Ion Dumitru, emigrat din România comunistă în 1961, a fost o personalitate a exilului românesc postbelic. Acesta s-a afirmat, în special, prin inițiativa de a înființa o editură proprie, care a devenit una dintre cele mai importante ale exilului, sub egida căreia s-a publicat o adevărată bibliotecă a emigrației române, extrem de valoroasă și utilă pentru istoria și cultura română. De asemenea, el s-a remarcat prin implicarea în acțiunile de mediatizare în Occident a politicilor represive sau aberante ale regimului comunist din țara natală, precum și în cele pentru respectarea drepturilor omului în România.

S-a născut la 27 august 1937 în localitatea Boteni, actualmente în judeţul Argeș. A urmat cursurile Școlii Medii Tehnice de Marină Comercială, secţia ofiţeri de punte, cursă lungă maritimă, din Constanța, pe care a absolvit-o în 1955. Începând din 1952, când a ajuns la liceu, a participat la întrunirile cenaclului literar de la Cazinoul din Constanța, condus de Grigore Sălceanu. Pasionat de poezie, începând din anii de liceu, a compus o serie de poezii, a participat la întâlnirile mai multor cenacluri, îndeosebi în Brăila, la cenaclul Hristo Botev. Cu unele dintre poeziile citite aici a debutat în ziarul local Înainte, unde a publicat și note de călătorie și reportaje. Sporadic a participat şi la cenaclurile literare din Cernavodă, Galaţi, Giurgiu, Târgu Jiu, Tulcea, Turnu Severin şi din București. Câteva texte i-au apărut și în Viaţa Nouă din Galaţi, Munca din Bucureşti şi Ramuri din Craiova.

Cum liceul l-a care s-a înscris inițial avea o durată de 3 ani, pentru completarea studiilor a urmat, în paralel, între 1954-1955, Liceul Mircea cel Bătrân din Constanța. După absolvire, în 1955, a susținut examenul de admitere la Școala de literatură Mihai Eminescu din București, care ulterior a devenit o secție a Facultății de Filologie a Universității din București. Din octombrie 1955 a fost angajat ca marinar pe nave fluviale. În 1959 a fost avansat în funcţia de ofiţer stagiar fluvial, iar după examenul de Brevet pentru funcţia de ofiţer fluvial, a lucrat în calitate de secund, din decembrie 1960 până în august 1961. În anul 1959 a avut prima tentativă de a pleca din România comunistă. Angajat ca ofițer stagiar fluvial la bordul navei Johann Wallner, a fost suspectat că ar avea intenții să fugă în RFG, motiv pentru care a fost debarcat la Bratislava și trimis în țară cu trenul. Pe acest fond, a fost detașat disciplinar pe ambarcațiuni fluviale de pe Dunărea de Jos și din Delta Dunării. În 1961 a fost numit ofițer secund pe o navă de mici dimensiuni a companiei NAVROM, care avea curse spre RFG, la Regensburg. Astfel că în timpul unei deplasări din august 1961 a hotărât să nu mai revină în țară. O perioadă a petrecut-o în lagărul de refugiați de la Zirndorf, unde a solicitat azil politic autorităților vest-germane. Inițial, solicitarea i-a fost refuzată, însă cu ajutorul unei asociații a românilor din exil, Asociația Românilor Liberi din Germania, a contestat decizia în justiție și a câștigat. La 2 februarie 1962 a primit azil politic și s-a stabilit la München. În perioada de acomodare, primele activități desfășurate au constat în muncă necalificată: șlefuitor de lentile și paznic de noapte la hotel.

În acest timp, a început să interacționeze cu românii din străinătate și să se implice în activitățile exilului. Pe acest fond, în 1964 a fost angajat la Radio Europa Liberă, ca redactor la compartimentul de documentare, unde și-a desfășurat activitatea 31 ani, până în 1995. De asemenea, a fost membru fondator al cenaclului Apoziția din München, unul dintre cele mai importante și cunoscute cenacluri literare din exilul românesc postbelic. O altă inițiativă extrem de importantă și esențială exilului care i-a aparținut a fost înființarea la München a Editurii Ion Dumitru (Jon Dumitru Verlag), înregistrată oficial în 1976, dar care funcționat de la mijlocul anilor 1960. La această editură a apărut un număr semnificativ de lucrări ale românilor din străinătate, printre care și propriile volume. Una dintre cele mai importante cărți ale lui Ion Dumitru publicată în exil, în 1969, și prin care s-a afirmat în mod special între românii din emigrație este Forme de etnocid în URSS: Un plan sistematic de rusificare forțată a Basarabiei și Bucovinei de Nord. În esență, acest volum reflectă modul în care exilul românesc a acționat pentru a conserva, cel puțin printre cei plecați din România, memoria teritoriilor românești ocupate de URSS, Basarabia și Bucovina. Aceeași editură a mai tipărit, pe cont propriu sau în colaborare, și câteva ziare și reviste ale exilului precum: Apoziția (revista cenaclului cu același nume), Dialog (unde au apărut în anii 1980 scrisorile critice trimise la RFE de disidenții din România), Săptămâna müncheneză, Limite, Curentul și Correspondances. Drept urmare, aceasta poate fi considerată cea mai importantă editură a exilului românesc anticomunist, care a adus o contribuție substanțială culturii românești, tipărind o adevărată bibliotecă a emigrației române.

Încă din 1964 Ion Dumitru s-a remarcat în presa exilului, unde a publicat, până la prăbușirea regimului comunist din România, poezii, proză și articole despre situația din țara de origine. Activitățile desfășurate de acesta au avut atât un caracter cultural, publicistic, religios, social, cât și politic. A fost colaborator al mai multor publicații românești din străinătate printre care: Revista Scriitorilor Români, Cuvântul Românesc, Stindardul, Cuvântul în exil, Buletinul Asociației Românilor Liberi din Germania și Berlinul de Vest, Drum, America, Acțiunea Creștin Socială Română. În aceeași ordine de idei a activităților întreprinse de Ion Dumitru în exil, merită amintit și faptul că a fost fondator și secretar al societății Fondul de ajutor al românilor din Germania (din 1972), membru fondator al Asociației Scriitorilor Români și Germani din Bavaria (München).

După prăbușirea regimului comunist din România, Ion Dumitru a revenit de multe ori în țară, fără a se stabili aici definitiv. A făcut parte din Consiliul de Garanție Morală al Institutului Național pentru Memoria Exilului Românesc, organism care reunea personalităţi ale exilului românesc. Rămas la München, a continuat să se implice într-o serie de activități culturale ale românilor din Germania și să-și publice propriile cărți. Astăzi, la 81 ani, este încă foarte activ în comunitatea românilor din Germania, participând în continuare cu lucrări la sesiunile științifice.