O figură principală a opoziției culturale românești împotriva regimului comunist, Paul Goma, a început să-și scrie cartea Gherla în timpul primei sale călătorii în străinătate (între iunie 1972 și iunie 1973). Titlul se referă la numele orașului transilvănean, unde a fost închis între 1957 și 1958 din cauza încercării sale eșuate de a-i mobiliza pe studenții Universității din București în contextul Revoluției Ungare din 1956. Cartea, care reprezintă o relatare personală a experienței lui Goma ca deținut politic în Gherla, a fost publicată în 1976 și a reușit să stârnească interesul publicului occidental pentru ceea ce s-a întâmplat în închisorile comuniste românești (Petrescu 2013, 124-125, 121).

Gherla ia forma unui dialog pasionat al autorului cu el însuși și se concentrează asupra ultimelor două zile petrecute de el în închisoare. Principalul eveniment din acele zile au fost bătăile atroce pe care Goma le-a primit de la autoritățile penitenciarului din cauza implicării sale într-o dispută între doi deținuți. În consecință, el și un alt prizonier, căruia i-a luat partea împotriva informatorului închisorii, au fost chemați la interogatoriu. Lucrurile au escaladat, iar cei doi au fost torturați de către directorul adjunct al închisorii, sub privirea doctorului închisorii și a altui gardian, recunoscut pentru procedurile sale de tortură. La instigarea ulterioară a informatorilor din închisoare, aceiași doi deținuți au primit o a două bătaie și mai brutală în vechiul sector al închisorii, construit în timpul împărătesei Maria Tereza. În timpul bătăii, la care directorul adjunct al închisorii și gardienii au participat, cu bucurie, încă o dată, naratorul a ajuns la capătul capacității sale de a îndura și, astfel, și-a promis că nu va uita niciodată și că nu va menține tăcerea despre tortura lui.

Episoadele pedepsirii lui Goma sunt relatate cu multe întreruperi și divagații, care contribuie la descrierea contextului mai larg al evenimentelor: înrăutățirea condițiilor din închisori după Revoluția Maghiară din 1956, represiunea nemiloasă a unei revolte a deținuților și creșterea terorii pe care prizonierii erau forțați să o îndure de la torționarii lor, care au învățatdin experiența sovietică. Întreruperile permit incursiuni în viața naratorului înainte de internarea sa în închisoarea de la Gherla, care încep cu perioada în care a fost instructor de pionieri și se termină cu procesul și condamnarea sa.

Dincolo de drama personală a naratorului, cartea Gherla este, de asemenea, o relatare convingătoare privind funcționarea din interior a sistemului penitenciar și a abuzurilor nenumărate, pe care detinuții au trebuit să le suporte de la gardieni și de la alți oficiali ai închisorii. De asemenea, Paul Goma este un observator fin al detaliilor mici și aparent nesemnificative ale vieții de zi cu zi din închisoare, cum ar fi trăsăturile de personalitate, gesturile, reacțiile, răspunsurile, cuvintele pronunțate greșit, diferitele comportamente, care nu doar colorează, dar și tulbură ordinea strictă din închisoare de la Gherla.