Herta Müller este un romancier, poet, eseist german, născut în România, premiat cu premiul Nobel pentru literatură 2009. Ea s-a născut la 17 august 1953 în Nițchidorf, județul Timiș, în România, într-o familie tradițională șvabă. Tatăl ei s-a alăturat Waffen SS în timpul celui de-al doilea război mondial, iar mama ei a fost printre etnicii germani, care au fost deportați din România în Uniunea Sovietică în 1945 și eliberați cinci ani mai târziu. Herta Müller a absolvit specializarea de limba germană și literatura română la Universitatea de Vest din Timișoara și a fost angajată ca traducător în 1976 într-o fabrica mecanică din Timișoara. Deoarece a refuzat să devină informatorul ei în 1979, poliția secretă română a început să o hărțuiască și, curând după aceea, a devenit șomeră și cu șanse mici să-și găsească o slujbă pentru că Securitatea i-a avertizat angajatorii săi despre activitățile sale “ostile” împotriva regimului comunist. Mai mult, hărțuirea Securității și marginalizarea sa socială ulterioară au coincis cu moartea tatălui ei. Așa cum Herta Müller a menționat în mai multe ocazii, ea a început să scrie pentru a scăpa de problemele din viața ei și pentru a găsi un reamăm pe care să se poată baza. Ea s-a alăturat foștilor membri ai interzisului cerc literar nonconformist Aktionsgruppe Banat, iar sprijinul și prietenia lor au ajutat-o să reziste hărțuirii Securității și să continue să scrie. În 1982, prima sa carte numită Niederungen (Ținuturile joase) a fost publicată în România la editura Kriterion. Pe lângă evidențierea decăderii morale și culturale a comunităților germane, cartea ei a creionat și o imagine nefavorabilă a sistemului comunist și a vieții din mediul rural, care contrasta foarte mult cu imaginile oficiale, care insistau asupra schimbărilor benefice aduse de socialism în zonele rurale. La un an după publicarea cărții lui Müller, autoritățile comuniste au ordonat începerea supravegherii sale informative. Supravegherea s-a intensificat pe măsură ce ea a reușit să o publice Niederungen la o editură occidentală. În consecință, Securitatea a început să o vadă pe Herta Müller ca persoană care desfășoară acțiuni “ostile” împotriva “ordinii socialiste, ” deoarece se temea că criticile sale formulate împotriva regimului să nu afecteze imaginea României în lumea occidentală. În ciuda receptării entuziaste a primei sale cărți în străinătate, Müller a continuat să fie hărțuită de Securitate și și-a pierdut toate posturile. În plus, călătoriile sale oficial aprobate în Germania de Vest pentru a primi un premiu literar și a participa la târgurile de carte au devenit parte a planurilor Securității “de a-i anihila influența în interiorul și în afara țării,” deoarece poliția secretă românească a lansat zvonul că ea era agentul ei și din acest motiv, i s-a permis să călătorească în Occident. Spre uimirea cunoștințelor sale și a Securității, Müller a ales să se întoarcă în România după fiecare călătorie în străinătate și a continuat să publice povestile sale în presa germană și o altă carte numită Drückender Tango la aceeași ediție Kriterion în 1984. În septembrie 1985, Herta Müller a semnat împreună cu alți scriitori germani un memoriu colectiv adresat secretarului local de partid, în care au denunțat lipsa libertății artistice și implicarea Securității în restrângerea libertății de exprimare și împiedicarea inițiativelor lor artistice. Acest episod nu a reușit doar să întărâte Securitatea și, ca urmare, ea și-a pierdut din nou postul. Mai mult decât atât, Müller a rămas fără bani, veniturile pentru ediția germană Niederungen au ajuns la organizația oficială al scriitorilor români. După un an și jumătate în care Securitatea a continuat să o hărțuiască, în 1987, Herta Müller și soțul ei, Richard Wagner, au fost lăsați să emigreze. Ei s-au stabilit în Berlinul de Vest, unde ea a continuat să scrie despre experiența și viața ei în România comunistă. Noul său roman Der Fuchs war damals schon der Jäger (Încă pe atunci vulpea era vânătorul) publicat în 1986, surprindea suferința, furia și umilința personajului principal, a cărui viață privată era obiectul unei intruziuni constante din partea poliției secrete, ai cărei oficiali obișnuiau să taie o bucată dintr-o blană de vulpe de fiecare dată când îi percheziționau casa. De asemenea, romanul Heute wär ich mir lieber nicht begegnet  (Azi mai bine nu m-aș întâlni cu mine însămi) descrie anxietatea și lupta pentru menținerea echilibrului mental al unei tinere, care era convocată periodic de către poliția secretă. În octombrie 2009, Academia Suedeză și-a anunțat decizia de a acorda Premiul Nobel pentru Literatură din acel an  Hertei Müller “care descrie cu lirismul ei concentrat și proza plină de sinceritate universul celor deposedați.”