Cornel Irimie (născut la 17 ianuarie 1919 la Sibiu – decedat la 22 martie 1983 la Sibiu) a fost un sociolog, etnolog şi muzeograf român, care s-a afirmat prin înfiinţarea în 1963 a Muzeului Tehnicii Populare din Sibiu (devenit ulterior Complexul Naţional Muzeal ASTRA sau pe scurt Muzeul ASTRA) şi prin ample cercetări etnografice, în mod deosebit în satele din Transilvania, începând din anii 1950 până în anii 1970. Irimie s-a născut într-o familie cu origini ţărăneşti din Sudul Transilvaniei. După ce a finalizat studiile liceale la Sighişoara în anul 1937 a ales să studieze sociologia rurală şi etnografia în cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. A fost un discipol al lui Dimitrie Gusti, considerat creatorul şcolii de sociologie de la Universitatea din Bucureşti din perioada interbelică. Irimie a participat împreună cu Gusti la cercetările de teren din anii 1938–1940, unde a avut ocazia să îşi însuşească metodele cercetării monografice. Metodologia cercetării monografice, definită de profesorul Gusti, constă din abordarea pluridisciplinară a unei “unităţi sociale” prin cercetări de teren întreprinse de echipe mixte formate din sociologi, etnografi, culegători de folclor, economişti, istorici. Această bursă l-a împiedicat să participe alături de mulţi dintre discipolii lui Gusti la cercetările de teren din Transnistria aflată sub ocupaţie românească în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Cercetările sale doctorale s-au finalizat în 1948 cu susţinerea tezei de doctorat cu tema “Relaţiile sociale intersăteşti din Ţara Oltului” la Universitatea din Bucureşti sub îndrumarea profesorului Gusti.
Ulterior, în perioada comunistă, Irimie şi-a ascuns această colaborare apropiată cu Gusti, precum şi fostele simpatii pentru Mişcarea Legionară. Acest lucru a fost posibil şi pentru că Irimie fiind foarte tânăr în perioada 1938–1944 nu a ocupat funcţii în aparatul de stat al dictaturilor de extremă dreapta, care s-au succedat în România în acest interval. Prin comparaţie, alţi sociologi români activi în interbelic au avut o soartă diferită, indiferent de orientarea lor politică. Spre exemplu, sociologul cu orientare politică de stânga Anton Golopenţia şi susţinătorul înfocat al extremei drepte Traian Herseni, ambii activi în campania de cercetare din Transnistria, au fost epuraţi şi arestaţi. Primul a murit în detenţie, în timp ce al doilea a petrecut mulţi ani în închisoare înainte de a fi eliberat. În schimb, Irimie s-a angajat în 1945 referent pentru probleme privind lumea rurală la Ministerul Artelor, iar în anii 1952–1953 a condus secţia de artă populară a fabricii Decorativa din Bucureşti.
În anul 1953, s-a mutat la Sibiu, oraşul natal, unde a obţinut un post de asistent de cercetare la Muzeul Brukenthal, unul dintre cele mai importante muzee de artă din România. Plecarea din Bucureşti l-a ajutat să îşi ascundă trecutul problematic din punct de vedere politic. În cadrul Muzeului Brukenthal a urcat treptat în ierarhia instituţiei şi a ajuns cercetător în 1955, şef de secţie un an mai târziu, director adjunct ştiinţific în 1967 şi, în final, director al muzeului în 1969. Activitatea sa de cercetare etnografică a fost apreciată de instituţiile de cercetare din România comunistă. Irimie a lucrat începând din 1956, în paralel cu activitatea de la Muzeul Brukenthal, ca cercetător în cadrul Centrului de ştiinţe sociale Sibiu al Academiei Române şi colaborator al Institutului de istoria artei din cadrul aceleiaşi instituţii. În 1969, după înfiinţarea secţiei din Sibiu a Universităţii Babeş–Bolyai din Cluj, a devenit conferenţiar universitar la Facultatea de Istorie şi Filologie a acestei secţii, unde a ţinut cursuri de etnografie şi muzeologie în perioada 1969-1973.
Ocuparea unor poziţii de conducere în instituţiile culturale din Sibiu şi autoritatea de care se bucura în mediul academic i-au permis lui Irimie să întreprindă cercetări care veneau în contradicţie cu politicile culturale oficiale. Astfel, în decursul anilor 1960, Irimie a realizat cercetări de teren privind practicile religioase ale comunităţilor rurale din Transilvania, a achiziţionat icoane pe sticlă din fondurile Muzeului Brukenthal şi a redactat chiar studii privind arta icoanelor pe sticlă. Unele dintre aceste studii au putut fi publicate la sfârşitul anilor 1960 în contextul unei relative liberalizări culturale din timpul primilor ani ai regimului Ceauşescu. Cea mai importantă realizare a lui Cornel Irimie a fost fondarea Muzeului Tehnicii Populare la Sibiu în anul 1963, ca departament al Muzeului Brukenthal. Sprijinul primit de acesta de la autorităţile locale şi centrale, în primul rând alocarea unui teren foarte extins la marginea oraşului pentru viitorul muzeu, indică faptul că Irimie a ştiut să profite de turnura din politicile culturale ale regimului pentru a-şi dezvolta cariera şi a-şi pune în aplicare planul de a fonda Muzeul Tehnicii Populare.
Prestigiul său academic la nivel naţional şi internaţional în domeniul etnografiei şi folclorului, care puteau fi instrumentalizate de propaganda regimului, au contribuit probabil la influenţa de care se bucura Irimie pe lângă autorităţile locale şi centrale. Totuşi, conform relatărilor fiului său, Radu Nicolae Irimie, Cornel Irimie a fost întreaga viaţă sub o atentă supraveghere a Securităţii. În acelaşi timp, lui Irimie i s-a permis să ocupe poziţii de conducere în cadrul unor insituţii culturale cu vizibilitate internaţională, ceea ce ne indică că acesta activa într-un spaţiu aflat între tolerare şi susţinere din partea autorităţilor.
Muzeul Tehnicii Populare era de fapt un muzeu al civilizaţiei rurale româneşti, conceput sub influenţa ideilor lui Gusti şi a şcolii sale. Prin intermediul acestui muzeu în aer liber au putut fi salvate şi expuse numeroase artefacte ale civilizaţiei rurale româneşti, precum case tradiţionale, mori, unelte, interioare ale unor locuinţe ţărăneşti, care altfel ar fi fost distruse de modernizarea rapidă a agriculturii şi a satului românesc promovată de regimul comunist. Irimie a sprijinit şi achiziţionarea pentru muzeu a numeroase obiecte religioase precum icoane, troiţe, cruci. Chiar dacă acestea nu au fost expuse în perioada comunistă, achiziţionarea lor a însemnat asumarea de către Irimie a unor riscuri politice, precum epurarea sa din instituţie. De asemenea, sub coordonarea lui Irimie s-au realizat de către angajaţii Muzeului Tehnicii Populare cercetări de teren care au vizat, între altele, obiceiuri şi credinţe religioase din satele din Transilvania. Rezultatele acestor cercetări se regăsesc astăzi în colecţiile arhivei Muzeului ASTRA.