Graur, Valeriu (n. 23 decembrie, 1940, Reni, Basarabia de Sud, în prezent regiunea Odesa, Ucraina -  m. 15 septembrie 2012, București, România) a fost al treilea membru important al grupului. El provenea dintr-o familie înstărită care a fost deportată în Siberia în iunie 1941. Astfel, anii de copilărie și tinerețe ai lui Graur au fost marcați de una dintre ”așezările speciale” destinate deportaților. Mai târziu, familia s-a mutat în orașul Tomsk. Familia lui Graur a fost reabilitată și i s–a permis să se repatrieze direct în România, în anul 1956. Câteva rude ale lui Graur se stabiliseră deja în România cu câțiva ani mai devreme. Refuzând să se mute în România împreună cu familia sa, Graur s-a întors în RSSM în 1959, iar în anul următor a fost admis la Facultatea de Fizică și Matematică de la Institutul Pedagogic din Tiraspol. Gheorghe Ghimpu era unul din profesorii săi la această facultate. După absolvirea institutului în anul 1965, Graur a lucrat câțiva ani ca profesor școlar în zona de sud a RSSM; iar apoi, în anul 1969, s-a transferat la Chișinău. Începând din 1963, el călătorea frecvent în România pentru a-și vizita părinții. În timpul unei șederi mai îndelungate la București, în vara anului 1968, el i-a cunoscut pe doi dintre cei mai importanți activiști naționali basarabeni de până la 1940, Pan Halippa și Gherman Pântea, și a fost martor al discursului lui Ceaușescu din august 1968. Aceste evenimente au contribuit, se pare, la radicalizarea opiniilor sale politice. Începând din 1970, Graur depune cereri repetate în fața autorităților sovietice pentru a i se permite emigrarea în România, în scopul reunirii familiei. La sfârșitul anului 1971, Ghimpu i-a încredințat câteva scrisori și memorii pe care Graur trebuia să le transmită la sediul postului de radio Europa Liberă după sosirea sa în România. În timpul percheziției apartamentului lui Graur din ianuarie 1972, o copie a unui document de acest fel a fost descoperită de KGB  (a se vedea Masterpiece 2). Graur a fost arestat în martie 1972 și condamnat la patru ani de închisoare într-o colonie penală cu regim sporit de securitate. După eliberarea sa, în 1976, lui Graur i s-a permis, în fine, să plece în România. Graur a primit permisiunea în 1977, după ce a amenințat autoritățile cu declanșarea unui protest public. După 1977, el a rămas în România, stabilindu-se la București. După 1989, Graur a fost activ ca membru sau lider al diverselor organizații care pledau pentru reunificarea cu Basarabia (de exemplu, Asociația Pro Basarabia și Bucovina).