Aurel Cioran, fratele mai tânăr al lui Emil Cioran, s-a născut la 14 mai 1914 la Răşinari, lângă Sibiu, atunci încă parte a a Imperiului Austro–Ungar, şi a murit la 27 noiembrie 1997 la Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost preot ortodox şi membru al elitei locale româneşti implicată în procesul de emancipare al românilor din Transilvania. Mama sa, Elvira Cioran (născută Comaniciu) avea rădăcini în mica nobilime românească din Ţara Făgăraşului. În perioada 1932–1935, Aurel Cioran a urmat cursurile liceului Gheorghe Lazăr din Sibiu. Încă din anii adolescenţei, acesta a simţit o atracţie faţă de teologia creştin ortodoxă şi a contemplat posibilitatea de a deveni călugăr. Fratele său l-a convins să renunţe la aceste intenţii şi, în perioada 1935–1937, Aurel Cioran a frecventat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. În anii studenţiei, a fost influenţat de prelegerile istoricului Nicolae Iorga şi de cele ale filosofului Nae Ionescu. A socializat cu tineri intelectuali care deja erau prieteni cu fratele său precum Petre Ţuţea, Mircea Eliade şi Constantin Noica. Influenţat de acest mediu intelectual, a devenit simpatizant al Mişcării Legionare. De la sfârşitul anilor 1930, Aurel Cioran și-a manifestat deschis susţinerea faţă de Legiune şi a publicat mai multe articole pro-legionare în revista sibiană de extremă-dreapta Glasul Strămoşesc. Prietenia cu Constantin Noica a fost reluată după ieşirea ultimului din închisoare, cei doi purtând o corespondenţă îndelungată începând cu anii 1960 (Sârghie 2012, 15). În 1937, Aurel Cioran a început să lucreze ca avocat stagiar la Sibiu, iar ulterior a fost admis în baroul din oraş. În perioada mai 1942 – ianuarie 1944, a fost mobilizat ca ofiţer în armata română, luptând în cel de-al Doilea Război Mondial. După întoarcerea de pe front, acesta şi-a reluat activitatea ca avocat, pe care a practicat-o până în martie 1948, când a fost epurat din baroul din Sibiu.
Din cauza adeziunii la Mişcarea Legionară, Aurel Cioran a fost arestat în iunie 1948 şi condamnat într-un proces politic alături de alte douăzeci şi şase de persoane pentru “uneltire împotriva ordinii sociale”. A petrecut şapte ani în închisorile politice din România, iar după eliberare a trebuit să lucreze timp de opt ani ca muncitor necalificat. Nu a mai putut să practice niciodată profesia de avocat. Începând cu anii 1960, Aurel Cioran a purtat o corepondenţă intensă cu fratele său rămas definitiv în Franţa după 1940 şi cu alţi intelectuali din țară, precum Constantin Noica. Conform cercetărilor întreprinse de Stelian Tănase în arhivele fostei Securităţi, întreaga sa corespondenţă a fost atent monitorizată de Securitate (Tănase 2009b). În 1981, Securitatea i-a permis lui Aurel Cioran să îşi viziteze fratele rămas la Paris, deşi o asemenea permisiune se acorda rar foştilor deţinuţi politici în România comunistă. Strategia Securităţii a vizat acordarea permisiunii să viziteze Franţa în speranţa că Aurel Cioran îşi va convinge fratele să se întoarcă în România la vârsta senectuţii. Un asemenea eveniment era perceput de Securitate ca având un impact pozitiv asupra imaginii regimului în Occident. De asemenea, Securitatea a încercat să îl preseze pe Aurel Cioran să colaboreze cu Securitatea, aceste încercări finalizându-se însă cu un eşec (Tănase 2009b).