Această colecție reprezintă cea mai importantă selecție de documente legate de evenimentele din 1977, care l-au transformat pe Paul Goma dintr-un scriitor, cenzurat în România, dar de success în străinătate, într-un dizident și apărător al drepturilor omului. La începutul lunii februarie 1977, inspirat de Carta 77, Goma a făcut un apel public - prin intermediul Radioului Europa Liberă, la care a ajuns cu sprijinul diplomaților străini - cu scopul de a protesta împotriva încălcării drepturilor omului în România. Aproximativ 200 de persoane au răspuns la acest apel și au semnat o scrisoare colectivă deschisă până la arestarea lui Goma la 1 aprilie 1977. Arestarea sa a fost urmată de confiscarea tuturor materialelor privind protestul pentru apărarea drepturilor omului, care au putut fi găsite în locuința sa. Astfel, nucleul colecției conturează doar prima fază a acestei mișcări efemere pentru drepturile omului, și care surprinde dezvoltarea sa rapidă în doar pentru două luni datorită, mai ales, eforturilor personale ale lui Goma. După arestarea lui Goma, în a doua fază, Securitatea a reușit să neutralizeze rapid mișcarea, care a devenit populară sub numele de Mișcarea Goma. Cu toate acestea, dovezile despre această a doua fază se găsesc doar în documentele create de poliția secretă, respectiv în Colecția Ad-hoc a Mișcării Goma de la CNSAS, pe care cercetarea COURAGE a definit-o ca atare. Practic, cel mai vechi document referitor la mișcarea românească pentru drepturile omului a fost scrisoarea personală adresată dramaturgului Pavel Kohout, unul dintre semnatarii Cartei 77, pe care Goma a avut șansa să-l citească și astfel să-l fie ales ca destinatar. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a transformat ulterior într-un protest colectiv a fost precedat de un act izolat de sfidare al regimului lui Ceaușescu și, în același timp, de solidaritate cu cei care au fondat Carta 77. Potrivit lui Goma, el a decis să facă acest pas după câteva încercări nereușite de a-i convinge colegii săi scriitori să trimită un mesaj comun. Majoritatea colegilor lui Goma, după amintirile sale, i-au considerat pe semnatarii Cartei 77 intelectuali curajoși, iar efortul lor un protest inutil, care nu ar fi putut avea niciun rezultat practic. Scrisoarea lui Goma către Kohout i-a asigurat pe cehii și slovacii, care au semnat Carta 77, de simpatia de care se bucurau în rândul românilor și a făcut o comparație revelatoare între români și celelalte comunități naționale, incluse în blocul sovietic după cel de al Doilea Război Mondial. Conform descrierii lui Goma privind situația din 1977, "noi [românii] trăim în aceeași tabără, în același Biafra (capitala: Moscova). Voi, cehii și slovacii, ați avut un 1968, polonezii au avut un 1956, un 1971 și un ... întotdeauna, est-germani au avut Berlin și Biermann. Noi, românii, nu avem aceste repere. Dar suferința nu este întotdeauna proporțională cu intensitatea strigătului revoltei. Voi (ca polonezi, est-germani, maghiari și bulgari) trăiți sub ocupație rusească; noi, românii, suntem sub ocupație românească - în cele din urmă, mai dureroasă și mai eficientă decât cea străină. Dar trăim sub același jug. ... Aceeași lipsă de drepturi elementare, aceeași batjocură a individului și aceeași rușine a minciunilor [există] peste tot. Pretutindeni: sărăcia, haosul în economie, demagogie, incertitudine și teroare." Împotriva acestei "degradări programatice a ființei umane în societățile noastre ‘socialiste’ "staliniste," Goma chema la o luptă, folosind ca arma "cuvântul mai ascuțit decât sabia." Această scrisoare autocritică și spirituală a contrastat cazul României cu cel al altor țări frățești, dar, în același timp, a subliniat că regimurile comuniste au apelat peste tot la aceleași abuzuri împotriva indivizilor, deoarece aceasta reprezenta chiar esența sistemului. Era o scrisoare emoționantă de solidaritate cu Carta 77, dar nu un program de acțiune pentru o Cartă românească. Cu toate acestea, datorită analizei politice amatoare, dar destul de perceptive a lui Goma, inclusă în această scrisoare, cele mai multe reconstrucții istorice ale Mișcării Goma menționează scrisoarea drept unul dintre cele mai importante documente ale mișcării românești pentru drepturile omului.
Eforturile personale ale lui Goma au continuat cu o scrisoare către secretarul general al partidului însuși. În scrisoarea sa deschisă către Ceaușescu, el l-a invitat pe liderul țării să-i urmeze inițiativa de a-și exprima solidaritatea publică cu cehii și slovacii, care au semnat Carta 77. Printr-o frază mult citată, Goma a atras atenția destinatarului său asupra simplului fapt că "în România, [doar] doi oameni nu se tem de Securitate, Excelența voastră și eu." Astfel, Ceaușescu, la fel ca și el însuși, era practic liber să scrie semnatărilor Cartei, continua argumentul lui Goma. Făcând acest lucru, toți românii ar fi fost capabili să-și depășească frica inerentă de Securitate și să urmeze exemplul lor. În ceea ce-l privește pe Ceaușescu, a subliniat Goma, scrisoarea ar fi ilustrat "consecvența cu declarațiile din 1968" și dorința reală a secretarului general de a "lupta pentru socialism, democrație și umanitate." În același timp, "România ar fi putut să participe cu demnitate la Conferința de la Belgrad [Follow-Up al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Helsinki]." Textul acestei scrisori este atât amuzant, cât și batjocoritor; el este ilustrativ pentru talentul literar al lui Goma și este citat de majoritatea analistilor datorită stilului neobișnuit pentru o scrisoare oficială (deși deschisă) adresată lui Ceaușescu. În afară de scrisoarea anterioară, ea este adesea citată în analize istorice, având în vedere unicitatea sa în ceea ce privește conținutul. Astfel, scrisoarea este, de asemenea, un material inclus în colecție. Cu toate acestea, nici această scrisoare nu este parte a protestului colectiv împotriva încălcării drepturilor omului în România. Ambele scrisori au marcat acțiunea solitară a lui Goma de a sfida regimul comunist, după ce ele au fost diseminate în rândul românilor de către Radio Europa Liberă, începând cu 9 februarie 1977.
Cel mai important document al mișcării colective și implicit, al colecției, este scrisoarea deschisă de protest menționată mai sus, adresată Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, care urma să aibă loc la Belgrad în 1977. În momentul arestării sale, Goma a adunat aproximativ 200 de semnături pe această scrisoare comună, care denunța abuzurile privind drepturile omului din România. Lista de semnături adunate de către Goma este un alt document prezent în colecție. Acest număr de susținători a reprezentat cam cât de mult Charta 77 a atras în rândul cehilor și slovacilor în același an. În comparație cu semnatarii Cartei, cei care au susținut scrisoarea românească de protest au fost, mai degrabă, o comunitate de indivizi izolați, cărora le lipseau un scop comun veritabil. Întorcându-ne la scrisoarea, care a fost, în cele din urmă, semnată de acești 200 de indivizi și care a dat naștere unei mișcări pentru drepturile omului în România, merită subliniată apariția ei publică destul de neprogramată. Ea a fost, inițial, diseminată ca o scrisoare deschisă cu opt susținători, dintre care doi au fost Goma și soția sa. Autorul real al scrisorii, așa cum își amintește Goma, nu a fost el; deși a elaborat o versiune, semnatarii au preferat o altă variantă, pe care unul dintre semnatarii inițiali a scris-o. Aceasta explică de ce scrisoarea colectivă contrastează radical în stil și conținut cu denunțarea emoțională și spirituală, dar generală și nespecifică a abuzurilor regimului Ceaușescu, care sunt de găsit în cele două scrisori ale lui Goma menționate mai sus. Prin comparație, scrisoarea adresată CSCE Belgrad a folosit un ton neutru pentru a enumera drepturile pe care legislația românească le garanta teoretic, dar pe care autoritățile nu le respectau practic. În afară de indicarea articolelor precise din Constituție, care se refereau la drepturi care existau pe hârtie, dar nu și în realitate, această scrisoare sublinia, în mod special, dreptul la libera circulație, pe care regimul comunist român (ca și celelalte din blocul sovietic) îl desconsidera în totalitate. Potrivit documentului, "articolele din Constituția Republicii Socialiste România care se referă la drepturile civice (art.17); dreptul la muncă (articolul 18); dreptul la educație (articolul 21); dreptul la asociere liberă (articolul 27); libertatea de exprimare, a presei, întâlnirilor și demonstrațiilor publice (articolul 28); libertatea de gândire (articolul 30); inviolabilitatea ființelor umane (articolul 31); și a reședinței private (articolul 32); secretul corespondenței și al conversațiilor telefonice (articolul 33); nu sunt respectate. În același timp, dreptul la libera circulație a ființelor umane, a ideilor, a informaților nu este respectat, iar dreptul la cetățenie este transformat într-o obligație." Contrastând libertatea de circulație cu constrângerea cetățeniei, scrisoarea a accentuat dreptul de a schimba cetățenia dobândită prin naștere prin emigrarea într-o țară aleasă. O copie a acestei scrisori, datată 8 februarie 1977, a fost trimisă la Radio Europa Liberă, folosind canalele de comunicare ale lui Goma. Odată ce informația despre existența acestei scrisori a fost distribuită sistematic datorită implicării active a biroului românesc al Radioului Europa Liberă, părea că exemplul cehilor și slovacilor se răspândea rapid printre români. La numai o lună după Carta 77, preocuparea pentru respectarea drepturilor omului părea să fi câștigat teren și în România. Deși cele două proteste colective au fost aparent similare, având în vedere mesajul exprimat și sprijinul primit, susținătorii lor s-au dovedit a fi conduși de motivații foarte diferite, după cum se va arata mai departe.
Datorită modului în care Radio Europa Liberă a difuzat informații despre această scrisoare deschisă, Goma s-a transformat în epicentrul unui cutremur, care a zdruncinat autoritățile comuniste românești și a luat prin surprindere poliția secretă. Noutatea provocării pe care Securitatea a trebuit să o confrunte prin încercarea lui Goma de a stabili o Carta 77 românească a fost una dublă. Ea a constat nu numai în ideile exprimate, străine de tradițiile politice din România, dar și în sprijinul fără precedent și neașteptat pentru o scrisoare deschisă de protest. O astfel de solidarizare rapidă a indivizilor în jurul unui scop comun nu a avut loc în România comunistă, nici înainte și nici după. Astfel, această mișcare emergentă care implica apărarea unei idei politice (și nu un beneficiu material) trebuie să fi fost cu adevărat deruntantă pentru ofițerii Securității, care au făcut tot posibilul să înțeleagă situația și să înțeleagă motivațiile "reale" ale persoanelor implicate în protestul în favoarea unei astfel de probleme "abstracte," cum erau drepturile omului. În scopul de a îngrădi sprijinul pentru acest protest colectiv, poliția secretă a transformat ceea ce părea a fi o acțiune agregată împotriva regimului comunist într-o multitudine de motivații individuale de exprimare a nemulțumirii față de regim. Pentru această realizare, Goma a fost în cele din urmă arestat și interogat brutal, printre altele de primul adjunct al ministrului, Nicolae Pleșită însuși. Cu toate acestea, el a fost eliberat la 6 mai 1977, după o detenție destul de scurtă, din cauza protestelor masive ale emigrației românești de la Paris, care a reușit să convingă multe personalități remarcabile să semneze o petiție pentru eliberarea sa. După cum se știe, Goma a părăsit România, fără să se mai întoarcă, la câteva luni mai târziu după eliberarea sa, în noiembrie 1977, terminând astfel cariera sa de disident în România și deschizând pe cea de apărător al drepturilor omului în exil. Documentele confiscate la momentul arestării sale au fost păstrate de Securitate și transferate la CNSAS în 2002. Ele au fost incluse în fondul Manuscrise confiscate. Toate materialele confiscate în timpul percheziției casei au fost restituite lui Goma în 2005, astfel că ele se află acum la Paris, unde Goma s-a stabilit după emigrarea sa forțată. Totuși, multe dintre documentele confiscate de la Goma au fost păstrate și în dosarul său de urmărire informativă, în special scrisorile deschise și listele de semnături, astfel încât ele sunt încă păstrate în Arhiva CNSAS (ACNSAS, fond Informativ, dosar I 2217). Este de remarcat faptul că copii ale documentelor, care au ajuns la Radio Europa Liberă, pot fi găsite și la Open Society Archives Vera și Donald Blinken din Budapesta (OSA/RFE Archives, Romanian Fond, 300/60/5/Box 6, File Dissidents: Paul Goma). Colecția privată Paul Goma este, într-adevăr, un caz special nu numai pentru că multe dintre materialele sale sunt păstrate în copii în alte colecții, dar și pentru că este una dintre puținele, care au călătorit după 1989 din România în exil. Modelul post-comunist a fost mai degrabă să se readucă în România colecțiile create în exil.
