Zoltán Kallós (Răscruci, județul Cluj, 26 martie 1926 – Răscruci, 14 februarie 2018) este un etnograf maghiar din România, culegător de muzică populară, care este și membru de onoare al Societății Culturale Maghiare din Transilvania, membru al Societății Etnografice Maghiare, membru al Academiei Maghiare de Arte. Kallós a urmat cursurile școlii primare în satul natal Răscruci, iar liceul  la Gimnaziul Reformat din Cluj. Și-a continuat studiile la liceul din Sfântu Gheorghe/Sepsiszentgyörgy, respectiv din Cluj, și a obținut diploma de învățător în 1946. Provine dintr-o familie înstărită. În 1933, părinții lui au cumpărat casa de vânătoare din Răscruci deținută în trecut de conții Bánffy. Însă, în 1950, aceasta a fost confiscată de autoritățile comuniste, împreună cu cinci hectare din proprietatea familiei pe motiv că tatăl lui Kallós, considerat chiabur, ar fi semănat mai mult decât suprafața specificată în planul local de semănături. A fost pedepsit cu șase luni de închisoare și confiscarea tuturor bunurilor. Cazul a avut efecte și asupra carierei lui Kallós. Între 1946 și 1950, acesta a lucrat ca învățător în Viștea, județul Cluj, iar după aceea a fost admis la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. Originea lui socială a dus la exmatricularea sa ca student din anul al doilea de studii, deși atunci s-a putut reînscrie prin intervenția delegatului din Viștea la Marea Adunare Națională, Ilona Nyilas. Însă, în anul al patrulea de studii, în 1954, a fost din nou exmatriculat din cauza originii sale sociale și nu a mai putut termina niciodată studiile universitare.

Și-a satisfăcut stagiul militar în Moldova și experiența câștigată aici l-a motivat să-și extindă activitatea de culegător de folclor de la zona etnic mixtă (maghiari, români, romi) din Câmpia Transilvaniei până la ceangăii din Moldova. Între anii 1954 și 1956, a lucrat ca învățător în Lespezi, județul Bacău. Apoi, când școala din Lespezi a fost închisă ca urmare a schimbărilor politicii de partid privind minoritățile de după Revoluția Maghiară din 1956, s-a mutat la Târgu Mureș, unde, pentru o scurtă perioadă, a lucrat ca „profesor de literatură populară” la Casa Patrimoniului. În 1957, și-a concentrat cercetarea în Ținutul Ceangăilor din Ghimeș și până în 1959 a lucrat ca profesor în satul Lunca de Sus, care atunci aparținea de Regiunea Autonomă Maghiară.

Eforturile lui de culegător de folclor au atras atenția autorităților. Urmărirea sa îndeaproape se poate explica și prin faptul că a lucrat și publicat în principal cu specialiști din Ungaria, expunându-se prin activitatea sa de culegător de materiale etnografice maghiare la acuzația de naționalism. Însă poliția secretă a ales să trateze cazul lui Kallós ca o infracțiune de drept comun. În 1959 și apoi în 1967 Tribunalul Poporului de la Miercurea Ciuc l-a condamnat la un an și trei luni, respectiv doi ani de închisoare corecțională (ACNSAS P051484, 2–46). Între cele două procese, din 1960 până în 1966, și-a continuat munca de culegător de folclor ca angajat al întreprinderii forestiere din Lunca de Sus. După ce și-a executat cea de-a doua pedeapsă, în 1968, s-a mutat la Cluj și, în 1970, și-a publicat, în mediul profesional adecvat, Balladák Könyve (Carte de balade), un volum care a provocat senzație și i-a adus recunoașterea profesională. În 1973, cu ajutorul lui Attila T. Szabó și János Jagamas, a publicat la Budapesta un alt volum intitulat Balladák könyve: Élő erdélyi és moldvai magyar népballadák (Carte de balade: balade populare maghiare vii din Transilvania și din Moldova), care a devenit în scurt timp un mare succes editorial.

Recunoașterea profesională l-a adus iarăși în centrul atenției. În 1974, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe Kallós la doi ani și jumătate de privare de libertate pentru infracțiuni de drept comun. Arestarea lui a alertat elita intelectuală maghiară din Cluj, ai cărei membri – în special poetul Sándor Kányádi și scriitorul Andor Bajor – au interpretat procesul menit să-l discrediteze pe etnograf ca un act îndreptat împotriva lor și, implicit, împotriva întregii comunități maghiare din România. La procesele din 14 și 28 septembrie 1974 au participat mai multe personalități – pe lângă Kányádi și Bajor, scriitorii Tibor Bálint, György Beke, István Szilágyi și alții erau prezenți – în semn de protest la acuzațiile aduse împotriva lui Kallós. Și-au exprimat și intenția de a protesta împotriva sentinței tribunalului, atât la filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, cât și în alte medii publice. La ședințele deschise ale procesului, care privea zece persoane – inclusiv pe Corneliu Brudașcu, un pictor din Cluj, care era și el printre inculpați – Kallós și-a retras declarațiile date sub constrângere fizică și morală. Cazul său a fost prezentat pe larg în presa occidentală de la acea vreme și la Radio Europa Liberă (ACNSAS I203447/5, 390–395v, 397–398).

Privind în urmă, de la o distanță de patruzeci de ani, Kallós nu își mai amintește dacă a executat sentința cu închisoarea sau nu. Își amintește de arestări și de faptul că a cunoscut viața din penitenciarele din toată România. În acest sens, menționează închisorile de la Poarta Albă, Codlea și Aiud. A fost eliberat din cea din urmă la intervenția guvernului maghiar. Aceste evenimente nu au putut fi până în prezent susținute cu dovezi din arhivă. Dacă se dovedește adevărată, grațierea sa la intervenția autorităților din Ungaria vecină ar reprezenta un caz unic în istoria relațiilor bilaterale româno-maghiare din timpul regimului comunist. Regimurile comuniste din Ungaria și din România îi priveau cu suspiciune pe etnografi și îi considerau narodniks și naționaliști. Acestora nu li se permitea să își aleagă singuri temele de cercetare, ci le primeau deja definite de conducerile instituțiilor culturale, care erau controlate politic. Guvernul exercita presiune asupra lor în încercarea de a se asigura că subiectele discutate nu serveau alt scop decât acela de a consolida și legitima sistemul. În timpul dictaturii, Kallós, ca liber profesionist, nu a beneficiat de sprijin financiar pentru cercetarea sa. Cu toate acestea, activitatea sa de culegător de folclor era atent supravegheată. Această afirmație este susținută de dosarul de supraveghere informativă a lui Kallós, care cuprinde două volume și se referă la activitatea sa până la sfârșitul anilor 1960 (ACNSAS, I375159/1-2). Au fost situații în care s-a demarat o procedură penală împotriva sa după achiziționarea unui obiect, în încercarea nereușită de a dovedi că este vinovat de fraudă și de trafic. Furnizorii săi de date, cântăreții de muzică populară, erau hărțuiți în permanență. De la sfârșitul anilor 1950, provocările, perchezițiile la domiciliu, urmărirea pe stradă și observarea au devenit fenomene de zi cu zi și, până la schimbarea regimului în 1989, Kallós a fost victima unei presiuni continue din partea autorităților și a poliției secrete.

În opinia lui Kallós, principalul scop al regimului comunist din România în privința minorităților era să suprime, în măsura în care acest lucru era posibil, caracterul național și să distrugă simțul identității maghiare. Înainte de 1989, Kallós făcea munca mai multor oameni în mod constant. Activitatea sa era îndreptată spre păstrarea valorilor materiale și spirituale, care nu s-ar mai putea realiza în contextul actual deoarece subiecții săi au murit între timp. “Mă uit în jurul meu, toți cei din jurul meu au murit. Am rămas singur ca un copac solitar în deșert.” – mărturisea Kallós într-un interviu din 21 septembrie 2017 la Răscruci. Numele lui Kallós poate fi asociat cu cea mai amplă colecție de muzică populară realizată vreodată în cadrul unei comunități vorbitoare de limba maghiară. Înregistrări ale unei selecții de piese din colecție au fost publicate în principal după schimbarea regimului, iar Kallós însuși s-a ocupat de editarea și publicarea unei serii de materiale audio pe baza vechilor sale înregistrări. În calitate de cântăreț, este autorul a două discuri: în 1997, Búsulni sohasem tudtam… (Tristețea nu mi-a fost niciodată prieten), în 1998, Idegen földre ne siess… (Nu alerga spre pământ străin…). A fost consultant special la mai multe documentare etnografice și cântăreț, participant la festivaluri de muzică populară. Mai mult, în calitate de co-fondator al mișcării sălilor de dans din Transilvania și Ungaria, a organizat tabere de muzică și dansuri populare. Influența sa ca educator este foarte importantă, considerând că mulți ani a motivat cu succes sute de tineri să se familiarizeze cu și să iubească arta populară maghiară. Sfaturile sale profesionale și îndrumarea sa au pavat calea pentru multe generații și au modelat carierele unor muzicieni, dansatori sau etnografi.

Cea mai importantă realizare a lui Kallós după căderea regimului comunist a fost înființarea Fundației Zoltán Kallós. În vederea păstrării și continuării tradițiilor, și-a donat toate bunurile fundației. În 1992, i-au fost retrocedate proprietatea familiei și conacul după ce au fost folosite timp de patruzeci de ani de cooperativa agricolă locală. Inițial, a oferit conacul Eparhiei Reformate Ardelene, dar, deoarece Episcopul Kálmán Csiha intenționa să-l transforme într-o casă de bătrâni, s-a răzgândit, susținând că tineretul este în mai mare pericol decât generația mai în vârstă. Printre primele activități ale nou înființatei fundații s-a numărat organizarea de diferite tabere. În cadrul fundației, în 1998, colecția privată Kallós a fost expusă oficial pentru prima dată. În 1999, a lansat programul său educațional „Diaspora,” o activitate care decurge din taberele diaspora. Colegii lui Kallós au vizitat familii maghiare din aproximativ douăzeci de localități din Câmpia Tansilvaniei și au descoperit că educația în limba maternă nu era accesibilă în niciunul dintre aceste sate. Ca urmare, au fondat o grădiniță maghiară și o școala primară cu internat. Programul a fost lansat cu patru copii, iar douăzeci și cinci de ani mai târziu, în 2017, instituția deservește o sută patruzeci de copii. După introducerea programului de educație pentru membrii comunității maghiare, care locuiesc răspândiți în Transilvania, activitatea fundației, care se rezumase la două luni în timpul verii, a devenit permanentă.

Drept recunoaștere pentru activitatea sa de dinainte și de după 1989, fondatorul a primit din partea guvernului Ungariei premii și distincții prestigioase. Printre altele, Kallós a primit Premiul Kossuth (1996), Premiul Patrimoniului Maghiar (2000), Premiul Lanțul Corvin Maghiar (2001), Placa Memorială Kölcsey (2003) și Premiul Hazám (2006). În 2014, i s-a decernat Premiul Artistul Națiunii, iar, în 2017, a primit și Marele Premiu Kossuth (Fundația Zoltán Kallós 2017). La 5 aprilie 2017, Comitetul European și Europa Nostra au anunțat lista câștigătorilor Premiului UE pentru Patrimoniu Cultural Europa Nostra, cea mai prestigioasă distincție din Uniunea Europeană pentru protejarea patrimoniului cultural. Zoltán Kallós a primit premiul la categoria “Serviciu dedicat patrimoniului.” În urma votului online, Kallós a primit și Premiul Publicului. La moartea sa a fost unul dintre cele mai decorate personalități maghiare (Europa Nostra 2017).