Harry Brauner (n. 24 februarie 1908, Piatra Neamț – m. 11 martie 1988, București) a fost un reputat sociolog, folclorist și etnomuzicolog, care a trecut prin experiența închisorilor comuniste. Din familia sa de origine evreiască au mai făcut parte și alți cunoscuți intelectuali: pictorul suprarealist Victor Brauner și fotograful Teodor Brauner au fost frații săi. Înainte de orice, viața sa profesională a fost legată de muzică. Student al Conservatorului din București între 1925 și 1929, Harry Brauner a fost desemnat în 1928 secretar al proaspăt înființatei Arhive de Folclor de pe lîngă Societatea Compozitorilor. În paralel cu activitatea sa legate de muzică, a urmat și cursuri de estetică și de sociologie. Acestea din urmă au avut o mare influență asupra formației sale intelectuale și a carierei ulterioare datorită profesorului Dimitrie Gusti, ale cărui cursuri le-a frecventat. Din 1929, a fost cooptat în cadrul uneia dintre echipele multidisciplinare de cercetare monografică a satelor României, pe care Gusti le-a imaginat și coordonat. Cu ocazia acestor cercetări în echipă, a cunoscut-o pe Lena Constante, cu care a împărtășit ulterior un destin cu mai multe turbulențe. În cei 10 ani de cercetare muzicală de teren va reuși să stocheze, pe un aparat special, aproximativ 5.000 de melodii populare.

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, a avut pentru cîțiva ani o carieră semnificativ ascendentă în România. Devenit director al Arhivei de Folclor și șef de catedră la Conservator, Brauner înființează Institutul de Folclor, al cărui director a fost pînă în 1950. În acel an, este arestat, judecat și condamnat ca parte a așa-numitului ”lot Pătrășcanu,” după numele liderul comunist care a fost epurat în 1948 şi care a făcut obiectul unui celebru proces în urma căruia a fost executat în 1954. Alături de el, a fost implicată și Lena Constante, care era, ca și Harry Brauner, foarte apropiată de familia Pătrășcanu. În ciuda nevinovăției sale, a primit pe baza unor mărturii false smulse unora dintre membrii grupului o pedeapsă de cincisprezece ani, din care va executa doisprezece. După eliberare în 1962, a mai stat timp de doi ani în domiciliu forțat într-o localitate din Bărăgan, o regiune aridă și cu densitate mică a populației, un fel de Siberie a României. În 1964, s-a căsătorit cu iubirea vieții sale, Lena Constante, care fusese eliberată din închisoare în 1962. Este emoționant modul în care Harry Brauner se raportează la experiența traumatică pe care a împărtășit-o cu Lena Constante, căreia i-a scris din locuința mizeră în care locuia în perioada arestului la domiciliu următoarele rînduri: ”Înțelege că de multă, nespus de multă vreme te port în suflet nu ca pe un prieten numai, ci ca pe ființa care face parte integrantă din mine. Am trăit numai în speranța că te voi revedea, am rezistat numai pentru că vroiam să te mai văd cel puțin o dată, am petrecut cu tine zilele, nopțile, săptămînile, lunile, anii lungi și mult prea grei; clipă de clipă te-am avut icoană sfîntă în suflet... Vino, scumpa mea, alină-mi durerile, să fim împreună, să ne regăsim, și va fi peste măsură de bine” (Nicolau and Huluță 1999). Harry Brauner, împreună cu toți cei care au alcătuit ”lotul Pătrășcanu,” a fost reabilitat de regimul comunist în 1968 și declarat nevinovat.

După închisoare, a publicat numeroase studii despre folclorul românesc și a devenit un nume de referință pentru etnomuzicologia românească. Despre volumul din 1979 Să auzi iarba cum crește, Constantin Noica, un filozof român care în perioada comunistă a fost și el deținut politic pentru a deveni apoi un personaj important în transmiterea pe cale informală a valorilor culturale ale generației interbelice, i-a scris autorului: ”Este o carte nebună și adevărată, așa cum ți-a fost viața. Cartea ta nu are nici cap, nici coadă, dar are miez” (Ornea 1999). Merită menționat și faptul că Harry Brauner a inspirat unul dintre personajele romanului Cel mai iubit dintre pământeni, care realiza o frescă socială a României comuniste sub primul dictator, Gheorghe Gheorghiu-Dej, și care a devenit celebru datorită faptului că a fost retras din librării la câteva săptămîni după publicarea din 1980, dar a continuat să circule clandestin. Portretul făcut de autorul acestuia, Marin Preda, personajului respectiv este următorul: ”Evreu pasionat de folclorul românesc, un om de cultură rafinat, care se străduia aproape zilnic să ne convingă de marile valori ale cântecelor noastre populare. Știa bocete de o frumusețe care te înfiora, cântece tragice de despărțire, de dor, de nuntă, unele sublime, altele brutale și grotești, cum nu auzise nimeni niciodată” (Preda 1980).