Alexandru Șoltoianu (născut la 24 august 1933, satul Inești, raionul Telenești, Republica Moldova) este un activist național important și unul dintre principalii lideri ai opoziției cu orientare națională care a apărut în RSS Moldovenească la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970. Împreună cu membrii grupului Usatiuc-Ghimpu-Graur, el este deseori considerat drept unul dintre ideologii și organizatorii principali ai rezistenței antisovietice în această perioadă. Șoltoianu nu a fost niciodată, în mod oficial, membru al Frontului Național Patriotic, deși a colaborat cu fondatorii acestuia. În schimb, el a căutat să creeze o organizație naționalistă clandestină paralelă, numită Renașterea Națională a Moldovei (RNM), care, conform planurilor sale, ar fi trebuit să ajungă la o aderență de masă, de până la 250.000 de membri. Structura acestei organizații ar fi fost bazată pe o vastă rețea de asociații studențești, care ar fi trebuit să acționeze ca o fațadă legală pentru realizarea scopului adevărat al mișcării, și anume lupta pentru emanciparea RSSM de sub dominația „rusă”, secesiunea sa față de URSS și unificarea cu România. Proveniența și traiectoria socială și intelectuală a lui Șoltoianu explică parțial opțiunile sale politice. S-a născut într-o familie de țărani săraci și a avut o copilărie foarte dificilă. Tatăl său a murit la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în timpul asediului Berlinului, așa că tânărul a trebuit să aibă grijă de sine de la o vârstă fragedă. După absolvirea clasei a șaptea, Șoltoianu a fost admis la un colegiu agricol specializat în viticultură. După ce și-a încheiat studiile, la începutul anilor 50, a început să lucreze într-o fabrică de vinuri din Bardar, de lângă Chișinău. Ulterior, el a fost supus serviciului militar obligatoriu de trei ani. Pe parcursul acestei perioade, s-a făcut remarcat și a fost recomandat pentru admiterea la prestigiosul Institut de Stat pentru Relații Internaționale din Moscova (MGIMO). Însă încercarea sa inițială a eșuat, așa că Șoltoianu s-a întors în Moldova și a lucrat câțiva ani ca instructor în secția locală a Ligii Tineretului Comunist (Komsomol) din raionul Nisporeni. Datorită ambiției și a motivației sale puternice, a fost acceptat la MGIMO în 1959 și a studiat acolo până în 1965. Potrivit mărturiei lui Șoltoianu, câțiva dintre colegii săi, în special anumiți studenți maghiari și români, au avut un impact puternic asupra opiniilor sale politice și l-au inițiat în ideologia naționalistă. Atmosfera liberală de la MGIMO pare să fi exercitat o influență și mai puternică asupra lui. El a recunoscut, de asemenea, că atmosfera generală a „dezghețului” lui Hrușciov și climatul deschiderii și discuțiilor libere, existent la Institut, au fost decisive pentru convertirea sa la naționalism. Ca și în alte cazuri, mediul intelectual de la Moscova a acționat ca un catalizator pentru stimularea ideilor și practicilor de opoziție față de regim. Șoltoianu a început să manifeste un interes sistematic pentru istoria și literatura română, punând un accent deosebit pe „chestiunea basarabeană”. De asemenea, el a folosit declarațiile lui Marx și Lenin privind România și Basarabia pentru a-și consolida viziunile naționaliste și pentru a se apăra atunci când s-a confruntat cu aparatul sovietic de securitate. Activitățile sale au devenit mai vizibile începând cu sfârșitul anului 1962, când Șoltoianu a fondat asociația studenților moldoveni de la Moscova. În 1965 el a fost denunțat la KGB, fiind convocat pentru interogatoriu. El a primit un avertisment, dar nu a suferit consecințe imediate și și-a continuat activitățile „subversive”. Rețeaua sa informală s-a extins în perioada 1966-67, când a lucrat, pentru scurt timp, la Universitatea de Stat din Chișinău ca lector la disciplina Istoria Orientului. Cu toate acestea, el a fost obligat să se întoarcă la Moscova, mutându-se permanent acolo, împreună cu familia sa. Ulterior, a lucrat ca economist la Institutul de Cercetare a Muncii, afiliat Comitetului Planificării de Stat de pe lângă  Consiliul de Miniștri al Uniunii Sovietice. În această calitate, Șoltoianu a avut acces la surse de informații și știri de presă străine despre societatea și economia sovietică, pe care le-a folosit pentru redactarea tratatului său politico-istoric. În perioada 1968-1971, Șoltoianu a vizitat frecvent și Ambasada României la Moscova, unde a inițiat conversații „subversive” cu personalul ambasadei. În acest context, legăturile sale cu grupul Usatiuc-Ghimpu-Graur s-au intensificat, iar Șoltoianu a semnat declarația-memoriu adresată lui Ceaușescu. Cu toate acestea, Șoltoianu și-a menținut o rețea separată la Chișinău și în alte câteva orașe sovietice. A fost arestat la 10 ianuarie 1972, judecat și condamnat la șase ani de închisoare într-o colonie penală cu regim sporit de securitate și la un termen suplimentar de cinci ani de exil intern în „regiunile îndepărtate” ale URSS (adică în Siberia). În general, el a petrecut paisprezece ani în detenție, ca urmare a prelungirii termenului său de exil intern. A fost eliberat abia în 1986, după care s-a întors în apartamentul său din Moscova. Cazul său a fost revăzut în perioada Perestroikăi. Șoltoianu a fost condamnat inițial conform art. 67, partea I și art. 69 din Codul Penal al RSSM: agitație și propagandă antisovietică / participare într-o organizație antisovietică care urmărește comiterea unor crime de stat periculoase. Mai întâi, la 31 august 1989, sentința sa a fost revizuită și reclasificată conform art. 71 din Codul Penal al RSSM (subminarea egalității naționale și rasiale a popoarelor URSS), ceea ce a însemnat o sentință de condamnare mai blândă - trei ani de închisoare într-o colonie de corecție prin muncă cu un regim obișnuit de securitate. Un an mai târziu, la 24 septembrie 1990, în urma unei petiții de protest depuse de Procuratură, Prezidiul Judecătoriei Supreme a Republicii Sovietice Socialiste Moldova a anulat sentința lui Șoltoianu și a închis dosarul penal împotriva sa. Această decizie a fost completată de o hotărâre suplimentară a Judecătoriei  Supreme a Republicii Moldova din august 1993, care, ca urmare a cererii lui Șoltoianu, a restabilit numele corect al pârâtului (Șoltoianu în loc de Șaltaian), precum și data adevărată a nașterii sale (1933 în loc de 1934). Lui Șoltoianu i-au fost returnate o parte din documentele sale personale, confiscate anterior de KGB. După 1991, Șoltoianu nu s-a mai întors în Moldova de la Moscova, cu excepția unor scurte călătorii. El a rămas activ în politica naționalistă (de exemplu, s-a alăturat colegului său Mircea Druc ca membru al Consiliului Național al Reîntregirii, pe care acesta din urmă l-a fondat după emigrarea sa în România, în anul 1991).  De asemenea, a menținut unele legături cu cercurile naționaliste românești și a fost uneori intervievat de presa moldovenească, manifestând o continuitate remarcabilă față de opiniile sale anti-ruse din trecut. Cu toate acestea, în ultimii ani el nu mai era vizibil în sfera publică, mai ales din cauza vârstei sale înaintate. În prezent, Șoltoianu locuiește încă în vechiul său apartament din Moscova.