Lucian Pintilie (1933-2018) a fost un regizor român de teatru și cinema și scenarist. El s-a născut la 9 noiembrie 1933 în Taruntino, care face acum parte din Ukraina. În 1940 familia sa a părăsit Taruntino și, astfel, tânărul Pintilie și-a terminat educația primară și secundară în România. În 1951, el s-a înscris la Institutul de Teatru și Film Ion Luca Caragiale din București, departamentul regie de teatru. În primul său an de studii, Securitatea l-a contactat pe Pintilie și, dintr-un “spirit de aventură,” a acceptat să devină “informatorul său necalificat.”Când Pintilie și-a dat seama că nu putea să-și îndeplinească sarcina alocată de informator, el a început să scrie rapoarte, care conțineau“denunțări ridicole”și plângeri cu privire la “deficiențele administrative”din căminele studențești. În același an, în 1952, tatăl său a fost arestat din motive politice (fost membru al Gărzii de Fier) timp de opt luni. După eliberarea tatălui său din închisoare, Pintilie a pus capăt colaborării sale cu Securitatea, spunând cu curaj în ultima sa întâlnire cu ofițerul Securității că: “Eu sunt un mare regizor și niciodată nu mă voi ocupa de asemenea activități care mă pot distrage de la munca mea de creație” (Pintilie 2003, 365-366). După absolvire, Lucian Pintilie a lucrat pentru o perioadă scurtă de timp ca regizor la Teatrul Armatei și la TVR. Datorită spiritului său rebel și conflictelor frecvente cu conducerea, și-a pierdut poziția la Teatrul Armatei. În noiembrie 1959 a fost concediat și de la TVR pentru că a refuzat să regizeze emisiunea dedicată celebrării Revoluției din Octombrie. Cariera lui Lucian Pintilie a fost salvată de Liviu Ciulei, un alt cunoscut regizor roman, care l-a chemat să lucreze ca regizor la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra. Aici a regizat o serie de spectacole după diferite piese, cum ar fi Copiii soarelui de Maxim Gorki (1961), Proști sub clar de lună de Teordor Mazilu (1962), Cezar și Cleopatra de George Bernard Shaw (1963), Biederman și incendiatorii de Max Frisch (1964),Inima mea este pe înălțimi de William Saroyan (1964), D’ale carnavalului de I. L. Caragiale (1966) și Livada cu vișini a lui A. Cehov (1967). În același timp, Liviu Ciulei a inclus pe Pintilie în echipa de filmare pentru filmul Valurile Dunării și a lucrat ca asistent principal al unui alt mare regizor, Victor Ilie, în două dintre proiectele sale cinematografice. În 1965, Pintilie a obținut o bursă UNESCO pentru regie de film în Franța și Italia și această oportunitate i-a deschis calea pentru cariera sa de regizor de film. Primul său film Duminică la șase (1965) a fost primit cu reacții mixte, deoarece Pintilie a trecut intenționat în plan secundar mișcarea de rezistență comunistă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial în favoarea poveștii de dragoste dintre cei doi protagoniști ai filmului (Caranfil 2013, 195; Nasta 2013, 86-87). Seria lucrărilor sale artistice interzise a început cu filmul Reconstituirea din 1969 și a continuat cu adaptarea piesei Gogol Revizorul în 1971 la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra. Deoarece a refuzat în mod constant orice compromis cu cenzura comunistă, Lucian Pintilie a fost forțat din 1973 să lucreze în străinătate ca regizor de film și de teatru. În același timp, el s-a bucurat de un statut privilegiat, deoarece a putut călători liber în Europa și Statele Unite și s-a putut întoarce în România oricând a dorit acest lucru. Datorită succesului său internațional, autoritățile comuniste l-au momit cu un nou proiect cinematografic, o adaptare după piesa D'ale Carnavalului a lui Ioan Luca Caragiale pe care o pusese anterior cu succes în scenă pentru Teatrul Bulandra. Filmul De ce trag clopotele, Mitică? nu a primit aprobarea pentru rularea sa în cinematografe și a rămas în arhivă până în august 1990, când a avut premiera. După interzicerea filmului său, Pintilie a continuat să lucreze în străinătate și să se întoarcă frecvent în România pentru a strânge informații despre intelectualii disidenți români, cum ar fi Dorin Tudoran, și a le transmite departamentului românesc al Radioului Europa Liberă. După căderea regimului comunist, Lucian Pintilie a devenit șeful Studioului de Film subordonat Ministerului Culturii și și-a concentrat întreaga activitate pe regia de film. Drept urmare, între 1992 și 2002 a filmat câte o peliculă la fiecare doi sau trei ani, cu ajutorul lui Marin Karmitz, un producător/ distribuitor de origine română din Franța. Au fost incluse producțiile sale de succes Balanța în 1992, O vară de neuitat în 1994, Prea târziu în 1996, Terminus Paradis în 1998, După amiaza unui torționar în 2001, Niki Ardelean, colonel în rezervă în 2003, and Tertium non datur în 2006. Un regizor de film premiat, Lucian Pintilie i-a susținut pe tinerii săi colegi din Noul Val al Cinematografiei, precum Stere Gulea, Nae Caranfil, Mircea Danieluc, Nicolae Mărgineanu, Cristi Puiu (Nasta 98-120; Rîpeanu 2013, 440-441). El a murit în 2018 la vârsta de 84 de ani.