Colecția ad-hoc Rețele transnaționale ale romilor la CNSAS reflectă opoziția culturală a romilor împotriva regimului comunist român și rolul jucat de legăturile transnaționale în sprijinirea acesteia. Din cele cinci fonduri ale arhivei fostei Securități, documentele din Colecția ad-hoc Rețele transnaționale ale romilor pot fi găsite în trei fonduri: fond documentar, informativ și de rețea. Regimul comunist a început să reconsidere “problema romilor” după ce au fost publicate rezultatele recensământului populației din 1977. În comparație cu numărătoarea anterioară din 1966, recensământul din 1977 a înregistrat o creștere spectaculoasă de peste 80% a numărului populației de etnie romă. Între același timp, statul român a urmărit o politică pronatalistă, care explică, cel puțin parțial, rezultatele recensământului. Cu toate acestea, procentul mare al romilor, înregistrat de recensământul din 1977, a îngrijorat profund autoritățile comuniste. Aceasta deoarece rapoartele de cercetare suplimentare au arătat că o mare parte a populației rome continua să trăiască în sărăcie și în afara cadrului social, cultural și economic. Perspectivele viitoare de îmbunătățire a situației sale sociale și economice erau subminate de nivelele ridicate de analfabetism, infracționalitate și condiții sanitare precare. Concluzia studiilor sublinia faptul că romii reprezentau, mai ales, “o problemă socială” și, astfel, cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemelor lor era asimilarea lor în societatea românească. Aceasta determinat un asalt împotriva formelor lor tradiționale de viață, care, în cele din urmă, ar fi amenințat existența romilor ca și grup etnic distinct.
Dosarele din fondul documentar, pe care poliția secretă românească, Securitatea, le-a creat sub eticheta de “Țigani – contacte,” “Țiganii - Fapte și evenimente” sau “Țigani - Naționalism” dovedesc interesul manifestat de către autorităților comuniste pentru romi. În consecință, o parte consistentă a acestor documente este reprezentată de rapoartele de cercetare privind “situația social-economică a populației țigănești.” Acestea au identificat principalele motive de îngrijorare pentru autoritățile române și au inclus un plan de măsuri, care să rezolve problemele romilor, prin asimilarea lor în societatea principală. Lipsa de informații despre comunitățile locale ale romilor a influențat acțiunea Securtății de a colecta informații suplimentare despre ele. Ca urmare, dosarele conțin rapoarte ale filialelor sale județene cu privire la numărul de romi, ocupațiile lor, numărul de infracțiuni comise de ei și câți dintre ei ducea încă un stil de viață nomad (ACNSAS, D 144 vol. 15, ff. 1-36, 113-141, 221-223, 312-314, 111-112 f-v, 335-359; D 144 vol. 13, ff. 36-65, 135-154, 167-170 f-v).
Dosarele din fondul documentar au înregistrat și reacția liderilor romi cu privire la politica de asimilare forțată implementată de regimul comunist. Dintre aceștia se remarcă două figuri: sociologul Nicolae Gheorghe și Ion Cioabă, liderul tradițional (bulibașa) al romilor din județul Sibiu și din împrejurimi. Acești doi lideri au avut curajul de a protesta împotriva politicii de asimilare forțată a romilor. Astfel, ei au semnat singuri sau împreună memorii, pe care le-au fost trimis autorităților române, în care au pledat pentru recunoașterea romilor ca minoritate națională și au elaborat seturi de măsuri pentru integrarea lor în societate. Copiile acestor memorii sunt incluse în dosarul din fondul documentar referitor la “problema țiganilor” (ACNSAS, D 8685, ff. 292-297, 263-265 f-v). Având în vedere experiența sa profesională, Nicolae Gheorghe a efectuat, de asemenea, cercetări sociologice despre situația romilor. Rapoartele sale de cercetare se regăsesc, de asemenea, în dosarele din fondul documentar și ele subliniau că integrarea era cea mai bună soluție pentru rezolvarea problemelor romilor (ACNSAS, D 144 vol. 15, ff. 67-73; D 144 vol. 13, ff. 28-35 f-v).
O parte distinctă a acestor dosare din fondul documentar reconstruiesc rețelele transnaționale create de către Ion Cioabă și Nicolae Gheorghe cu persoane din mediul academic străin și organizațiile internaționale ale romilor. Aceste relații s-au format, în principal,datorită activismului lor în sprijinul drepturilor romilor. În plus, Nicolae Gheorghe a avut contacte cu cercetători străini importanți (sociologi și antropologi) interesați de problemele romilor și de aspecte ale dezvoltării socialiste a României. Ambii au folosit contactele lor internaționale cu cercetători și lideri ai organizațiilor transnaționale ale romilor, nu doar pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu discriminarea romilor din România. De asemenea, ei sperau că intervențiile transnaționale ar putea exercita presiuni asupra regimului comunist român pentru a recunoaște, în mod oficial, romii ca minoritate națională și a le respecta drepturile lor culturale. Rețelele și conexiunile lui Ion Cioabă și ale lui Nicolae Gheorghe cu activiștii internaționali pentru drepturile romilor pot fi reconstituite utilizând, în principal, corespondența interceptată de Securitate. Dosarele din fondul documentar conțin copii și originale ale scrisorilor primite de la omologii lor francezi, germani, iugoslavi și indieni. Este important de menționat că relația dintre Securitate și cei doi lideri ai romilor, Ion Cioabă și Nicolae Gheorghe, a fost una foarte diferită. Acest lucru a influențat modul în care poliția secretă a strâns documentele despre relațiile lor transnaționale. În timp ce Ion Cioabă a devenit o așa-zisă “sursă” a Securității încă din anii 1970, Nicolae Gheorghe a intrat sub supravegherea informativa a aceleiași Securități la începutul anilor 1980.
După ce Ion Cioabă a fost ales membru în Prezidiul Uniunii Internaționale a Romilor (IRU) în 1981, o mare parte din corespondența sa a fost cu liderii acestei organizații. IRU a fost o organizație internațională creată la începutul anilor 1970 ca un efort comun al activiștilor romi și non-romi și al oamenilor de știință. Scopul său principal a fost de a susține cauza romilor, care erau discriminați și considerați de către autoritățile de stat drept cetățeni de categoria a doua. Un alt obiectiv al IRU a fost acela de a atrage atenția opiniei publice internaționale asupra Holocaustului uitat al romilor și chestiunii compensațiilor materiale, pe care ei trebuiau să le primească din partea Germaniei de Vest(Bunescu 2014, 83-87).Pentru că Ion Cioabă era o așa-zisă “sursă” a Securității, cel mai probabil el a oferit poliției secrete de bunăvoie copii ale corespondenței sale cu IRU. În ciuda relației sale privilegiate cu Securitatea, nu se poate exclude posibilitatea ca și corespondența sa să fi fost interceptată de aceasta. Astfel, dosarele din fondul documentar conțin nu numai schimbul său de corespondență cu IRU, dar și rapoartele sale detaliate, semnate sub pseudonimul de “Florescu,” privind numeroasele sale întâlniri cu Sait Balici, președintele, și Rajko Duric, secretarul IRU (ACNSAS D 144 vol. 13, ff. 79-84, 126-127; D 8685, ff. 35-44, 340).
Cea mai intensă corespondență pe care Gheorghe a avut-o a fost, de asemenea, cu IRU, dar cel mai probabil, scrisorile din dosarele documentare au fost interceptate ilegal de Securitate. Este important de menționat că, pe măsură ce supravegherea informativă a lui Gheorghe s-a intensificat în 1986, Securitatea a întrerupt orice formă de comunicare între el și alți activiști romi. Ca urmare, dosarele documentare conțin scrisorile și buletinele informative, copii ale revistelor pe care Gheorghe nu le-a primit niciodată pentru că poliția secretă le-a interceptat (ACNSAS, D 144 vol. 13, ff. 263-265 f-v; D 144 vol. 11, ff. 1-10, 41-45, 49-53, 65-66; D 144 vol. 15, ff. 63-66, 89-101, 150-210).
Documentele din dosarele documentare descriu colaborarea lui Nicolae Gheorghe și a lui Ion Cioabă cu IRU pe diferite teme, de la activismul lor în sprijinul romilor, măsurile luate de regimul comunist pentru asimilarea forțată a romilor și până la eforturile lor de a convinge statul român să le susțină, în mod oficial, acțiunile de obținere a compensațiilor din partea Germaniei de Vest pentru romii deportați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Într-o anumită măsură, acțiunile românești pentru recunoașterea romilor ca minoritate națională au reflectat tendinţele similare din plan internaţional, impulsionate de crearea IRU, cu care Nicolae Gheorghe și Ion Cioabă aveau relații strânse de colaborare. Ion Cioabă s-a alăturat, de asemenea, campaniei internaționale, organizate de diferite organizații transnaționale rome pentru a exercita presiuni asupra guvernului Germaniei Federale în vederea recunoașterii Holocaustul romilor și a acordării compensațiile pentru romii persecutați. Astfel, dosarele pe problema “naționalism țigănesc” și “țigani - contacte” conțineau copii ale scrisorilor trimise de Ion Cioabă Curții Internaționale de Justiție de la Haga și cancelarului german Helmuth Kohl în contextul celei de-a patruzecea aniversări a încheierii celui al Doilea Război Mondial. În scrisorile sale, Ion Cioabă a menționat că deportarea romilor în Transnistria a fost rezultatul unei politici de “ură rasială” și a denunțat guvernul german pentru faptul că nu a recunoscut Holocaustul romilor și nu i-a compensat pe romii deportați pe motive rasiale(ACNSAS, D 8586, ff. 228-229; Marin 2017, 97).Un alt exemplu în care legăturile transnaționale au stimulat activismul lui Cioabă a fost publicarea unui articol despre deportarea lui în Transnistria în revista italiană Lacio Drom. El a redactat materialul la sfatul activistei Mirella Kaprati de la Centro di Studi Zingari din Roma(ACNSAS, D 8586, ff. 116-118; D 144 vol. 12, f. 164 f-v). Aceiași Mirella Kaprati l-a sfătuit să trimită o copie a articolului său Papei Ioan Paul al II-lea și să-i ceară să susțină cererile legitime pentru despăgubiri din partea Germaniei Federale pentru romii deportați, ceea ce el a și făcut (ACNSAS, D 8586, ff. 236-240).
Chestiunea despăgubirilor și activismul lor pentru drepturile romilor i-a adus pe Ion Cioabă și Nicolae Gheorghe în strânsă colaborare cu alte organizații rome, cum ar fi Asociația romilor și sinti din Germania de Vest, Romani Yekhipe din Franța. Liderii lor, Romani Rose și Vania de Gila Kochanowski, s-au întâlnit personal cu Ion Cioabă și Nicolae Gheorghe și i-au invitat la evenimentele organizate de ei. Astfel, dosarele conțin rapoarte despre aceste întâlniri și copii sau originale ale scrisorilor de invitație, programele conferințelor și seminariilor, precum și scrisorile personale trimise ambilor sau doar lui Gheorghe Nicolae. O altă urmă a legăturii cu organizațiile internaționale rome au fost buletinele de informații și revistele pe care ei le-au primit de la Gypsy Lore Society, o organizație internațională interesată să promoveze cultura și cercetarea culturii romilor (ANCSAS, D 144 vol. 13, ff. 84, 263-265, 268-272 f-v; D 8685, ff. 201-207, 340 f-v; D 144 vol. 15, f. 210 f-v; D 144 vol. 11, ff. 1-15 f-v, 41-45, 49-53, 56-62, 65-66, 79, 84-98, 102 f-v).
Colecția ad-hoc Rețele transnaționale ale romilor la CNSAS include și dosarele personale ale lui Nicolae Gheorghe și ale lui Ion Cioabă. Aceste dosare oferă o perspectivă nouă asupra formării relațiilor transnaționale descrise în dosarele din fondul documentar. Poliția secretă românească, Securitatea, a devenit interesată de Nicolae Gheorghe în 1982, deoarece nu numai că el a început să fie foarte vocal cu privire la respectarea drepturilor romilor, dar el avea și contacte aprobate neoficial cu cercetători străini. Citirea la Radio Europa Liberă a unui articol de presă, care descria persecuția romilor de către autoritățile române a intensificat supravegherea Securității asupra lui Gheorghe, fiind suspectat, din motive întemeiate, că el era autorul acestuia. Supravegherea lui a creat un corpus coerent de documente legate de activitatea sa de cercetare privind soarta romilor și contactele sale cu cercetători străini și cu organizațiile internaționale ale romilor. Întrucât Nicolae Gheorghe era membru al Partidului Comunist Român, Securitatea trebuia să obțină aprobarea organizației locale de partid pentru a începe supravegherea sa informativă. Prin urmare, în martie 1982, poliția secretă i-a deschis un dosar de urmărire informativă sub numele de “Ganea.”Planul de măsuri care însoțea decizia oficială de deschidere a supravegherii a vizat două obiective interconectate:monitorizarea contactelor lui Nicolae Gheorghe cu străinii, inclusiv a cercetătorilor și reprezentanților organizațiilor internaționale rome, respectiv cunoașterea aprofundată a agendei sale de cercetare și acțiunile sale pentru acordarea acelorași drepturi romilor cu cele alte altor grupuri minoritare din România.Pentru a obține informații cu privire la aceste subiecte, Securitatea a folosit așa-numitele tehnici operative (ascultarea convorbirilor telefonice, interceptarea comunicațiilor prin microfon), controlul și cenzura corespondenței și filajul. În plus, Securitatea a depus un efort deosebit pentru crearea unei rețele de informatori, care să-i implice pe colegii lui Gheorghe de la Centrul de Cercetări Sociologice și persoane apropiate lui (nașul de cununie și prietenul său, Ion Cioabă) (ANCSAS I 234356, ff. 1-2, 7, 320 f-v). Cele două direcții ale urmăriri informative s-au dezvoltat simultan și, prin urmare, documentele referitoare la aceste subiecte se găsesc amestecate în dosare.
Documentele referitoare la legăturile lui Nicolae Gheorghe cu străinii sunt incluse în dosarul său de supraveghere informativă și în alte câteva dosare din fondul documentar pe care Securitatea le-a creat sub etichetele de “Țigani – Contacte,” “Țiganii - Fapte și evenimente” sau “Țigani-naționalism.” Astfel, poliția secretă a înregistrat cronologic contactele lui Nicolae Gheorghe cu străinii. Pe baza rezultatelor filajelor și ale notelor informative, Securitatea a reușit să reconstituie rețeaua sa complexă de conexiuni cu cercetători străini (sociologi și antropologi) interesați de problemele romilor și de aspectele dezvoltării socialiste a României. De obicei, aceștia au venit în România cu burse Fulbright și ca parte a unui schimb interguvernamental româno-american, dar poliția secretă a susținut mereu ca ei făceau spionaj în loc de muncă de cercetare. Drept urmare, contactele lui Gheorghe cu cercetători străini, cum ar fi Sam Beck, Steven Sampson, Gail Kligman, Irina Livezeanu, Claude Karnoouh, Larry L. Watts și alți doctoranzi care au venit în România pentru cercetare de teren, au fost foarte bine decumentate de către Securitatea prin note informative, transcrieri ale conversațiilor telefonice și discuții personale în diferite contexte. Mai mult, dosarul de urmărire informativă pe numele de conspirativ de “Ganea” conține, de asemenea, fotografii realizate de către ofițerii Securității lui Nicolae Gheorghe în timpul întâlnirilor sale cu universitari occidentali, cum ar fi Claude Karnoouh sau Steven Sampson. Nu numai contactele personale, dar și corespondența dintre ei, interesa poliția secretă românească. Deși cea mai mare parte a corespondenței sale cu străinătate se află în dosarele din fondul documentar, dosarul său informativ conținea, de asemenea, copii și originale în limbile engleză, franceză, germană sau romani a scrisorilor primite de Nicolae Gheorghe. Ele se referă nu doar la chestiuni personale, dar conțin și informații valoroase privind schimburile academice și dificultățile cu care se confruntau cercetătorii străini în desfășurarea cercetării lor teren în România comunistă. Pe lângă contactele cu cadrele universitare, poliția secretă monitoriza îndeaproape și vizitele lui Gheorghe la Biblioteca și Ambasada americană din București, precum și întâlnirile sale cu jurnaliștii occidentali(ACNSAS I 234356, ff. 3 v, 8 f-v, 13, 29-33, 47-54, 66, 113, 140-143, 148, 157, 162-163, 202, 242-243 f-v).
Al doilea obiectiv al Securității în urmărirea informativă a lui Nicolae Gheorghe a fost acela de a-i cunoaște agenda de cercetare. De fapt, poliția secretă era interesată de modul în care rezultatele muncii sale de teren puteau fi instrumentalizate pentru a justifica acțiunile sale de recunoaștere a romilor ca minoritate națională sau “naționalitate conlocuitoare.”Notele informative din dosarul său de urmărire informativă indică faptul că, după 1982, Securitatea a început să sape în trecutul lui Gheorghe, chestionându-i pe foștii colegi de facultate despre el și despre circumstanțele în care a început studiile sale despre romi. Notele informative furnizate de colegii săi de la Centrul de Cercetări Sociologice descriu modul în care comportamentul și ținuta lui Nicolae Gheorghe s-au schimbat după ce el și-a redescoperit identitatea romă (și-a lăsat mustața să crească și a început să vorbească Romani).De asemenea, Securitatea a obținut informații detaliate de la aceiași informatori despre cercetarea de teren în comunitățile locale de romi a lui Gheorghe, despre lucrările pe care le-a scris despre “situația socială și politică a țiganilor,”despre utilizarea contactelor sale cu academicieni străini pentru a prezenta situația dramatică a romilor și lipsa lor de drepturi sociale, culturale și politice(ACNSAS I 234356, ff. 3, 19, 35-48, 56, 98, 222-223, 242-243). Dosarul “Ganea”de supraveghere informativă a înregistrat și primul contact direct al lui Nicolae Gheorghe cu Securitatea. La câteva luni după citirea unui articol la Radio Europa Liberă despre persecuția romilor din România, Securitatea l-a identificat pe Nicolae Gheorghe ca fiind autorul său. În timpul interogatoriului său, el a negat că a scris acest articol sub pseudonimul “Danciu Alexandru,” dar ancheta s-a extins și asupra soției sale, Georgeta. Notele informative furnizate de colegii lui Gheorghe și șeful său ierarhic, precum și de nașul său de cununie, precum și notele de analiză ale mersului supravegherii au evidențiat cum ancheta Securității a încordat relația dintre soți. În plus, în notele lor informative, șeful și nașul lui Gheorghe au înregistrat pas cu pas modul în care “măsurile de influențare pozitivă” i-au deturnat atenția de la problemele romilor(ACNSAS I 234356, ff. 60-62, 230, 259-275, 286, 292, 301, 308 fv).
Documentele din dosarul informativ “Ganea”și cele cuprinse în dosarele tematice despre “Țigani”ale fondului documentar descriu relația complicată dintre Nicolae Gheorghe și Ion Cioabă, liderul tradițional al romilor din Sibiu. Din prieteni apropiați, uniți de scopul comun de a îmbunătăți situația romilor, Ion Cioabă și Nicolae Gheorghe au devenit dușmani, deoarece acesta din urmă suspecta pe primul că dădea informații despre el la Securitate. Într-adevăr, încă din 1970, Cioabă era o așa-zisă “sursă” a Securității și această colaborare l-a ajutat să își mențină poziția sa de lider, să călătorească în străinătate și să mențină contacte cu activiști romi și jurnaliști străini. În ciuda acestei puternice relații de colaborare, nu există nici un indiciu că el a dat informații poliției secrete despre Gheorghe înainte de conflictul lor. Fiind conștientă de faptul că Ion Cioabă și Nicolae Gheorghe putea exercita o presiune suplimentară asupra autorităților române pentru acordarea statutului de “naționalitate conlocuitore” romilor,Securitatea l-a manipulat pe bulibașa Cioabă pentru a rupe orice legătură cu fostul său prieten. Astfel, documentele din fondul documentar arată cum, în timpul întâlnirilor sale regulate cu Securitatea, ofițerul l-a dezinformat, în mod deliberat, pe Cioabă despre acțiunile lui Gheorghe și, astfel, a înrăutățit și mai mult relația dintre ei. Transcrierile convorbirilor telefonice și ale altor discuții personale dintre Ion Cioabă și Nicolae Gheorghe se regăsesc și în dosarul de supraveghere informativă și în dosarele din fondul documentar (ACNSAS I 234356, ff. 254-280 f-v).Combinația dintre așa-numitele “măsuri pozitive de influențare,” probleme personale (divorțul de la soția sa, perspectiva pierderii custodiei copiilor) și conflictul cu Ion Cioabă l-au influențat pe Nicolae Gheorghe să renunțe la studiile sale despre romi. În consecință, în aprilie 1989, poliția secretă a decis să închidă urmărirea sa informativă și chiar a luat în considerare recrutarea sa ca informator(ACNSAS, I234356, ff. 320 f-v, 321).
Similar cazului lui Nicolae Gheorghe, deschiderea dosarului de supraveghere informativă pentru Ion Cioabă s-a datorat contactelor sale cu străinii și implicării sale ca lider tradițional al romilor nomazi, bulibașa, în rezolvarea problemelor lor (ACNSAS I 172057 vol. 1, ff. 2 f). Dosarul a fost deschis la 27 iunie 1989 și a coincis cu decizia Securității de a-l abandona ca informator (ACNSAS R 248933 f. 31 f-v). Urmărirea informativă a lui Ion Cioabă a evidențiat buna sa colaborare cu IRU și liderii săi. Astfel, o mare parte a documentelor este alcătuită din scrisorile (în original sau în traducere din Romani) pe care Cioabă le-a primit și le-a trimis ca răspuns la IRU, în legătură cu chestiunea compensării financiare a romilor deportați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În același timp, contactele sale directe cu IRU au fost, de asemenea, monitorizate îndeaproape de către Securitate.Ca urmare, dosarul său conținea note informative și copii ale discursurilor sale la reuniunile IRU, transcrierea unui interviu acordat televiziunii naționale iugoslave despre situația romilor din România comunistă, relatări detaliate ale discuțiilor sale cu liderii IRU în timpul vizitele lor în România. Pe aceeași temă a romilor deportați, dosarul conține copii ale scrisorilor sale trimise la Curtea Internațională de Justiție de la Haga și cancelarului german Helmuth Kohl cu privire la Holocaustul romilor și problemele legate de compensare celor deportați (ACNSAS I 172057 vol. 1, ff. 4-5, 7-14, 27-29, 34-41, 70-71, 74, 115-120, 143-147). Este important de menționat că unele documente din dosarul de supraveghere informativă al lui Ion Cioabă se regăsesc în copii și în dosarele tematice despre “Țigani” din fondul documentar.
Cea mai mică parte a dosarelor informative se referă la activitatea lui Ion Cioabă în calitate de activist pentru drepturile romilor. Astfel, printre documentele rezultate din supravegherea sa informativă, se află copii ale memoriilor sale adresate autorităților române privind soarta romilor, măsurile propuse pentru rezolvarea problemelor lor sociale și economice și acordarea autorizației de organizare a sărbătorii tradiționale a romilor de la Costești, județul Vâlcea. Unul dintre aceste memorii a fost copiat ilegal, după ce ofițerul de la Securitate a intrat în camera sa de hotel din București(ACNSAS I 172057 vol. 1, ff. 133-138, 54). Deși Ion Cioabă a acționat ca o “sursă” a Securității de la începutul anilor 1970, dosarul său de rețea a fost deschis, în mod oficial, în aprilie 1989 și închis după câteva luni la sfârșitul lui iunie 1989. Astfel, puținele documente incluse în dosarul său de rețea sunt rapoartele ofițerului de Securitate despre contactul preliminar cu Ion Cioabă, un raport detaliat al conversațiilor lor privind recrutarea, confirmarea statutului de informator al lui Cioabă și abandonarea sa ulterioară ca informator de către Securitate (ACNSAS, R 248933).
După căderea regimului comunist, dosarele incluse în Colecția ad-hoc Rețele transnaționale ale romilor au fost moștenite de SRI (acronimul românesc al Serviciului Român de Informații), instituția succesoare a Securității. Începând cu anul 2000, SRI a început transferul documentelor Securității către nou creatul CNSAS (acronim român pentru Consiliul Național pentru Studiul Arhivelor Securității). Dosarele Securității privind Colecția ad-hoc Rețele transnaționale ale romilor Dosarele Securității au fost consultate de către cercetători, jurnaliști și activiști romi. Documentele din aceste dosare au fost publicate, parțial, în anul 2017, în volumul Romii și regimul comunist din România: marginalizare, integrare și opoziție, editat de către Manuela Marin.
