescu a expus în capitala Poloniei câteva zeci dintre lucrările sale în cadrul expoziției intitulată ”Făcând haz de dictatură: România în caricaturile lui Mihai Stănescu 1979-1989.” Expoziția a fost vernisată pe 14 martie 2011 și a fost deschisă publicului până pe data de 3 mai a aceluiași an. Gazda acestui moment artistic a fost Casa Întâlnirilor cu Istoria din Varșovia, o instituția importantă și foarte activă pentru recuperarea memoriei secolului XX. La inaugurare, alături de caricaturistul român s-a aflat și caricaturistul polonez Jacek Frankowski. În prezentarea expoziției pentru publicul polonez, se menționează următoarele: ”Realizate într-o manieră acidă și vie, caricaturile lui Mihai Stănescu au devenit celebre pentru satira dură la adresa regimului comunist. Expoziția de la Varșovia cuprinde lucrări realizate în perioada 1979-1989, multe dintre ele fiind cenzurate pentru aluziile extrem de transparente la sărăcie, lipsa libertății individuale și alte subiecte tabu din acea vreme.” La mijlocul perioadei de expunere către publicul polonez a lucrărilor lui Mihai Stănescu, în aceeași locație, a fost realizată și o vizionare publică și a filmului Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, peliculă regizată și realizată de Andrei Ujică.
Događaj (općenito): Međunarodni skup "Hrvatsko proljeće- 40 godina poslije", 2011.
An international conference of historians, lawyers, political scientists and linguists on the occasion of the 40th anniversary of the Croatian Spring was held in October 2011 at the Faculty of Humanities and Social Sciences, University of Zagreb. The organisers were the Miko Tripalo Centre for Democracy and Law and the Faculty of Humanities and Social Sciences, University of Zagreb. Co-organizers: Faculty of Law, University of Zagreb and Faculty of Political Science, University of Zagreb. The conference stressed the Croatian Spring as one of the most important events in the history of socialist Croatia. The event also initiated a critical discourse on the democratisation of contemporary Croatian society as well.
Publikacja książki Graffiti w Polsce 1940-2019; Rutkiewicz, Marcin; Sikorski, Tomasz
The album Graffiti w Polsce 1940-2010 (Graffiti in Poland 1940-2010), edited by Tomasz Sikorski and Marcin Rutkiewicz and published in 2011, is the widest presentation of the photographies of graffiti from the collection of Tomasz Sikorski. The time frames assumed in the book are justified by the mass action of the resistance through the graphic forms on the streets of Polish cities under the Nazi occupation during the WW2 that could be seen as a breakthrough in the occurrence of the graphic signs in public spaces. The book’s narrative goes on to the 2010 – to the date of the book’s release – enclosing the whole history of the Polish People’s Republic and the first two decades of the democratic Republic of Poland.The main content of the album is divided into parts about the graffiti before and after the 1989 transition. The first part was elaborated by Sikorski, while the second was written by Rutkiewicz. Besides the division based on chronology, the authors applied the thematic distinction on the ‘fighting’ graffiti (openly engaged in political and ideological matters) and ‘artistic’ graffiti. Further chapters were written by Agata Szwedowicz about the graphic diversion under the Nazi occupation, Bartosz Stępień about advertising and propaganda murals under the communism, and Igor Dzierżanowski about the graffiti on the threshold of the 1980s and 1990s. In the publication, there are also a lot of commentaries and recollections made by the graffiti artists.Source:Tomasz Sikorski, Marcin Rutkiewicz, Graffiti w Polsce 1940-2010, Carta Blanca, Warszawa 2011.
A Fekete Doboz videóarchívuma az OSA-ban
The video periodical Black Box was the first independent film production studio during the last years of communist rule in Hungary. It reported on demonstrations and civilian initiatives that the official media passed over in silence or reported on with disinformation. With its film reports, and portraits distributed in samizdat channels, at the beginning Black Box managed to create the largest film collection documenting the events of the transitional period and the change of political system both in Hungary and in other communist countries.
Conferințele naționale Comunismul românesc, București, martie 2011–2018
Comunismul românesc reprezintă o serie de conferințe naționale, organizate anual la București în luna martie, începând cu anul 2011. Seria conferințelor este un proiect comun al Consiliului Național pentru Studiul Arhivelor Securității (CNSAS) și al lui Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Romane, la care a contribuit și Facultatea de Istorie a Universității din București din 2016.Scopul său principal este de a reuni cercetători interesați de studiul regimului comunist din România în context regional și european mai larg. Inițierea seriei de conferințe a condus la o colaborare mai strânsă între CNSAS și Institutul de Istorie Nicolae Iorga, care ulterior s-a angajat în proiectul de digitizare a publicațiilor legate de istoria Partidului Comunist Român, care face parte acum din Colecția CNSAS Online. De-a lungul anilor, participanții la conferință au abordat diferite aspecte ale istoriei comunismului în România și în Europa Centrală și de Est, de la represiune, opoziție și propagandă până la viața cotidiană, memoria și nostalgia postcomunistă. Multe dintre documente, în special cele care se ocupă de represiune și rolul jucat de Securitate, s-au bazat pe documentele din Colecția CNSAS Online. Mai important, în cadrul acestei serii de conferințe, participanții au făcut sugestii valoroase privind tipurile de documente care ar trebui incluse în colecția online.
Donația Colecției Éva Cseke-Gyimesi către BCU Cluj-Napoca (Biblioteca Catedrei de literatură maghiară), 25-26 iunie 2011/ 30 august 2013
Cel mai important eveniment din istoria Colecției Éva Cseke-Gyimesi a fost donația către BCU Cluj-Napoca. Donația de carte făcută în iunie 2011 a fost procesată în perioada 2012-2013 de biblioteca Catedrei de literatură maghiară care este o filială a Bibliotecii Centrale Universitare. Aceasta este parte a Bibliotecii de Litere – Secția Catedra de maghiară. Biblioteca a fost gândită să deservească începând cu anul 1990 catedrele de Limba maghiară şi lingvistică generală, Literatură maghiară şi Etnografie şi antropologie maghiară. Evoluţia fondurilor de carte a acestei secţii a bibliotecii a Facultăţii de Litere a fost marcată de „transformările administrative şi juridice ale catedrelor cu predare în limba maghiară.” Un prim registru de inventor al publicaţiilor bibliotecii „conţine titlurile publicaţiilor achiziţionate în intervalul 1902-1912.” Cea mai mare parte a pieselor din această bibliotecă „provin din donaţii făcute de diferite cadre didactice şi personalităţi, dar şi din cumpărarea unor publicaţii din biblioteci particulare.” Spre exemplu, în anul 1941 s-au achiziţionat colecţiile private create de Elemér Császár şi Gyula Baross. Aceştia au fost „critici literari maghiari de renume, fondul de carte al bibliotecii îmbogăţindu-se cu 8.308 volume, totalizând la sfârşitul anului 1941 un număr de 12.000 de volume.” Această parte constituie acum „fondul vechi al bibliotecii.” Într-un mod asemănător, „o parte a fondului de carte al Cercului Civic Maghiar din Sibiu, desfiinţat în anul 1944, se regăseşte în această bibliotecă şi la secţia Română-Maghiară.” În total, biblioteca este constituită din 14.812 de volume și 175 de titluri de periodice, precum şi 12.000 de volume din vechiul fond. În plus față de fondul Gyimesi Éva, această bibliotecă găzduiește fondul Zoltán Szabó, care cuprinde 900 de cărți și douăzeci şi cinci de periodice (Biblioteca de Litere – Secția Catedra maghiară 2018).
Înregistrarea volumelor colecției donate s-a realizat sub eticheta Fondul Gyimesi Éva. Mai mult, fondul de carte cu eticheta „Cs. Gyimesi Éva Könyvespolca” (Raftul Cs. Gyimesi Éva) a fost expus într-un loc vizibil în holul bibliotecii. Documentele din cele trei cutii au fost donate în august 2013 și nu au fost încă procesate. Familia nu a impus niciun fel de restricții în cercetarea lor și nu a clasat documentele drept confidențiale. Conform planului, se va recurge la munca în echipă cu ajutorul studenților pentru procesarea acestui material. Aceste eforturi implică alcătuirea unei liste de inventar care va permite și cercetarea publică astfel încât această parte a colecției să devină obiect de cercetare științifică.
Elza Rudenāja - 100
In 2011, the Madona Museum of Local History and Art organized the exhibition ‘Elza Rudenāja - 100’, which paid tribute to the creator and first director of the museum. Photographs from this exhibition and an introductory text are displayed on the site of the museum: http://www.madonasmuzejs.lv/par-muzeju/elza-ruden%C4%81ja/elzai-ruden%C4%81jai---100
Szecskó Tibor: Interjús kérdőívek, 2011 (kézirat)
In the autumn 2011, veteran legionnaire and military historian Dr. Tibor Szecskó was the first to return his questionnaire of 50 questions, covering his whole life career. As the main organizer of the Hungarian veterans’ circle in Provence, he was the also one who managed to get many of his comrades involved in their shared memory research work (questionnaires, oral history interviews, memoirs, film shootings, archival research at the Headquarters of the French Foreign Legion in Aubagne, etc.)
He was born in 1939 in the rural town of Gyöngyös, Hungary, as the third and youngest child of a working-class family. His father was a mason working for a state farm. As a second-year student of a vocational school in the autumn of 1956, he took part enthusiastically in local events of the revolution. Together with a friend, they then hitched a ride with a lorry and travelled to Budapest, where they joined the largest group of insurgents at Corvin-köz, and took part in the battles in several parts of the city. In late November, without saying goodbye to his family, he escaped to Austria with other teenage boys. For a few weeks he stayed in the Eisenstadt refugee camp, then he was transported to France and given the status of “réfugier politique.”
As soon as he arrived in the city of Rouen, he signed up at the Legion’s recruitment office, but being only 16 years old, he was rejected. For two years he shared all the misery of the tramps in Lille and Paris, sleeping in the “Draft Hotel” (Hôtel de Curant Air) under bridges, living off of aid for refugees and poorly paid, sporadic work. Hunger and misery pushed him to try his fortune again with the Legion in the autumn of 1958, this time with much success. He was shipped as an 18-year-old recruit from Marseille to Oran, and soon found himself on the military training base of Saida. Another two years passed, and he was promoted to sergeant at the age of 20, and became the training warrant of hundreds of young Hungarian recruits arriving at that time in North Africa. Afterward, as a warrant of the 3rd Infantry Regiment, he also took part in the offensives in the Sahara and Madagascar, was injured twice, and then was commanded to the 1st Cavalry (Warship) Regiment.
After the Algerian war ended in 1962, the main base of the Legion was moved from Sidi-bel-Abbes to the town of Aubagne, South of France, and Szecskó held his new post here at the Headquarters of the Legion. In the 1970s and 1980s, he became the Director of the Museum and the Archives of the French Foreign Legion, and edited its monthly magazine Képi blanc. In the meantime, he received his MA and then PhD degree in history from the University of Montpelier. He finished his military career in 1986 after close to 29 years of service in the Legion; however, he kept active in his field of science and in organizing circles of veteran legionnaires (AALE). He published a number of articles and a dozen books on the history of French Foreign Legion in French, English, and German.
Before 1990, based on rumors fostered by the communist secret police, he, together with his fellow patriots, thought for decades that all active legionnaires had been deprived of their Hungarian citizenship. He became a French citizen in 1974, and lived together with his Spanish-French wife, children, and grandchildren in Aix-en-Provence for half a century. Among his many prizes and decorations, he was most proud of the “Knight of Arts and Literature,” a prestigious French prize established for civilians, that no active military man ever received, except him. Though he felt all through his life a strong homesickness, and managed to preserve his traditional Hungarian patriotism, he never had the chance to return to Hungary after 1956—for a long time due to his political anathema, and then his poor state of health. He passed in Aix-en-Provence in late 2017 following years of struggle with his fatal illness. His parting was not only a painful loss to his family but also to his friends and the Hungarian circle of veteran legionnaires in Provence, of which he had been a devoted organizer for decades.
His straightforward, and emotive answers to his questionnaire lay bare his life career and frame of mind. He also reflected on his feelings toward his native land, the Legion, and his host country. Though his loyalty to the former two seems to remain firm, similarly to his stubborn anticommunism rooted in his early life experience of 1956, he felt much more reserved and often critical of the French public affairs and way of life, as both are lacking “the real” patriotic loyalty and altruism. Thus, keeping alive the regular meetings and traditional community rituals, with their strong 1956 engagement, served to strengthen the Hungarian legionnaires’ moral and cultural resistance.
List of completed veteran questionnaires, 2011–2017
(Place and date of birth, residence in France, and year of completion)
1. A., Domokos (Budapest, 1939) Paris, 2012
2. Bubla, István Miklós (Keszthely, 1936) Paulhan, 2017
3. Huber, Béla (Sopron, 1942) Aubagne, 2012
4. Spátay, János (Budapest, 1943) Puyloubier, 2011
5. Soós, Sándor (Budapest, 1939) Septémes les Vallons, 2012
6. Sorbán, Gyula Elek (Budapest, 1940) Toulon, 2011
7. Szecskó, Tibor (Gyöngyös, 1939) Aix-en-Provence 2017, 2011
8. Morvay, Tamás (Budapest, 1938) Vins sur Caramy, 2012
9. Nemes, Sándor (Szekszárd-Zomba, 1941) Borgo (Corsica), 2011
10. Pápai, Lajos (Öcsöd, 1937) Montrichard, 2014
Bibó memorial coin collection, 2011. Object
Publicație: CISC. Rusaliile Negre: Deportarea în Bărăgan, 2011. Audiobook.
Pe baza materialelor care se regăsesc în arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet, a fost lansat în 2011 al doilea audiobook sub titlul Rusaliile Negre: Deportarea în Bărăgan. Lansarea audiobook-ului a fost prilejuită de împlinirea a 60 de ani de la deportările masive din vestul României, de la granița cu Iugoslavia, către Bărăgan, o câmpie uriașă din sudul țării, care la vremea aceea era aproape complet pustie, o veritabilă Siberie prin izolarea de restul țării și densitatea minimă a locuitorilor. Titlul face aluzie la faptul că acest eveniment a avut loc pe 17-18 iunie 1951, chiar în ziua când se sărbătoreau Rusaliile, în a șaptea duminică după Paște calculată conform metodei folosite de Biserica Ortodoxă. Acest document multimedia include 20 de fragmente din 17 interviuri din arhiva de istorie orală a Centrului Internațional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Selecția mărturiilor a aparținut Andreei Cârstea și Angelei Bilcea. Montajul a fost realizat de Andreea Cârstea, iar ilustrația muzicală de Grigore Leșe. Audiobook-ul a fost realizat în cadrul proiectului Memoria deportărilor din România, finanțat prin programul ”Europa pentru cetățeni: Memoria europeană activă” al Comisiei Europene.
Romulus Rusan, care a coordonat a cest proiect, descrie astfel drama prin care au trecut cei deportați fără vină, fără niciun preaviz, fără posibilitatea de a scăpa de consecințele acestei acțiuni arbitrare, care îi viza pe toți cei bănuiți că ar fi putut simpatiza cu politica liderului comunist din țara vecină Iugoslavia, Iosip Broz Tito, aflat deja în conflict deschis cu liderul Uniunii Sovietice, Iosif Vissarionovici Stalin: ”Deportările din Banat şi Mehedinţi, din vara anului 1951, reprezintă unul (şi cel mai bestial) dintre numeroasele proiecte de epurare socială pe care le-a inventat regimul comunist din perioada Gheorghiu-Dej, aflat în plină dominaţie sovietică. În urma unui plan pregătit timp de trei luni, cu precizie diabolică, au fost scoşi din casele lor, pe parcursul nopţii de 17/18 iunie, fără nici un anunţ prealabil, peste 44.000 de oameni, începând cu femeile şi bărbaţii apţi de muncă şi continuând cu familiile lor, compuse din bătrâni de până la 85 de ani şi din copii de toate vârstele (unul din ei, născut abia cu două zile înainte). După un drum tărăgănat, de două săptămâni, zăvorâţi în vagoane de animale, deportaţii au fost depuşi în câteva gări din Bărăgan, de unde camioanele i-au purtat în 18 puncte diferite ale deşertului de stepă. Lăsaţi sub cerul liber, sub soarele năucitor de vară, au trebuit să-şi pregătească pentru început bordeie sub pământ, ca în comuna primitivă. În anii următori şi-au construit case mai arătoase şi au desţelenit pământurile virgine. Au reuşit astfel să-şi procure hrana pentru ei şi pentru animalele din curte, biruind sărăcia şi izolarea, supravieţuind ca nişte Robinson Crusoe ai secolului XX.” Bunicii unuia dintre autorii acestui text au fost printre cei deportați intempestiv în acea neagră noapte de Rusalii, dintr-un sat de lângă Timișoara, unde ajunseseră după refugiul din Basarabia. Lăsând pentru a doua oară în urmă casa și tot avutul, au fost mutați forțat în mijlocul Bărăganului, unde au ajuns cu ceea ce au putut împacheta repede și căra cu ei, unde au primit doar o ușă și două fereastre, ca să-și facă singuri o casă din chirpici și stuf până la venirea iernii, unde au fost nevoiți să-și reorganizeze întreaga existență în mijlocul unei câmpii pustii și aproape lipsite de surse de apă. Copiilor lor au scăpat de deportare doar pentru că în acel moment se aflau la facultate la București. Ca să nu urmeze soarta părinților lor, și-au falsificat actele de naștere pentru a-și schimba numele și locul de origine din Basarabia, care a reprezentat și unul dintre motivele includerii părinților lor pe lista deportaților. Românii din Basarabia, care se refugiaseră la sfârșitul războiului ca să scape de regimul sovietic și erau implicit considerați de regimul comunist din România drept anti-staliniști şi potențiali titoiști, au constituit al doilea grup ca mărime dintre categoriile deportate în Bărăgan in iunie 1951.
Expoziţie: Rusaliile Negre - Deportarea în Bărăgan
Expoziţia ”Rusaliile Negre: Deportarea în Bărăgan” a fost pentru prima dată vernisată la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, unde a fost găzduită în perioada 25 martie-25 aprilie 2011. Expoziția a circulat apoi la Timișora, Drobeta Turnu Severin, Sighet, Sibiu, Berlin, Sindelfingen, München, Augsburg, Tübingen, Budapesta, Cluj, și din nou la București în Spațiul Expozițional Permanent al Memorialului Sighet din capitala României. Expoziția a prezentat în 28 de panouri diverse teme legate de mutarea forțată din Banat a tuturor celor ce erau suspectați din diverse motive a fi fost adepți ai lui Iosip Broz Tito. Aceste panouri reflectă următoarele teme: contextul internaţională al rupturii Stalin-Tito, elaborarea așa-numitului plan de ”dislocare,” alcătuirea ”listelor negre,” deportarea spre Bărăgan, aspecte ale vieții cotidiene în noile așezări: clădirea caselor, procurarea apei şi mâncării, şcoala, munca câmpului, înmormântările, și nu în ultimul rând folosirea zonei pentru trimiterea deținuților politici eliberați în așa-numitul ”domiciliul obligatoriu.” Textele explicative, completate de sute de fotografii, hărţi şi obiecte, se bazează pe mărturiile personale ale celor direct implicați, înregistrate și arhivate de Fundația Academia Civică. În cadrul vernisajului expoziției a fost lansat şi un audiobook cu fragmente de amintiri din Arhiva de Istorie Orală a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului. Expoziţia a fost parte a proiectului “Memoria deportărilor din România,” finantat de Comisia Europeană prin programul ”Europa pentru cetăţeni: Memoria activă a Europei.”
