Usatiuc-Bulgăr, Alexandru (n. 1915, Ivancea, județul Orhei – m. 2003, Chișinău) a fost principalul conducător al Frontului Național Patriotic din Basarabia și Bucovina de Nord, organizație clandestină creată de câțiva tineri intelectuali la Chișinău. Acest grup, care cuprindea peste 100 de membri, avea drept scop principal lupta pentru crearea unei Republici Populare Moldovenești independente și secesiunea acesteia din componența Uniunii Sovietice. Crearea acestui stat trebuia să fie urmată de unirea ulterioară cu România. Usatiuc era principalul fondator și organizator al grupului respectiv. În momentul arestării sale, el conducea o secție pentru vânzarea încălțămintei din cadrul întreprinderii de stat ”Moldobuvtorg.” Usatiuc a lansat ideea de a trimite o declarație politică cuprinzătoare direct secretarului general al Partidului Comunist Român și președintelui Consiliiului de Stat al RSR, Nicolae Ceauşescu, în speranța obținerii sprijinului din partea liderului comunist român pentru cauza națională din Basarabia. Pe 29 martie 1969 Usatiuc a făcut prima încercare de a trimite mesajul Frontului pe adresa destinatarului, folosind serviciul poștal obișnuit în timpul unei vizite în România. Neprimind nici un răspuns, Usatiuc a început să se îndoiască de faptul, dacă mesajul său ajunsese la Ceaușescu. În timpul unei alte vizite efectuate în România, pe 12 iunie 1971, el a cerut o audiență la Nicolae Ceauşescu. Cererea sa a fost respinsă, iar Usatiuc a lăsat declarația politică de șase pagini la cancelaria Consiliului de Stat al RSR. În consecință, pe 30 iunie 1971, șeful Serviciului Român de Securitate, Ion Stănescu, l-a informat pe șeful KGB, Iuri Andropov, despre vizita lui Usatiuc la București. Stănescu a trimis, de asemenea, la Moscova o copie a declarației pe care Alexandru Usatiuc o lăsase pentru Ceauşescu. Usatiuc nu a fost arestat imediat, probabil pentru că KGB-ul l-a filat o anumită perioadă de timp pentru a culege ”probe” suplimentare privind activitățile sale anti-sovietice. KGB-ul din Chișinău a hotărât să deschidă un dosar penal pe numele lui Alexandru Usatiuc abia pe data de 10 decembrie 1971, după ce a primit un raport detaliat de la Moscova privind ”crima” lui Usatiuc. Principala dovadă a activităților subversive ale lui Usatiuc era declarația pe care acesta o adresase personal lui Ceauşescu pe 12 iunie 1971. Pe 13 decembrie 1971 apartamentul lui Usatiuc de pe strada Lomonosov din Chişinău a fost supus unei percheziții, iar el a fost arestat după aceea. După procesul grupului condus de el, în iulie 1972, Usatiuc a fost condamnat la șapte ani de închisoare într-o colonie penală cu regim sporit de securitate din regiunea Perm și la cinci ani de exil în regiunea Tiumen. După 1990, el a participat activ în cadrul mișcării pentru reabilitarea foștilor deținuți politici din URSS. În această perioadă, el a fost, de asemenea, președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici. Totuși, el nu s-a implicat activ în politică după 1990. În ultimii ani de viață, reticența sa de a participa la viața publică a Republicii Moldova a dus la scăderea constantă a interesului față de rolul său de disident anti-sovietic. Usatiuc a fost decorat de două ori (post-mortem) cu cea mai înaltă distincție a Republicii Moldova, Ordinul Republicii (în 2010 și în 2013).