Alexei Marinat (n. 24 mai 1925, satul Valea Hoțului, RASSM, în prezent Dolynske, regiunea Odesa, Ucraina. - m. 17 mai 2009, Chișinău) a fost un scriitor moldovean important, activ în perioada sovietică, cel mai bine cunoscut pentru jurnalul său personal critic la adresa regimului sovietic și pentru romanul său despre viața din Siberia, inspirat de experiența sa ca deținut într-un lagăr de muncă la sfârșitul anilor 1940 și la începutul anilor 1950. El a avut, de asemenea, viziuni pro-românești bine articulate și constante, ceea ce l-a făcut suspect în ochii autorităților sovietice. La 27 mai 1947, în timp ce era student la Chișinău, Marinat a fost arestat de KGB după descoperirea jurnalului său personal, Eu și Lumea, în care și-a exprimat gândurile critice în raport cu regimul sovietic. El a fost condamnat la zece ani de muncă forțată într-un lagăr de muncă de tip închis și a fost deportat în Siberia. El a fost eliberat la 5 noiembrie 1955, printr-o decizie a Tribunalului Militar Odesa, și a revenit în Moldova. Cu toate acestea, el nu a fost niciodată reabilitat în mod legal, nici măcar în perioada sovietică târzie. Deși drepturile sale civile au fost restabilite, el a fost ținut sub supravegherea poliției secrete și a fost considerat o persoană potențial subversivă. În timpul procesului său, în 1947, el a fost acuzat că ar fi colaborat cu autoritățile ”româno-fasciste” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El provenea din Transnistria, un teritoriu temporar ocupat de trupele române în 1941-1944, fapt care a agravat situația sa, pentru că el a deținut un post administrativ mărunt sub regimul românesc de ocupație. Investigația cu privire la cazul său a fost reluată de trei ori (în 1947-1948, 1955 și 1989). Cu fiecare ocazie, colaborarea sa cu administrația românească în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost confirmată pe baza rolului său oficial la acel moment. El a fost acuzat nu numai de faptul, că și-a persecutat consătenii care erau membri sau simpatizanți ai partidului comunist, ci și de anumite acte ostile împotriva sătenilor care au aparținut comunității evreiești. Nu este clar în ce măsură a fost într-adevăr implicat în deportarea evreilor, cu toate că documentele din dosarul său fac aluzie la această posibilitate. Această incertitudine reflectă, de asemenea, politica ambiguă a URSS față de Holocaust. După reîntoarcerea sa la Chișinău, în 1955, Marinat a rămas un critic constant al regimului atât în operele sale literare, cât și în anumite declarații publice. Astfel, el a fost privit cu suspiciune de către autoritățile sovietice, în ciuda faptului că nu a fost implicat în mod direct în nici o activitate de opoziție după revenirea sa din Siberia. Aceste suspiciuni s-au intensificat după publicarea romanului său Urme pe prag, în anul 1966, care era bazat pe experiența sa anterioară ca deținut politic în Siberia și, conform propriei opinii exprimate de Marinat, nu ar fi fost publicabil după standardele sovietice din acea epocă. Cazul lui Alexei Marinat este un exemplu curios al unei persoane care a sfidat regulile regimului și care nu se încadrează perfect în ”taberele” antagoniste care luptau pentru putere în mediul scriitorilor locali. El a rămas o figură independentă și oarecum marginală, din cauza refuzului său de a renunța la relativa sa autonomie personală în schimbul privilegiilor acordate de către statul sovietic colegilor săi mai loiali. Cu toate acestea, opoziția sa față de regim nu s-a transformat într-o rebeliune deschisă. Această ambiguitate a definit personalitatea și cariera lui Marinat atât înainte, cât și după 1990.