Adresa

• București Strada Matei Basarab 55, Romania 030167
  Vezi harta

Limbi

• Română

Originea colecției și activitățile culturale reprezentate

• Colecția ad-hoc Subculturile tineretului de la CNSAS reflectă opoziția culturală a tinerilor față de regimul comunist român. Ei nu numai că au refuzat să se supună regimului comunist și planurilor sale de uniformizare culturală și socială a cetățenilor săi, dar au căutat și au găsit în muzica străină și în subculturile muzicale un mod atrăgător de a-și afirma identitatea și de a deține controlul asupra timpului lor liber. Dintre cele cinci fonduri ale arhivei fostei poliții secrete românești, Securitatea, documentele Colecției ad-hoc Subculturile Tineretului pot fi găsite în trei fonduri: fond documentar, informativ și penal. Pentru Securitate, începutul “problemei tineretului” în raport cu consumul lor de muzică occidentală este legat de două schimbări juridice și ideologice, care au avut loc la începutul anilor 1970. În primul rând, Decretul 153/1970, care a incriminat așa-numitul “parazitism social” a creat cadrul legal pentru hărțuirea acelor tineri care au refuzat să se angajeze în “activități utile,” cum definea regimul activitățile sale educaționale, și au preferat să își petreacă timpul așa cum își doreau, nu numai în spații private, dar și în cele publice, cum ar fi parcurile, cafenelele sau cofetării, ascultând, cu precădere, muzică străină și adoptând ținute diferite și deliberat provocatoare. Decretul a permis miliției comuniste să-i ridice pe tineri de pe străzi și să-i oblige să-și taie părul lung și chiar să-și distrugă obiectele lor de îmbrăcăminte de inspirație occidentală, cum ar fi blugii sau fustele mini. În al doilea rând, așa-numitele “Teze din iulie 1971,” care au redefinit principiile ideologice ale regimului în domeniul culturii, au influențat, de asemenea, politica Securității față de tânăra generație. În iulie 1971, șeful statului și partidului, Nicolae Ceaușescu, a ținut un lung discurs, în care a subliniat necesitatea îmbunătățirii “educației politice, ideologice și marxiste” a tuturor cetățenilor români. Acest lucru urma să se realizeze prin implementarea unei serii de măsuri menite să încurajeze crearea “omului nou,” al cărui rol de “constructor al socialismului”presupunea un nivel ridicat de conștiință. Artele, cultura, educația erau considerate esențiale în acest sens. Astfel, nu numai că ele au fost subordonate sferei politice și principiilor sale ideologice, dar au trebuit să găsească surse de inspirație în realitățile românești contemporane. Această schimbare a politicii culturale a condus treptat la limitări grave ale importului de produse culturale occidentale și ale circulației cetățenilor români dincolo de Cortina de Fier.

  Dosarele din fondul documentar pe care Securitatea le-a creat sub eticheta de “problemă tineret-educație” (peste 60 de dosare) și “problema artă-cultură”confirmă interesul manifestat de către autoritățile comuniste pentru apariția subculturilor tineretului, de inspirație occidentală, cum ar fi hippy, punk, „new wave” și rock. În acest context, trebuie menționat faptul că, din cauza legăturilor slabe cu Occidentul, informațiile despre subculturile tineretului au ajuns cu anumită întârziere în țările comuniste. Acesta este motivul pentru care, de exemplu, în anii 1970, mulți tineri români au format grupuri hippy, într-un moment în care în Occident această subcultură și-a pierdut cea mai mare parte a atracției sale. Având în vedere faptul că tinerii români au refuzat cu încăpățânare să respecte noile reglementări privind interzicerea consumului de produse culturale occidentale, Securitatea a încercat să identifice sursele din care tinerii puteau afla despre muzica străină.Ca urmare, o parte consistentă a documentelor create de inspectoratele județene ale Securității descriu modul în care tinerii, singuri sau în grupuri mici, ascultau posturile de radio străine, cum ar fi Radio Europa Liberă (REL), Vocea Americii sau Radio Luxemburg, în confortul sigur al casei familiale, la internat sau chiar la petreceri școlare. Legat de activitatea de ascultare a posturilor de radio străine, Securitatea a strâns, de asemenea, informații despre fanii români, care au scris scrisori producătorilor de programe de la radiourile occidentale, cerându-le să le transmită melodiile preferate. De fapt, scrierea unei asemenea scrisori a fost principalul motiv pentru care tinerii au intrat în atenția nedorită a Securității. Conștienți de faptul că scrisorile lor nu puteau ajunge la destinație prin intermediul serviciilor poștale obișnuite, care erau supuse unei supravegheri stricte, tinerii identificau și foloseau mijloace alternative pentru a-și trimite scrisorile către posturile de radio străine. Astfel, documentele identifică numeroase cazuri de adolescenți, care au reușit să-și trimită scrisorile lor cu ajutorul turiștilor, șoferilor de camioane, prietenilor, studenților străini sau rudelor, care călătoreau în străinătate și trimiteau de acolo scrisorile.
  
  Potrivit estimărilor Securității, au existat trei surse din care tinerii din România se puteau informa despre subculturile occidentale ale tineretului. În primul rând, acei tineri care au ignorat restricțiile oficiale privind muzica occidentală, pe care radiourile locale trebuiau să le respecte, și au înregistrat cântece difuzate de posturile de radio străine. În consecință, multe documente au identificat cazuri individuale de elevi de liceu, studenți și chiar muncitori, care au înregistrat muzică străină pe benzi de magnetofon sau pe casete și le-au redat la mici petreceri sau le-au împrumutat colegilor lor. Pe lângă posturile de radio străine, o altă modalitate de a culege informații despre muzica străină și despre subculturile muzicale erau călătoriile în străinătate. Doar o mică parte a tinerilor români puteau călători în străinătate, deoarece astfel de călătorii nu erau doar costisitoare, dar necesitau aprobarea vizei de ieșire de către poliția secretă. Documentele Securității menționau că acești tineri au cumpărat și au introdus ilegal în România de discuri de vinil, casete și reviste, cum ar fi revista Bravo din Republica Federală Germania sau Ifjúsági Magazin (Magazinul tineretului) or Világ Ifjúság (Tineretul Lumii) din Ungaria, au participat la concerte sau pur și simplu s-au întâlnit și s-au familiarizat cu prietenii lor hippy, punk, new wave, rock sau csöves. La întoarcerea acasă, ei au început să-și exprime adeziunea față de aceste subculturi, schimbându-și aspectul și comportamentul, care erau repede copiate de către colegii lor, care nu au avut șansa de a călători. Și nu în ultimul rând, Securitatea a remarcat faptul că mass-media oficială era o altă sursă de informare pentru tinerii interesați de subculturile muzicale. De fapt, aceste produse media, cum ar fi programele de televiziune sau articolele publicate în diferite reviste, erau extrem de critice și concepute special pentru a contracara astfel de tendințe, dar tinerii au selectat și imitat tocmai “aspectele negative” ale subculturilor occidentale, pe care media oficială le critica (ANCSAS, D 8833 vol. 10, ff.  227 f-v, 262-262 f-v, 335-336, 441; vol. 11, ff. 23 f, 118 f-v;  vol. 14, f. 300; vol. 15, ff. 211 f-v, 217f-v, 415–419; vol. 18, f. 318 f; vol. 25, f. 395; vol. 36, ff. 107–109; vol. 43, ff. 146-147; vol. 47, f. 342, 432; D 18306 vol. 7, f. 184 v; vol. 11, ff. 250–251).

  Securitatea a devenit interesată de limitarea consumului privat al muzicii occidentale, odată ce a observat că acesta a determinat schimbări în comportamentul și stilul vestimentar al tinerei generații. În consecință, multe documente scrise ale filialelor județene ale Securității enumerau consecințele negative ale ascultării muzicii străine difuzate de posturile de radio occidentale. După cum menționau ofițerii poliției secrete responsabili de asemenea probleme, tinerii se angajau în “comentarii tendenţioase, lăudând modul capitalist de viață,” obișnuiau “să laude libertatea de care se bucurau tinerii din țările capitaliste,[sau] să denigreze realizările social-politice ale țării noastre,”au încercat să treacă ilegal granița românească sau și-au ales nume englezești pentru ei înșiși și grupurile lor hippy, punk, rock. Documentele poliției secrete enumerau minuțios pseudonime ca Michael Jackson, Rod Stewart, Fredy Mercur (sic!), Bruce Lee, King Fufu, King Arthur, Billy Boy, Dire Straits, The Club of the Free Kings, The Kid Klan, Punk, etc. Trebuie menționat faptul că pseudonimele au fost folosite de acești tineri nu doar atunci când interacționau unul cu celălalt, dar și atunci când semnau scrisorile lor către REL, în speranța de a evita identificarea ușoară și imediată de către Securitate (ACNSAS, D 8833 vol. 50, f. 162 f; vol. 36, ff. 107; vol. 11 f. 13; D 8687, ff. 54 v, 62, 64, 67, 69, 153, I 906390; I 3032 vol.1; I 855732 vol. 1). Pe lângă alegerea de pseudonime englezești, fanii români au folosit bricolaje și artefacte pentru a imita stilurile subculturale,utilizând tot ceea ce era disponibil. Potrivit rapoartelor poliției secrete, fanii punk au optat pentru o “ţinută excentrică, haine în culori stridente,” pe care o împodobeau cu “ace de siguranţă de dimensiuni mari, mărgele, insigne, panglici, dinţi de animale” și preferau“tricouri având desenate figuri bizare de animale şi capete de mort, cu lanţuri şi sârme pe care înşiraseră piuliţe, şaibe etc. şi le purtau la gât, cu agrafe şi ace de siguranţă, de dimensiuni neobişnuite, confecţionate din metal” pentru a crea “un comportament și ţinută ieşite din comun” (ANCSAS, file D 8833 vol. 41, f. 68 f-v). Prin comparație, fanii new wave se îmbrăcau în “cămaşă verde şi pantaloni evazaţi” sau “pantaloni albi transparenţi şi slipi negrii,” în timp ce „unii sunt raşi până deasupra urechilor, cu o creastă de cocoş în mijlocul capului, alţii fiind pieptănaţi cu mai multe cărări ori cu părul pe ochi până la bărbie, etc” (ACNSAS, D 8833 vol. 18, f. 4 f). În plus față de subculturile inspirate direct din subculturile occidentale ale tineretului, Securitatea a identificat csöves sau tubari, o versiune a subculturii punk, care s-a dezvoltat în Ungaria la sfârșitul anilor 1970 (Ryback 1990, 171) și a fost adoptată, ulterior, și de către maghiarii care trăiau în România. În ciuda legăturii lor cu subcultura punk, csöves din România comunistă aveau, potrivit descrierii făcute de poliția secretă, o ținută vestimentară, care era, mai degrabă, apropiată de cea hippy:“pantaloni strâmţi, cămăşi largi şi lungi, păr supraabundent, pantofi cu vârfuri ascuţite” sau “cravate roşii cu puncte albe, unele brăţări cauciuc, blue gens (sic!), tricouri cu diferite iniţiale, etc.” Cu toate acestea, ținutele lor erau foarte accesorizate prin introducerea „în găici [de] lănţişoare din metal, ornamente lame de bărbierit, scoici, cruci, cuţite, etc”, care erau,într-adevăr, specifice subculturii punk. De asemenea, ținuta csöves era completată cu ornamente pe corp și anume “ace de siguranţă sub piele în părţile vizibile ale corpului: pe mâini, gât şi faţă.” Salutul dintre csöves din România era făcut în limba maghiară - “servus csü” (sic!) (salut tubari) sau “elgen csü” (sic!) (trăiască tubarii) și erau însoțite de gestul specific de ridicare a brațului și de formare a unui “V” cu două degete (ANCSAS, D 8833 vol. 10, f. 343 f; vol. 11, f. 23 f-v; vol. 14, f. 322 f). 
  
  Pe lângă aceste descrieri ale stilurilor subculturale adoptate de către fanii români, documentele Securității conțin, de asemenea, evaluări privind scopul subculturilor muzicale. Punctul de plecare al evaluărilor a fost ideea că fanii români punk, heavy metal și new wave erau conduși de aceeași atitudine rebelă față de autoritate și status-quo, ca și omologii lor occidentali. Drept urmare, oficialii Securității din județe au căutat și au înregistrat în rapoartele lor elemente ale comportamentului de opoziție punk sau csöves din România: “Tinerii csöves şi panchişti adoptă un mod de viaţă parazitar, refuză a dezvolta activităţi utile societăţii, promovând un profund spirit nonconformist, de tip parazitar, dorind să trăiască la limita unei aşa-zise libertăţi depline; intră în conflict moral cu societatea şi familiile din care provin; se dedau la fapte cu caracter antisocial, adepţi ai violenţei, nutrind o aversiune pronunţată faţă de tot ce exprimă ordine şi disciplină în societate, unii părăsind domiciliul familiei din care fac parte, trăind din expediente, furturi şi cerşetorie; se îmbracă în haine gen tub, [trăiesc] în poduri şi tuburi de canalizare (de unde şi numele de csöves - tubari)” (ACNSAS, D 8833vol. 14, ff. 322-323).

  Poliția secretă românească a acordat o atenție deosebită pentru ceea ce ea a identificat ca “anturaje ale tinerilor,” care s-au înmulțit în România în anii 1970 și 1980. De fapt, aceste “anturaje” erau adunări informale, pe care tinerii le-au creat pentru a-și petrece timpul liber și a asculta muzică străină difuzată,de obicei,de către REL. Astfel, filialele locale ale Securității au elaborat rapoarte despre numeroasele grupuri create de fanii români, rapoarte în care consemnau numele grupurilor, informații personale despre fondatorii lor, membrii “anturajului,” comportamentul și ținuta lor vestimentară. În acest context, este important să menționăm că, în unele cazuri, Securitatea i-a identificat acești tineri pe baza scrisorilor trimise departamentului românesc al REL. Ofițerii Securității au explicat comportamentul nonconformist și de opoziție al tinerilor ca fiind rezultatul expunerii lor la programele muzicale ale REL. Faptul că membrii grupurilor s-au străduit să-și construiască o identitate distinctă, bazându-se pe loialitatea lor față de una dintre subculturile muzicale, a reprezentat o sursă constantă de îngrijorare pentru Securitate. Astfel, oficialii săi au consemnat în rapoartele lor că membrii grupurilor, cum ar fi Kid Klan, Instigatorii, Victory Organization-1971, Uniunea Forțelor Disco, Discomanii, etc. și-au exprimat, în mod deschis,adeziunea la subculturile hippy, punk sau rock, că își petreceau timpul în anumite locuri(parcuri, discoteci, baruri, cofetării) și că se deosebeau de colegii lor purtând semne distinctive imprimate pe tricouri, insigne sau ecusoane (ACNSAS, D 8833 vol. 25, ff. 279-280; vol. 11, f. 118 f-v; vol. 15, f. 217 f-v; D 13365 vol. 1, ff. 116, 38).

  Rapoartele poliției secrete au menționat, de asemenea, măsurile luate de diferitele sa inspectorate locale împotriva acestor grupuri subculturale. În majoritatea cazurilor, acțiunile au fost limitate la destrămarea“anturajelor” prin recurgerea la avertismente, dezbateri publice și la așa-numitele “măsuri pozitive de influențare.” Ca urmare, multe rapoarte descriau, pe scurt, întâlnirile între tineri și ofițerii Securității la sediul său local. Ele se încheiau, de obicei,atunci când primii “şi-a recunoscut integral şi regretat faptele, angajându-se în scris să aibă o comportare corectă în viitor.”În alte cazuri, poliția secretă românească, cu ajutorul oficialilor organizației locale de tineret, din licee sau fabrici, organiza dezbateri publice. În timpul acestor întâlniri, comportamentul tinerilor găsiți vinovați, de exemplu, de a fi “adept al curentului Punk” era incriminat public ca element “anti-social și potențial dăunător”intereselor generale ale societății românești. Rapoartele Securității au inclus, de asemenea, referiri la modul în care rețeaua de informatori, membrii familiei și agenții educaționali a fost folosită pentru a-l“influența pozitiv” sau a-l descuraja pe tânărul respectiv de a mai continua să adopte un comportament specific unei subculturi alternative(ACNSAS, D 8833 vol. 10, ff. 335–337; vol. 11, f. 23;vol. 43, ff. 143, 146–147; vol. 45, f. 427v; D 12550 vol. 1, f. 9 f-v; D 13365 vol. 1, ff. 38–39, Ţârău 2009, 64).

  În majoritatea cazurilor, avertizarea, dezbaterea publică sau măsurile de influențare pozitivă au pus capăt întâlnirilor tinerilor cu Securitatea. În alte cazuri, supravegherea a continuat și s-a încheiat la scurt timp, când poliția secretă românească era sigură că tinerii și-au abandonat adeziunea publică față de subcultura respectivă. Cu toate acestea, au existat cazuri în care Securitatea a deschis un dosar de urmărire informativă pe numele membrilor unor grupuri hippy, punk sau rock, iar unii dintre acești tineri au primit chiar pedepse cu închisoarea pentru îndrăzneala de a se opune regimului comunist în plan cultural. Printre numeroasele exemple se evidențiază două cazuri: Clubul Regilor Liberi din Brăila și Organizația Tinerilor Liberi din Bistrița.

  Clubul Regilor Liberi a fost un grup de adolescenți cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani din Brăila, care obișnuiau să se adune și să asculte emisiunile muzicale ale REL, în special programul lui Cornel Chiriac, Metronom. Securitatea a deschis un dosar de urmărire informativă pe numele inițiatorului grupului, Puiu Apostolescu, poreclit Harisson, la 27 noiembrie 1971. De fapt, ancheta poliției secrete române a început la 4 noiembrie 1971, când inspectoratul său local din Brăila a interceptat o scrisoare trimisă de grup lui Cornel Chiriac la REL. Deși scrisoarea a fost semnată de trei membri ai Clubului Regilor Liberi, care și-au folosit pseudonimele englezești, Puiu Apostolescu, alias O’Brien McHarisson, a fost cel care a scris-o și trimis-o la REL prin sistemul poștal românesc. În mesajul lor, tinerii descriau impactul “Tezelor din iulie 1971,” care au impus un embargo asupra produselor culturale străine de orice fel și au criticat aspru politica culturală a regimului lui Ceaușescu și dificultățile economice cărora românii trebuiau să le facă față în viața lor de zi cu zi (ACNSAS, I 3032 vol. 1, ff. 1-3, 21-22). Dosarul informativ despre numele lui Puiu Apostolescu începe, în mod paradoxal, cu decizia de închidere a supravegherii sale informative de către Securitate la 11 iulie 1972. Deși ordinea cronologică nu este respectată cu strictețe, documentele urmăresc pas cu pas evoluția investigației. Primele documente sunt rapoartele filialei Brăila a Securității din noiembrie 1971 privind identificarea lui Harisson ca autor al unei scrisori trimise REL și inițiator al grupului Clubul Regilor Liberi și conține, de asemenea, mai multe informații despre prietenul său apropiat, Marinică Odagiu. Astfel, Securitatea a elaborat un plan de măsuri care viza strângerea cât mai multor informații despre activitatea celor doi adolescenți. Acest plan a inclus recrutarea de surse, interceptarea corespondenței, filajul, interceptarea și monitorizarea relațiilor lor personale. Pentru a-și susține investigația, oficialii Securității au inclus în dosar și scrisoarea inițială trimisă de Apostolescu la REL și rezultatul expertizei grafologice, care confirma că el era autorul ei (ACNSAS, I 3032 vol. 1, ff. 1-22).
  
  Securitatea a adunat informații despre Apostolescu și Odagiu folosind sursele sale. Astfel, dosarul conținea câteva note informative semnate de colegi și cunoștințe datate în noiembrie 1971, în care adolescenții erau incriminați pentru că ascultau programele muzicale ale REL, pentru că au înregistrat muzică străină și au împărtășit-o cu colegii lor și pentru că au creat in grup numit Clubul Regilor Liberi. Mai precis, Securitatea a fost interesată de profilul psihologic al grupului și de modul în care ascultarea REL a influențat criticile membrilor săi privind “Tezele din iulie 1971” și interzicerea produselor culturale occidentale. Pe măsură ce investigația progresa, în decembrie 1971, Securitatea a început să adune mărturiile celor implicați direct în activitatea Clubului Regilor Liberi. Mărturiile, care pot fi găsite în formă manuscrisă în dosarul de urmărire informativă, prezintă o imagine detaliată a grupului, a membrilor săi și a activității sale. Dezvoltarea investigației a implicat și o colaborare între diferitele filiale locale ale Securității pentru că unii membri ai grupului locuiau în alte județe decât Brăila. Colaborarea cu inspectoratul județului Dâmbovița s-a dovedit deosebit de fructuoasă. Nu numai că ea a oferit noi informații despre un membru al grupului, Eugen Mircea, dar a adus și alte dovezi în sprijinul opoziției culturale a grupului. Eugen Mircea a înmânat Securității două insigne din lemn. Pe o parte, insignele conțineau numele grupului și cuvântul hippy. Partea cealaltă a insignelor includea pseudonimele englezești ale lui Eugen Mircea și ale lui Puiu Apostolescu (ACNSAS, I 3032 vol. 1, ff. 23-211).

  La începutul lunii ianuarie 1972, Securitatea și-a încheiat investigația privind Clubul Regilor Liberi și a elaborat un raport, care rezuma constatările și enumera măsurile luate împotriva membrilor săi. Raportul arăta că grupul a fost format în iulie 1971 ca reacție la măsurile luate de regimul comunist în aceeași lună pentru a intensifica educația socială și politică a populației. Membrii și-au definit clubul ca hippy și au imitat subcultura hippy în ceea ce privește ținuta și opoziția față de societatea și regimul politic existent. Pentru a se distinge de ceilalți tineri, inițiatorul grupului, Puiu Apostolescu, a creat pentru fiecare membru insigne din lemn cu numele grupului și pseudonimele lor englezești. Mai mult, toți au convenit să poarte un tricou galben și un insignă cu numele grupului și o floare. Principala activitate de opoziție culturală a membrilor grupului a fost ascultarea programelor muzicale, în special Metronom, difuzate de departamentul românesc al REL. Ei nu numai că au ascultat muzică străină difuzată de o stație de radio oficial interzisă în România, dar au început să adopte și o poziție critică față de politicile interne, în special cele din domeniul cultural. Din punctul de vedere al Securității, ascultarea REL și a programelor lui Cornel Chiriac “a influențat în mod negativ modul de gândire al celor în cauză, prin faptul că ei au comentat în mod tendențios unele aspecte economice, politice și cultural-educative din țara noastră, elogiind, în același timp, modul de viață capitalist, așa-zisa libertate și posibilitățile mai mari de afirmare a tineretului din aceste țări, etc.” Mai mult, Regii Liberi și-au exprimat nemulțumirea față de măsurile luate de conducerea partidului în iulie 1971 în domeniul cultural, care a întărit controlul ideologic asupra produselor culturale locale și a criticat subordonarea lor față de tendințele culturale occidentale. Opoziția culturală a acestui grup subcultural a fost exprimată în scrisoarea trimisă lui Cornel Chiriac la REL și, de asemenea, în timpul reuniunilor sale ocazionale, după ce au ascultat emisiunile difuzate de același REL. În ceea ce privește măsurile luate împotriva membrilor grupului, acestea au inclus dezbateri publice și avertismente. În ianuarie 1971, majoritatea Regilor Liberi, inclusiv Puiu Apostolescu, au fost excluși din organizația comunistă de tineret după cazul lor a fost discutat și comportamentul lor incriminat într-o dezbatere publică,la care au participat colegii și profesorii lor. Alții au primit avertizări din partea Securității. Dosarul a înregistrat, de asemenea, schimbul de corespondență între diferitele filiale ale Securității care au fost implicate în investigația Clubului Regilor Liberi. Alții au primit avertizări din partea Securității. Dosarul conține, de asemenea, schimbul de corespondență între diferitele filiale ale Securității, care au fost implicate în investigația Clubului Regilor Liberi. Astfel, inspectoratul Securității din Brăila a transmis raportul final despre grup la sediul central din București și tuturor sucursalele județene, cu care a colaborat în acest caz pentru a le informa despre concluziile și rezolvarea dosarului. Dezbaterea publică și avertizările din ianuarie 1972 nu au pus capăt supravegherii informative a lui Apostolescu, care a continuat până în iulie 1972 (ACNSAS, I 3032 vol. 1, ff. 1-2, 29-60). Între ianuarie și iulie 1972, Securitatea a interceptat corespondența lui Apostolescu pentru a se asigura că el și-a abandonat activitățile disidente. Cu toate acestea, Securitatea a reluat supravegherea informativă a foștilor membri ai Clubului Regilor Liberi, Puiu Apostolescu și Marinică Odagiu, în 1976 și, respectiv, 1981, în perioada în care ei își satisfăceau serviciul militar obligatoriu. Cele două dosare informative mici deschise pe numele lor constau în nota generală pe care Securitatea a trimis autorităților militare pentru a le avertiza despre apartenența recruților la un grup hippy, precum și o serie de note informative scrise de mână. Sursele subliniau faptul că acești tineri rebeli au continuat să asculte posturile de radio străine și programele lor muzicale, nu se supuneau autorității și tânjeau după un strop de libertate, care să le permită să fie ei înșiși (ACNSAS, I 3032 vol. 2 și 3).
  
  Printre puțini tineri din România, care au fost închiși din cauza pasiunii lor pentru muzica străină, au fost Emil Hidoș și Carol Pall. Membrii unui grup informal numit Organizația Tinerilor Liberi (OTL), acești doi tineri locuiau în orașul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud. În septembrie 1970, ei au fost condamnați la 6 ani, respectiv 2 ani și 6 luni de închisoare sub acuzația de “propagandă împotriva ordinii sociale.”Vina lor a fost, în principal, legată de formarea OTL și redactarea și trimiterea unor scrisori către Cornel Chiriac, producătorul foarte popularului program muzical Metronom, difuzat de departamentul românesc al REL. Pe lângă faptul că a solicitat transmiterea preferințelor sale muzicale “popp”(sic!), Emil Hidoș a subliniat în scrisoarea sa către REL lipsa de libertate pe care tinerii, care doreau să asculte și să-și exprime atașamentul față de muzica străină și subculturi, trebuiau să o suporte, dar mai ales impactul Decretului 153/1970, care a incriminat“parazitismul social” și care a limitat și mai drastic libertățile tinerilor. În plus față de scrisorile sale către REL, Emil Hidoș a redactat un samizdat, scris de mână, pe care l-a intitulat, datorită cunoștințelor reduse de limba engleză, Wald old popp.
  
  Cele trei dosare din arhiva CNSAS conțin documente relevante privind ancheta penală a Securității în privința lui Emil Hidoș și Carol Pall. Primul volum al dosarului este împărțit în două părți principale, care corespund desfășurării cercetării penale în fiecare dintre cazurile persoanelor incriminate. Ancheta a debutat la începutul lunii octombrie 1969, când poliția secretă românească a aflat despre un tânăr, care a folosit porecla Braim Iones și o adresă fictivă pentru a trimite RFE “scrisori cu conținut calomniator-defăimător la adresa ordinii socialiste.”Documentele reconstituie desfășurarea anchetei și identifică principalii actori implicați în stabilirea lui Emil Hidoș ca autor al scrisorilor menționate mai sus. Este interesant de remarcat faptul că filiala județeană Bistrița-Năsăud a Securității a vrut să fie acoperită legal în cercetarea acestui caz, așa că a început prin a solicita permisiunea Procuraturii Militare din Cluj de a intercepta și confisca scrisorile semnate de Braim Iones. După ce a obținut permisiunea, Securitatea a cerut oficiului poștal județean să intercepteze și să trimită la sediul său orice scrisoare a expeditorului Braim Iones. Ancheta a dat rezultate doar câteva luni mai târziu, când Securitatea a organizat o percheziție la domiciliul lui Emil Hidoș la data de 5 iunie 1970. Dosarul conține permisiunea de percheziție scrisă de mână de către mama lui Hidoș, precum și o listă cu ceea ce Securitatea a găsit și a confiscat ca dovadă. Dovezile incriminatoare luate din casa lui Emil Hidoș conțineau 10 exemplare ale samizdatului muzical manuscris Wald old popp, un tabel cu numele membrilor OTL, un carnet de membru al OTL pe numele lui Emil Hidoș, scrisori cu conținut “dușmănos,” în original sau copie, pe care Emil Hidoș le-a scris pentru Cornel Chiriac de la REL, precum și un magnetofon. Pentru a stabili cu certitudine că Emil Hidoș este și autorul scrisorii interceptate în 1969, Securitatea a cerut Laboratorului de Criminalistică din Cluj să compare specimenul scrisului său de mână din această scrisoare cu cel din alte scrisori confiscate în timpul percheziționării casei. Rezultatul, care a ajuns la inspectoratul Bistrița-Năsăud al Securității la 22 iunie 1970, confirma că Emil Hidoș a scris documentele analizate. Ancheta Securității a identificat și unul dintre prietenii lui Hidoș, Carol Pall, care nu numai că a semnat una dintre scrisorile trimise lui Cornel Chiaric, dar a și scris-o de mână. La 10 iulie 1970, Securitatea și-a încheiat raportul, care includea o prezentare generală a concluziilor preliminare în cazul celor doi tineri. Pe baza acestui raport, ea a solicitat Procuraturii Militare Cluj să emită un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Emil Hidoș. Ca urmare, ancheta penală a lui Emil Hidoș a început la 14 iulie 1970, iar dosarul conține documente oficiale referitoare la arestarea lui Hidoș, cum ar fi mandatul, declarația sa inițială, alegerea unui avocat și o listă a documentelor de identitate confiscate de la inculpat (ACNSAS, P 14400 vol. 1, ff. 1-38 f-v).
  
  Următoarea parte a dosarului conține șapte mărturii, scrise de mână și dactilografiate, semnate de Emil Hidoș și luate de ofițerii Securității între mijlocul lunii iunie și sfârșitul lunii iulie 1970. Întrebările au urmărit identificarea circumstanțelor în care Emil Hidoș a redactat scrisorile cu conținut “dușmănos”pentru Cornel Chiriac, cum l-a convins pe Carol Pall să semneze împreună cu el o scrisoare pentru REL, care erau prietenii săi apropiați, care dintre ei știau despre aceste scrisori și publicația sa de samizdat, cine erau membrii OTL și când și unde au început să asculte programul lui Cornel Chiriac, Metronom,de la REL și ce comentarii “dușmănoase”despre ordinea socialistă au făcut ei,după ascultarea colectivă a acestei emisiuni. La 5 august 1970, Emil Hidoș a fost informat cu privire la conținutul dosarului său penal și la acuzațiile pe baza cărora era trimis în judecată (ACNSAS, P 14400 vol. 1, ff. 39-92 f-v). Următoarea parte a dosarului este formată din cinci mărturii ale co-inculpatului lui Hidoș, Carol Pall, care se concentrează, în esență, asupra episodului redactării împreună a scrisorii pentru REL. Aceasta era urmată de o serie de mărturii a 14 martori selectați dintre cei care l-au întâlnit și au știut despre acțiunile“ostile”ale lui Hidoș. Interogatoriile, care au durat între mijlocul lunii iunie și sfârșitul lunii iulie 1970, s-au concentrat asupra circumstanțelor în care martorul l-a întâlnit pe inculpat, când a fost creată OTL și care a fost scopul său, cum se adunau pentru a asculta muzica străină “popp”(sic!) difuzată de REL, comentariile pe care le făceau la sfârșitul emisiunii Metronom și conținutul scrisorilor trimise către REL și al publicației samizdat Wald old popp (ACNSAS, P 14400 vol. 1, ff. 93-180 f-v).
  
  Următoarea parte a dosarului conține dovezile folosite pentru a construi cazul împotriva lui Emil Hidoș. Aceasta constă, în principal, din copii și originale ale scrisorilor lui Emil Hidoș și o copie a publicației samizdat, Wald old popp. Unele fragmente ale documentelor sunt subliniate de ofițerii Securității pentru a ușura identificarea argumentelor în sprijinul acuzației de “propagandă împotriva ordinii socialiste.”Fragmentele subliniau, în esență, revolta autorului lor împotriva regimului comunist român, care i-a răpit lui și pe colegilor săi dreptul de a-și petrece timpul liber așa cum doreau, de a asculta muzică străină și de a-și exprima preferințele muzicale prin ținute vestimentare neobișnuite (ACNSAS, P 14400 vol. 1, ff. 181- 244 f-v). Dosarul conține, de asemenea, documente referitoare la cercetarea penală a lui Carol Pall. El conține aceleași tipuri de documente identificate în cazul lui Emil Hidoș, cum ar fi, cele legate de acordarea și primirea permisiunii de a intercepta corespondența trimisă sub pseudonimul de Furmanek Alexandru, organizarea și rezultatul percheziției domiciliare, analiza criminalistică a scrisului său, emiterea unui mandat de arest preventiv pentru 30 de zile, declarația inițială a Carol Pall și numirea unui avocat. Dosarul mai conține și cinci mărturii ale inculpatului, Carol Pall, trei mărturii ale lui Emil Hidoș și o confruntare a declarațiilor lor. Aceste documente au fost elaborate între iunie și iulie 1970, iar unele sunt identice cu cele utilizate în cursul anchetei penale a lui Hidoș. Ele au urmărit, în special, episodul redactării și trimiterii unei scrisori lui Cornel Chiriac la REL. Securitatea a adunat, de asemenea, trei mărturii din partea martorilor, care vorbesc despre interesul manifestat de Carol Pall pentru muzica străină difuzată de REL și a anexat la dosar o serie de dovezi, inclusiv scrisoarea scrisă de el pentru RFE, precum și o listă de cântece și trupe străine. La 6 august 1970, Carol Pall a fost informat cu privire la conținutul dosarului său penal și acuzațiile care i se aduceau. La 15 august 1970, Procuratura Militară Cluj a hotărât  să-i trimită în judecată pe Emil Hidoș și pe Carol Pall și a înaintat dosarul Tribunalului Militar Cluj. Dosarul păstrează și urmele organizării procesului, care a inclus citările inculpaților și martorilor, numirea avocaților apărării, declarațiile inculpaților și martorilor din timpul procesului din 8 septembrie 1970 și pronunțarea sentinței la 9 septembrie 1970. Ambii inculpați au făcut apel împotriva sentințelor primite și procesul a fost transferat la Tribunalul Militar București, care a confirmat verdictele inițiale. Prin urmare, dosarul conține cererile de recurs ale celor doi inculpați, motivarea contestării, decizia finală a Tribunalului Militar București și alte documente necesare pentru internarea lor în penitenciarul Vacărești în noiembrie 1970 (ACNSAS, P 14400 vol. 1, ff. 245- 417f-v).
  
  Cel de al doilea volum al dosarului reflectă evoluția lui Emil Hidoș și a Carol Pall în timpul detenției. În 1972 și 1973, Carol Pall și Emil Hidoș au fost grațiați de restul pedepsei și eliberați. Astfel, dosarul conține corespondența dintre Penitenciarul Aiud, Direcția Generală a Penitenciarelor, Judecătoria Alba (Aiud este un oraș din județul Alba) și filiala Bistrița-Năsăud a Securității privind eliberarea celor două inculpați. Din nou, documentele din dosar sunt separate în două părți, câte unul pentru fiecare condamnat. Prima se referă la Carol Pall și include respingerea recursului său adresat Consiliului de Stat, documentele privind detenția sa la Penitenciarul Văcărești și transferul în decembrie 1970 la Penitenciarul Aiud și câteva evaluări pozitive ale comportamentului său din timpul privării de libertate. Celelalte documente reconstituie evenimentele din perspectiva instituțiilor judiciare și legitimează pedeapsa cu închisoarea. Cu puține excepții, materialele despre Emil Hidoș sunt identice cu cele din primul volum și surprind dezvoltarea cercetării penale de la arestul preventiv, interogarea martorilor și până la pronunțarea pedepsei, detenția în Penitenciarul Văcărești după respingerea recursului său și transferul ulterior la Penitenciarul Aiud în decembrie 1970. În plus, dosarul conține evaluări ale comportamentului lui Hidoș în timpul executării pedepsei cu închisoarea și deciziile administrative privind izolarea sa datorită comportamentului său recalcitrant și nesupunerea față de autoritățile și regulile penitenciarului (ACNSAS, P 14400 vol. 2). Cel de-al treilea volum al dosarului conține doar copii ale documentelor privind cercetarea penală a lui Emil Hidoș și Carol Pall, care se regăsesc și în primele două volume (ACNSAS, P 14400 vol. 3). 

Descrierea conținutului

• Documentele din Colecția ad-hoc Subculturile tineretului de la CNSAS au fost organizate de către poliția secretă românească, Securitatea, în funcție de interesele operative și regulile sale birocratice, în trei categorii de dosare: dosare din fondul documentar despre “problema tineret” și “problema artă-cultură,”dosare privind supravegherea grupurilor de persoane, care și-au exprimat pasiunea pentru muzica străină și subculturile muzicale occidentale (așa-numitele dosare de supraveghere informativă) și dosarele din fondul penal privind investigația Securității, care a condus la detenția unor tineri români, fani ai subculturilor alternative. Dosarele din fondul documentar conțin rapoarte ale filialelor județene ale Securității cu privire la apariția subculturilor tineretului, de inspirație occidentală, cum ar fi hippy, punk, „new wave” sau rock, și subcultura csöves, pe care maghiarii din România au adoptat-o sub influența subculturii punk din Ungaria. În consecință, Securitatea a început să se concentreze din ce în ce mai mult pe identificarea surselor din care tinerii puteau afla despre muzica străină. Documentele arată modul în care tinerii, singuri sau în grupuri mici, ascultau posturile de radio străine, au încercat să intre în contact cu producătorii programelor occidentale de radio pentru a solicita difuzarea cântecelor lor preferate și au făcut înregistrări de muzică străină pe benzi de magnetofon sau pe casete, pe care le-au împrumutat și colegilor lor. Rapoartele Securității menționează, de asemenea, călătoriile acelor tineri cărora le-a fost permis să treacă granița de stat, dar care, ulterior, au introdus în România discuri de vinil, casete și reviste muzicale, care nu puteau fi cumpărate din magazinele locale. Sub influența acestor produse culturale străine, ei au început să-și exprime, după întoarcerea lor acasă, adeziunea față de subculturile occidentale tineretului,prin schimbarea ținutei vestimentare și a comportamentului lor public. Rapoartele Securității au acordat o atenție sporită și felului în care consumul muzicii occidentale a schimbat modul în care tinerii se comportau și se îmbrăcau. Drept urmare, așa cum au notau ofițerii poliției secrete, tinerii și-au ales nume englezești pentru ei înșiși și pentru grupurile lor alternative, au început să comenteze negativ condițiile de viață din România, au subliniat lipsa lor de libertate în comparație cu omologii lor occidentali și au folosit bricolaje și artefacte pentru a imita stilurile alternative de viața, folosind orice aveau la dispoziție. Rapoartele Securității au acordat o atenție deosebită “anturajelor tinerilor” sau grupurilor informale, pe care tinerii le-au creat pentru a-și petrece timpul împreună și a asculta muzică străină, de obicei, transmisă de REL. Astfel, inspectoratele sale județene au început să adune informații despre numele grupurilor, date personale despre fondatorii grupurilor, despre membrii “anturajului,”comportamentul și ținuta lor vestimentară, subliniind în același timp ce măsuri (avertizare, dezbatere publică și măsuri de “influențare pozitivă”) au fost luate pentru destrămarea grupurilor și pentru a se asigura că membrii lor au abandonat comportamentul lor alternativ.

  Printre cazurile în care Securitatea a deschis un dosar de urmărire informativă pe numele membrilor unui grup hippy, punk sau rock a fost Clubul Regilor Liberi din Brăila. Clubul era, de fapt, un grup de adolescenți cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani din Brăila, cărora le plăcea să–și petreacă timpul împreună și să asculte emisiunile muzicale ale REL, în special programul lui Cornel Chiriac, Metronom, în afara orelor de școală. Securitatea a deschis un dosar de urmărire informativă, pe numele lui Puiu Apostolescu, sub pseudonimul Harisson, pe 27 noiembrie 1971.Puiu Apostolescu a fost creatorul grupului și autorul unei scrisori către Cornel Chiriac, care a fost interceptată de către Securitate. Scrisoarea conținea o critică severă a “Tezelor din iulie 1971.” Documentele din dosarul informativ sunt de mai multe tipuri. Ele conțin rapoarte ale inspectoratelor Brăila și Dâmbovița ale Securității despre Harisson și prietenii săi, despre rezultatele activității de urmărire informativă, despre impactul măsurilor luate pentru desființarea grupului și planurile de măsuri privind urmărirea informativă, care urmărea colectarea cât mai multor informații posibile despre Puiu Apostolescu și alți membri ai grupului. La fel de importante sunt și notele informative și mărturiile celor implicați direct în activitatea clubului, care descriu o imagine detaliată a grupului, a membrilor și a activității sale. O categorie distinctă de documente este reprezentată de dovezile adunate de Securitate în efortul său de a evalua natura și scopurile clubului. Acestea includeau scrisoarea (în original) pe care Apostolescu la trimis-o la RFE și fotografii a două insigne din lemn, care erau semnul distinctiv al membrilor Clubului Regilor Liberi.

  Un al doilea caz interesant de persecuție a tinerilor, care au îmbrățișat subculturile alternative, este cel al Organizației Tinerilor Liberi (OTL). Doi membri ai acestui grup, Emil Hidoș și Carol Pall, se evidențiază printre cazurile de tineri români, care au fost pedepsiți de către regimul comunist din cauza pasiunii lor pentru muzica străină. În septembrie 1970, ei au primit o sentință de 6 ani, respectiv 2 ani și 6 luni, fiind acuzați de “propagandă împotriva ordinii sociale.”De fapt, vina lor a fost legată de apartenența la OTL și de redactarea și trimiterea de scrisori lui Cornel Chiriac la REL. În afară de solicitarea preferințelor lor muzicale“popp” (sic!), cei doi tineri au deplâns lipsa de libertate pentru tinerii dornici să asculte și să-și exprime atașamentul pentru muzica și subculturile occidentale, precum și limitările impuse de Decretul 153/1970 privind “parazitismul social.”Mai mult, Emil Hidoș a creat o publicație samizdat scrisă de mână, care datorită puținelor cunoștințe de limba engleză, avea titlul greșit Wald old popp. Cele trei dosare din arhiva CNSAS conțin documente relevante rezultate din ancheta penală a lui Emil Hidoș și Carol Pall realizată de către poliția secretă românească. Ele au fost create între octombrie 1969 și 1972, respectiv 1973, când Carol Pall și Emil Hidoș au fost eliberați din închisoare. Aceste documente se referă la derularea anchetei și identifică principalii actori implicați în stabilirea lui Emil Hidoș și a lui Carol Pall ca autori ai scrisorilor trimise la REL. Materialele includ corespondența oficială dintre filiala locală Bistrița-Năsăud a Securității și Procuratura și Tribunalul Militar Cluj, între Direcția Generală a Penitenciarelor și penitenciarul Văcărești și Aiud privind colectarea probelor împotriva celor doi inculpați, concluziile investigațiile, sentința, recursul, detenția și, în cele din urmă, eliberarea lor înainte de terminarea condamnării. O altă categorie de documente cuprinde documentele legate de desfășurarea urmăririi penale, cum ar fi mărturiile inculpaților și ale martorilor, confruntarea dintre declarațiile lui Emil Hidoș și Carol Pall, precum și listele de dovezi folosite pentru construirea cazului împotriva celor doi. O categorie specială de documente este reprezentată de dovezile adunate de Securitate. Ele includ scrisorile redactate și trimise de Emil Hidoș lui Cornel Chiriac la REL, scrisoarea scrisă împreună cu Carol Pall, documentele interne ale OTL (lista membrilor, carnet de membru), listele de artiști, trupe și cântece preferate ale celor doi inculpați și 10 exemplare ale publicației samizdat Wald old popp.

Conținutul colecției

• fotografii: 10-99
• literatură gri (documente de arhivă precum broșuri, buletine de informare, pliante, rapoarte, dosare ale poliției secrete, lucrări ale unor conferinţe, studii tehnice, transcripturi, etc.): 1000-
• manuscrise (memorii, jurnale, note, scrisori, ciorne, etc ): 10-99
• publicații: 0-9

Administrator(i)

• CNSAS - Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

Proprietar(i)

• CNSAS - Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
• Ministerul Apărării Naționale (România)
• Securitatea (Departamentul Securității Statului)
• Serviciul Român de Informații

Părți interesate din cadrul colecțiilor

• Petrescu, Dragoș

Acoperirea geografică actuală

• internațional

Subiecte

• cultura tinerei generații
• muzică (rock, punk, alternativă, clasică, etc)
• samizdat și tamizdat
• stiluri de viață alternative și acte de rezistență cotidiene
• supraveghere, urmărire (diverse)

Locul fondării

• București, România
  Vezi harta

Creatori

• Clubul Regilor Liberi
• Hidoș, Emil
• Securitatea (Departamentul Securității Statului)

Colecționari

• Securitatea (Departamentul Securității Statului)

Evenimente importante în istoria colecției

• Expoziție:“Tinerețea mea în comunism,” iunie 2015/iulie 2018
• Conferință: Tineret în comunism/Jungend im Kommunismus, Sibiu, 7-8 Aprilie 2016

Piese remarcabile

• Hidoș, Emil. Publicație muzicală Wald old popp, în română, 1969. Samizdat
• Insigne sculptate din lemn ale membrilor Clubului Regilor Liberi, 1971. Fotografie

Tipul de acces

• complet accesibil publicului

Autorul(ii) acestui articol

• Marin, Manuela

Lista referințelor

ACNSAS, Fond Documentar (Documentary fonds), files: D 8833 vol. 10, 11, 14, 15, 18, 25, 36, 41, 43, 45, 47, 50, D 8687, D 12550 vol. 1, D 13365 vol. 1, D 18306 vol. 7, 11.

ACNSAS, Fond Informativ (Informative fonds), files: I 3032 vol. 1–3, I 855732 vol. 1, I 906390;

ACNSAS, Fond Penal (Penal Fonds), files: P 14400, vol. 1–3

Burlacu, Liviu. 2009. “Preventive Measures Used by the Securitate.” In Learning History through Past Experiences: Ordinary Citizens under the Surveillance of Securitate during the 1970–1980s. Edited by Virgiliu Țârău, 64–66. Bucharest: Editura CNSAS, 2009.

Ryback, Timothy W.  1990. Rock around the Bloc: A History of Rock Music in Eastern Europe and the Soviet Union. Oxford: Oxford University Press.

Țârău, Virgiliu, interview by Marin, Manuela, July 15, 2018. COURAGE Registry Oral History Collection