Sándor Balázs (Cluj, 4 aprilie 1928 –) este un filosof maghiar transilvănean, profesor universitar și politician. Tatăl său a fost muncitor feroviar, mama lui, o croitoreasă, iar unica lui soră a fost funcționar. A studiat filosofia la Facultatea de Litere a Universității Bolyai unde a absolvit în 1952. În ultimul an de studii universitare, în 1951, a fost desemnat asistent la catedra de materialism dialectic și istoric și un an mai târziu a fost trimis la Școala Superioară de Științe Sociale A. A. Jdanov din București, pe care a absolvit-o în 1954. În continuare a lucrat ca lector universitar și și-a menținut poziția și după unificarea celor două universități din Cluj în 1959, care a dus la înființarea Universității Babeș-Bolyai. Sándor Balázs și-a obținut doctoratul în 1971. Începând cu februarie 1978, a lucrat ca profesor conferențiar la catedra de filosofie-sociologie din cadrul Facultății de Istorie si Filosofie din Cluj (ACNSAS, I161638/1, 227fv). Din 1945 a devenit membru al Uniunii Tineretului Comunist, iar din iunie 1956 a activat ca membru al partidului. Conform dosarului său de Securitate a primit distincția „în cinstea încheierii colectivizării agriculturii.” De la începutul anilor 1970, el a deținut diverse poziții de rang inferior în organizațiile locale ale partidului. Începând cu 1979, el a fost membru al consiliului cenzorilor al Comitetului Sindical al Universității. În 1986, el a devenit propagandist al comitetului municipal al partidului din Cluj-Napoca (ACNSAS I161638 / 1, 228).

Începând cu anii 1970, Sándor Balázs a fost preocupat, în special, de literatura filosofică-sociologică-teoretică maghiară a perioadei interbelice. Ca urmare, el a publicat și a scris notele introductive pentru volumul lui Dimitrie Gusti intitulat A szociológiai monográfia (Monografia sociologică, 1976). În lucrarea sa intitulată Szociológiai és nemzetiségi önismeret (Autoînțelegere sociologică și națională, 1979), a explorat influența ideilor lui Gusti și a prezentat diverse ateliere de sociografie maghiară existente în România în timpul perioadei interbelice, precum Erdélyi Múzeum, Korunk, Erdélyi Helikon, Erdélyi Fiatalok, Hitel. Totodată, el a tradus și a publicat câteva lucrări ale filosofului și sociologului Constantin Rădulescu-Motru, respectiv pe cele ale diplomatului Nicolae Titulescu. Pe lângă munca sa de profesor și activitatea profesională multiplă, în 1975 a devenit membru al consiliului de redacție a cotidianului Igazság (Adevărul) (Informații oferite de Sándor Balázs). Prima lui soție, Kornélia Lőrincz, o profesoară, a murit în 1959. Împreună, ei au avut o fiică născută în 1955. În 1960 s-a recăsătorit, a doua soție, născută Rozália Bíró, a fost o conferențiar universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie, Catedra de Socialism Științific. I s‑a permis să călătorească în străinătate în multiple ocazii. În 1972 a călătorit în Italia, în 1974 în Franța, iar în 1978 a vizitat Republica Democrată Germană (ACNSAS I161638/1, 425).

Pe 15 ianuarie 1987, în urma aprobării primite din partea organelor de partid, Securitatea Cluj-Napoca a început să-și investigheze cazul. Două săptămâni mai târziu, pe 5 februarie, i-a deschis dosarul de supraveghere informativă, sub numele conspirativ „Sociologul” și l-au supus unei supravegheri atente. Curând, Securitatea i-au descoperit activitatea din cadrul Cercului Limes, precum și natura relației sale cu familia Cseke. Ofițerii de Securitate i-au interceptat apelurile telefonice de la domiciliu și i-au monitorizat relația sa cu Emil Popovics, consulul maghiar din Cluj-Napoca. Pe lângă utilizarea rețelei de informatori și a tehnicii operative, s-a recurs, de asemenea, la filaj. Pe 2 iunie 1987 a fost convocat și sancționat cu avertisment de către prim-secretarul comitetului municipal de partid Cluj-Napoca, în prezența secretarului comitetului de partid al centrului universitar clujean, pentru afișarea unei atitudini inacceptabile față de „anumite chestiuni” în compania „anumitor persoane”, pentru publicarea scrierilor în Ungaria fără acordul autorităților și al instituțiilor române și pentru menținerea unor „contacte nedorite” cu cetățeni străini. Câteva zile mai târziu, pe 6 iunie, Balázs însuși și-a făcut o „autocritică” inclusiv în scris (ACNSAS I161638/1, 390; I161638/2, 166–171). Pe 9 ianuarie 1988, rectorul Universității Babeș-Bolyai i-a emis încă un avertisment (ACNSAS I161638/1, 275), prin care îl acuza, printre altele, de menționarea unor lucruri ambigue în cadrul prelegerilor sale.

În timpul revoluției românești din 1989, Balázs a jucat un rol activ în redactarea apelului cunoscut sub numele Hívó Szó (Chemarea), în care sublinia nevoia comunității maghiare din România de a se organiza. Apelul a fost redactat pe 24 decembrie 1989 în casa sociologului-filosof Ernő Gáll. În ziua următoare, 25 decembrie, Balázs se afla printre membrii elitei intelectuale din Cluj-Napoca, care a căzut de acord, în redacția cotidianului Szabadság (Libertatea), cunoscută în trecut ca Igazság (Adevărul), să întemeieze o organizație politică (Fodor 2014). Ideea lui era să fondeze o organizație politică maghiară, similară cu un partid, care ar participa la alegeri. În concepția sa, organizațiile civile ar fi continuat să existe, iar partidul nu s-ar fi implicat în chestiuni precum teatrul, ziarele sau educația, care ar fi rămas independente. Cu toate acestea, între timp, a fost stabilit un acord între Ion Iliescu și Géza Domokos și Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) a fost înființată, care nu era un partid, ci o alianță care, în calitate de organizație umbrelă, a devenit entitatea autocratică reprezentativă atât cultural, cât și politic (Informații oferite de Sándor Balázs). În anii 1990, Balázs a fost un politician, care a reprezentat UDMR. Pe 24-25 februarie 1990 adunarea națională a delegaților UDMR și-au ales Comitetul Național Provizoriu la Sfântu Gheorghe și Sándor Balázs a fost desemnat într-una din pozițiile de vice-președinte a președinției, compusă din 11 membri. Între 1990-1995, Balázs a avut funcția de președinte al Societății Bolyai care, până în prezent, are printre scopurile sale sprijinirea și reprezentarea nevoilor legitime și bine‑fundamentate ale comunității în ceea ce privește crearea unui cadru instituțional independent pentru educația superioară maghiară în România, incluzând înființarea unei universități publice. După schimbarea de regim până la pensionarea sa și pentru încă 10 ani, el a continuat să lucreze, în calitate de consultant la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, mai precis, ca și conducător de doctorat (Informații oferite de Sándor Balázs). Activitatea științifică și cea publică a profesorului-filosof, care a explorat întrebările filosofice ale existenței minorităților este acoperită până în prezent de numeroasele sale scrieri. Ultimul lui volum, intitulat Emlékeim személyekről – újraközlésekkel (Amintirile mele despre persoane – cu republicări) a apărut în mai 2018.