Deşi nedatată oficial, pictura “Muncitor forestier” a fost realizată probabil în perioada de la sfârșitului anilor 1940 și începutul anilor 1950, când autorul a încercat să îşi adapteze fără succes creaţia artistică la noile politici culturale. Din punctul de vedere al tehnicii, lucrarea este o îmbinare de tempera şi ulei pe placaj. În opinia istoricului de artă Radu Popica, lucrarea “Muncitor forestier” ilustrează „dificultăţile” întâmpinate de către Mattis-Teutsch în procesul său de adaptare la realismul socialist (Popica 2015, 12). Astfel, artistul a încercat să combine tehnici ale artei sale din anii 1930 cu preceptele realismului socialist. Această sinteză, denumită de artist „realism-constructiv,” nu a convins însă autorităţile (Popica 2015, 13). După cum remarca Dan-Octavian Breaz, deşi arta lui Mattis-Teutsch din anii 1930 a prefigurat „omul nou” al realismului socialist, tehnicile moderniste folosite de Mattis-Teutsch erau de fapt incompatibile cu realismul socialist, fiind inadecvate scopului pe care arta trebuia să îl ocupe în noua societate (Breaz 2013, 124). Astfel, se explică receptarea negativă a operei lui Mattis-Teutsch în anii 1950, în ciuda încercărilor sale sincere de a se integra în noul context cultural.

During the Rákosi era, when religious life was oppressed and religious works, choirs, publishers, and institutions were banned, László Lajtha composed Catholic masses in Latin. Before, Lajtha had shown no interest in religious music. His masses are Missa in tono Phrygio – “In diebus tribulationis” Op. 50 (1950), Missa pro choro mixto et organo Op. 54 (1952), and Magnificat, pour Choeur de Femmes et Orgue Op. 60 (1954). – Lajtha dedicated the Magnificat to Margit Tóth, a member of the Lajtha group and Trois Hymnes pour Sainte Vierge, pour Choeur à trois voix de Femmes et Orgue Op. 65 (1958). The Missa in diebus tribulationis op.50. was composed between April to June in 1950. This was not much time, given that Lajtha was composing a mass, so he worked intensively. This period was very hectic in Lajtha’s personal life. In 1948, he returned from London and had to remain in Hungary because he was not given a passport. He was dismissed from all his all positions, and he had to sell his personal belongings to get money. He became lonely. His sons emigrated, and most of his friends lived abroad, in other European countries. Lajtha always highlighted his rejection of socialism. Composing a mass was one of the ways in which he expressed this rejection. His mass was performed first in 1957, when István Vermes, the head of Magyar Radio (Hungarian Radio), decided to present works by composers who were under pressure from the communist regime. Although the cultural policies of the Kádár era were less radical, this kind of masterpiece still stood a good chance of being banned. Magda Kelemen, who knew Lajtha’s work as a composer, proposed changing the mass’s title to Phrygian Mass (Mise fríg hangnemben). This title seemed less explicit as an expression of opposition to the socialist regime. The mass was presented by Magyar Radio in 1957. In 1989, it was performed again, and in the 1990s a performance was recorded on CD.

The Croatian expatriate magazine Hrvatski dom, edited and published by Augustin Juretić in Switzerland, carried the article "The essence of the Cominform conflict – Tito," in its issue of 15 November 1950. The article is unsigned, and as with most unsigned articles in the magazine, its author is probably Juretić. The article described the essence of the conflict between Tito and Stalin, considering it through the prism of Marxist theory and practice. Juretić concluded that Tito carried out the last communist revolution in the world, which according to Marxist theory made him the leader of the world communist movement, i.e. placed him ahead of Stalin. As a warning to Western leaders, Juretić stated that in the future Tito could become more dangerous than Moscow, and that “the destruction of world communism will required Tito’s destruction as well” (Hrvatski dom, 15 November 1950, 3-6)

The manuscript of the article  is held in the Augustin Juretić Collection at the Pontifical Croatian College of St. Jerome in Rome. The collection also contains a printed version of the article published in Hrvatski dom.

Scrisoarea este redactată în contextul atacurilor din presă şi a persecuţiilor la care era supus Hans Otto Roth de către autorităţile comuniste după instalarea guvernului Petru Groza în martie 1945. Punctul culminant al acestor măsuri a fost atins în iulie 1948, când Roth a fost arestat şi anchetat din motive politice timp de şase luni alături de alţi lideri ai comunităţii germanilor din România implicaţi în conducerea Băncii Generale de Economii din Sibiu (Hermannstädter Allgemeinen Sparkasse) pentru presupuse nereguli în administrare.

Scrisoarea din mai 1950 este adresată pastorului luteran Alfred Herrmann, un vechi prieten persecutat de conducerea nazistă a Grupului Etnic German din România pentru simpatiile sale socialiste. Alfred Herrmann (1888-1962), fost prim pastor al oraşului Bucureşti în perioada 1937-1946, era unul dintre susţinătorii noului regim comunist din cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România (Weber şi Baier 2015, 245). Textul documentului reprezintă un răspuns critic la o serie de scrisori primite de la Herrmann în decursul anului 1950. În aceste scrisori, Herrmann argumentase adeziunea sa la noul regim prin necesitatea ca biserica să sprijine aşa-zisa “mişcare pentru pace” şi să se implice în construirea noii societăţi. Comitetul de Luptă pentru Pace era o structură creată de regimul comunist din România în vederea înregimentării politice a preoţilor din cultele oficial recunoscute.

Ca răspuns la motivele invocate de Herrmann, Roth susţinea că scopul oricărui creştin este acela de a se opune folosirii violenţei “sub orice formă”. Din acest punct de vedere, pacea reprezenta un scop pe care biserica trebuia să îl urmească în mod firesc. În acelaşi timp, Roth argumenta că biserica se poate implica doar în acele “forme de organizare socială” în care “iubirea faţă de aproape poate într-adevăr exista”. Argumentele folosite de Roth reprezentau un refuz implicit al implicaăriibisericii în construirea noii ordini politice şi socio-economice și o critică subtilă a metodelor violente folosite de regimul comunist. Ca o ironie a sorţii, a mai subliniat Roth,o serie de motive invocate de Herrmann pentru sprijinirea regimului comunist erau suprinzător de asemănătoare cu cele pe care i le prezentase cu câţiva ani înainte episcopul Staedel, pastor impus de nazişti la conducerea Bisericii Evanghelice C.A. din România în anul 1941.

Colecţia reflectă activitatea arhitectului Gheorghe Leahu, cunoscut pentru acuarelele sale, care reprezintă străzi şi monumente din Bucureşti, distruse de politica de “sistematizare urbană” a regimului Ceauşescu. Colecţia Gheorghe Leahu cuprinde acuarele, schiţe, manuscrise, corespondenţă, fotografii, precum şi o bibliotecă de specialitate.