Victor Frunză a fost un scriitor și ziarist român, care s-a afirmat inițial în 1978 prin opoziția față de dictatura lui Nicolae Ceaușescu. Ulterior, acesta s-a remarcat în exilul românesc, unde s-a implicat activ în mediatizarea în Occident a politicilor represive sau aberante ale regimului comunist, în susținerea disidenților din țară și, în mod special, în lupta exilului pentru respectarea drepturilor omului în România. Despre aceste teme a publicat o serie de articole în publicațiile exilului, a vorbit în emisiunile postului de radio Europa Liberă și a scris prima istorie necenzurată a Partidului Comunist Român în 1984, precum și volumul Pentru drepturile omului în România.

Născut în 1935 la Râmnicu Sărat, Victor Frunză a absolvit Facultatea de Ziaristică pe care a început-o la București în 1952 și pe care a finalizat-o la Moscova între 1953-1958. A fost membru al Partidului Comunist Român din 1956, redactor și realizator de emisiuni culturale la Radiodifuziunea Română și la Televiziunea Română (1958-1978) și conferențiar la Facultatea de Ziaristică a Academiei Ștefan Gheorghiu din București (1972-1978). În perioada 1958-1978 a efectuat o serie de deplasări în străinătate în interes de serviciu și personal, în URSS, Iugoslavia, Ungaria, Bulgaria, Polonia, RDG și Franța. Ultima vizită în Franța a făcut-o între 18 august – 11 septembrie 1978, când a mers la Paris cu viză turistică. În acest interval de timp, a întreprins două acțiuni care i-au influențat radical parcursul biografic ulterior. În primul rând, a redactat o scrisoare pe care a înmânat-o unui reprezentant al Agenției Reuters, care a fost publicată de către Frankfurter Algemeine Zeitung și difuzată de postul Radio Europa Liberă. De asemenea, un exemplar al scrisorii a fost expediat de Victor Frunză, prin poștă, lui Nicolae Ceaușescu. În esență, scrisoarea sa era o critică adusă dictaturii lui Ceaușescu. Cultul personalității lui Ceaușescu, nerespectarea drepturilor omului și nivelul scăzut de trai al populației în România erau principalele subiecte supuse criticii. Al doilea lucru pe care l-a făcut cu aceeași ocazie a fost să treacă clandestin manuscrisul cărții Istoria P.C.R. în scopul publicării la o editură străină. Cartea a scris-o între 1971-1975, sursele folosite fiind texte oprite de la publicare sau retrase după apariție, precum și texte culese de el însuși de la Biblioteca Academiei Române. Conținutul cărții l-a transcris pe foi de țigară și de biblie, cu un creion foarte fin, litere care se puteau citi doar cu lupa. La momentul plecării în Franța a luat cu el acest manuscris pe care l-a ascuns în buzunarele unei haine. Ajuns la Paris, a contactat mai multe edituri franceze, primind răspuns pozitiv de la editura Flammarion. Deși apariția cărții a fost anunțată în toamna anului 1978 pentru târgul de carte de la Frankfurt din anul 1979, volumul n-a apărut atunci, ci câțiva ani mai târziu sub egida propriei edituri a lui Victor Frunză, pe care acesta a înființat-o după emigrare.

Reîntors în România la 11 septembrie 1978, nu a fost arestat, ci doar anchetat timp de o lună și jumătate. A fost considerat drept ”trădător” și a fost exclus din Partidul Comunist și din învățământ, fără dreptul de a mai ocupa un loc de muncă în specialitatea sa în România. După excluderea din învățământ a ocupat, pentru o vreme, diferite locuri de muncă neconforme pregătirii sale, însă la un moment dat a ales să rămână șomer. Până la plecarea din țară și-a petrecut timpul studiind la Biblioteca Academiei Române. În această perioadă, Securitatea a creat o rețea informativă pentru urmărirea sa și a familiei sale, a instalat tehnică operativă în locuința acestuia, i-a interceptat corespondența și apelurile telefonice și l-a filat. Scopul Securității era acela de a crea atât în familie, cât și în anturajul său o stare de dezaprobare față de acțiunile lui, în vederea izolării sale, precum și a temperării și descurajării de a mai recurge la acțiuni similare celei din Franța.

În august 1979, pe fondul primirii unei invitații din partea Universității din Tours (Franța) de a ține cursuri de ziaristică, a depus o cerere de plecare împreună cu familia, inițial respinsă de autoritățile comuniste, dar acceptată după mai multe tergiversări. A plecat din România la 21 august 1980, organele de Securitate păstrând rețeaua informativă pe care o alcătuise pentru cazul său în 1978 până în martie 1990. Victor Frunză s-a stabilit în Aarhus, Danemarca. În ceea ce privește activitatea sa în afara țării, în perioada 1982-1989 a fost colaborator al ziarului Curentul al lui Pamfil Șeicaru, în paginile căruia a publicat atât recenzii de carte, cât mai ales analize politice care radiografiau situația României comuniste, cu accent pe: cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu, nerespectarea drepturilor omului, nivelul scăzut de trai al românilor, cenzură, poliția politică, intimidarea corespondenților străini veniți în România, precum și despre situația emigranților români; a înființat propria editură – Editura Nord – unde și-a publicat cărțile (Pentru drepturile omului în România (1982), Istoria P.C.R. (1984), dar și pe ale unor români din exil; a editat revista de studii asupra dictaturii lui Nicolae Ceaușescu Alergătorul de la Marathon; a oferit o serie de interviuri postului de radio Europa Liberă și a citit la microfonul acestui radio din scrierile sale publicistice. A revenit în România în ianuarie 1990, unde a înființat Editura Victor Frunză, sub egida căreia a publicat mai multe volume de versuri, proză, teatru și istorie ale sale sau ale altor autori. Tot în cursul anului 1990, la inițiativa lui Gabriel Liiceanu, Editura Humanitas i-a publicat ediția a II-a a cărții Istoria PCR, al cărei titlu a fost modificat în Istoria stalinismului în România, volum care nu lipsește din bibliografia de specialitate. Imediat după revenirea în țară a atras atenția asupra existenței cenzurii și doar a unei anumite stări de libertate și, îndeosebi, asupra aflării comuniștilor la putere. A decedat în Danemarca, la Aarhus, în 2007.