Nicolae Dragoș (n. 26 octombrie 1932, Leipzig, județul Cetatea Albă, România, în prezent Serpnevo, rsionul Tarutino, regiunea Odesa, Ucraina) a fost principalul fondator și cel mai important activist al grupului politic de opoziție cunoscut sub numele de Uniunea Democrată a Socialiștilor (DSS). În momentul arestării sale, la 16 mai 1964, Dragoș era directorul unei școli serale în localitatea sa natală. În ciuda numelui său cu sonoritate românească, el se auto-identifica, mai curând, ca aparținând naționalității ruse. Dragoș a frecventat patru clase ale unei școli de limba română în orășelul său natal (din 1939 până în 1940 și din 1941 până în 1944), ceea ce explică buna sa cunoaștere a limbii române. Cu toate acestea, socializarea sa politică a avut loc în ultimii ani ai stalinismului și, fapt mai semnificativ, în timpul „dezghețului” lui Hrușciov. Familia sa pare să fi jucat, de asemenea, un oarecare rol în cristalizarea convingerilor sale anticomuniste. După cum a mărturisit Dragoș mai târziu într-un interviu, tatăl său a fost un anti-comunist convins și a influențat puternic viziunea sa timpurie asupra lumii. Din câte se pare, până la vârsta de 20 de ani Dragoș a citit deja Capitalul lui Marx și și-a formulat primele idei critice despre natura marxism-leninismului și despre esența regimului sovietic. După absolvirea școlii medii, Dragoș s-a înscris la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității de Stat din Chișinău. După cel de-al doilea an de studii, a fost transferat la Facultatea de Mecanică și Matematică a Universității de Stat din Odesa, pe care a și absolvit-o. Timp de mai mulți ani după absolvire, a predat matematica la Bulboaca, în raionul Anenii Noi din RSS Moldovenească, ceea ce demonstrează că vorbea destul de bine limba română, deoarece școala respectivă era o unitate de învățământ cu program de predare în română. În această perioadă, în jurul anului 1955, opoziția sa față de regim a devenit mai sistematică, deoarece a început să asculte emisiunile posturilor de radio străine, în special Radio Europa Liberă. După ce s-a angajat la câteva locuri de muncă temporare, la sfârșitul anilor 1950 (inclusiv pe un post de bibliotecar, ceea ce i-a permis să citească destul de mult), a devenit profesor de matematică în satul Tuzla, regiunea Odesa, situat nu departe de orășelul său natal. În timp ce se afla la Tuzla, el a făcut cunoștință cu Nikolai Tarnavskii, care urma să devină principalul său colaborator și susținător. În 1962, Dragoș s-a întors în satul său natal, Serpnevo, unde, un an mai târziu, a devenit director al unei școli serale pentru tineretul care provenea din clasa muncitoare. Ca și în alte cazuri similare, educația universitară a fost crucială pentru atitudinea sa critică ulterioară față de partidul comunist. Dragoș a mărturisit mai târziu că a citit multe lucrări de filozofie în timpul anilor de studenție, concentrându-se în principal pe evoluția conștiinței umane. Potrivit mărturiei sale din timpul procesului, el și-a creat propria sa viziune filosofică despre lume (mirovozzrenie), inclusiv cu privire la URSS, încă din 1959. El a manifestat un interes sistematic referitor la problemele politice, în special în privința chestiunilor legate de condițiile de trai ale clasei muncitoare. Astfel, Dragoș și-a dat seama de existența anumitor fenomene care subminau discursul oficial sovietic. Treptat, opiniile sale critice l-au condus pe Dragoș la ideea că regimul politic din Uniunea Sovietică necesita schimbări și îmbunătățiri semnificative. El credea că, pentru a atinge acest obiectiv, ar fi fost necesar să se creeze un nou partid politic de alternativă, care să stimuleze viața socială și să servească drept impuls pentru dezvoltarea conștiinței în rândul popoarelor URSS. Manipulând cu abilitate argumentele pe care le-a folosit pentru a se apăra în timpul procesului de judecată, Dragoș a demonstrat o bună cunoaștere a Codului Penal sovietic și a susținut că nu a consultat nici un fel de literatură „anti-sovietică”, limitându-se, de fapt, la „Istoria PCUS”, anumite broșuri accesibile în mod liber și la scrierile lui Lenin”. Condamnarea de către el a „dictaturii partidului” și pledoariile sale pentru o structură mai democratică a sovietelor, care ar trebui restabilite în deplinătatea statutului lor legal, în calitate de organe de decizie, par să fi provenit, în cazul său, dintr-o credință reală în posibilitatea unei democratizări a sistemului sovietic. Acest fapt se datora, în mare parte, atmosferei generale a dezghețului hrușciovist. Dragoș însuși a recunoscut acest lucru atunci când a afirmat, într-un interviu ulterior, că „mișcarea noastră a fost legată de dezghețul lui Hrușciov, iar noi am avut impresia că ceva a început să se miște [în țară]”. Cu toate acestea, opozița lui Dragoș față de regimul sovietic a fost mai profundă decât s-ar putea crede, luând în considerație doar strategia sa de apărare la proces. El a vorbit și despre caracterul „ilogic” al doctrinei marxiste și despre contradicțiile profunde pe care le presupunea existența unei „dictaturi” a partidului, încălcându-se astfel drepturile oamenilor muncii. Opiniile sale nu erau lipsite nici de o anumită doză de naivitate politică; el credea, printre altele, că partidul comunist ar putea accepta o provocare la luptă politică din partea DSS, fără a submina, prin aceasta, sistemul ca atare. Un alt element remarcabil al viziunilor lui Dragoș este lipsa oricăror elemente naționale sau etnice în platforma sa ideologică. Dimpotrivă, grupul de bază al susținătorilor săi includea nu numai moldoveni sau vorbitori de limba română, ci și ruși și ucraineni, ceea ce demonstrează un anumit grad de indiferență și chiar ignorare a problemei naționale, precum și accentul deosebit pus pe problemele sociale. Dragoș a fost arestat, împreună cu ceilalți membri ai grupului, în mai 1964. Procesul a avut loc la Judecătoria Supremă din Chișinău în perioada 28 august - 19 septembrie 1964. În urma verdictului, Dragoș a fost condamnat la șapte ani de muncă grea într-o colonie de corecție prin muncă din Mordovia. A fost găsit vinovat conform art. 67, partea I și art. 69 din Codul Penal al RSSM: agitație și propagandă antisovietică / participare într-o organizație antisovietică care urmărește comiterea unor crime periculoase de stat. După eliberarea sa, în 1971, Dragoș a petrecut încă un an în arest la domiciliu, în satul natal. În 1972 s-a mutat la Chișinău, unde a lucrat, în următorii doi ani, pe o linie de asamblare la o uzină mecanică locală. Din cauza implicării sale în încercarea de a ajuta pe una dintre cunoștințele sale să evadeze din localitatea de reședință forțată, care îi fusese fixată în RSSM, și să se întoarcă la Moscova, Dragoș a început să fie hărțuit de KGB în 1974. A reușit să obțină o invitație oficială în Germania. Până la urmă, i s-a permis să emigreze în Republica Federală Germania, mai târziu, în același an – 1974. După o perioadă inițială de adaptare și integrare, Dragoș a fost angajat ca profesor de matematică într-un liceu din Frankfurt pe Main, unde a predat timp de peste optsprezece ani. După emigrare, Dragoș a rămas activ în cercurile anti-comuniste din exil. Astfel, în 1981 a fost unul dintre co-fondatorii Uniunii Democrate a Emigranților Politici din URSS, care număra în jur de o sută de membri. În 1983, a publicat o carte în care a prezis prăbușirea statului sovietic în decursul următorului deceniu, în absența reformelor structurale. A mai scris și alte cărți (în special în limba rusă), cu privire la diverse probleme politice și economice contemporane. În urma unei petiții oficiale a unui membru al grupului, Vasile Postolachi, Judecătoria Supremă a RSS Moldovenești a anulat sentința în cazul Dragoș, la sfârșitul lui decembrie 1988. Dragoș a fost complet reabilitat în februarie 1989. El și-a menținut convingerile anti-comuniste și a oferit mai multe interviuri presei din Republica Moldova în timpul scurtei campanii de de-comunizare din perioada 2010-2011. În aceste interviuri, el și-a prezentat pe larg și a împărtășit publicului moldovean experiența sa de disident. În prezent, Dragoș și familia sa locuiesc în Germania.