Ion Raţiu (n. 6 iunie 1917 la Turda – d. la 17 ianuarie 2000 la Londra) provine dintr-o familie greco-catolică cu origini nobiliare, care s-a afirmat în decursul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea în cadrul mişcării pentru emancipare politică a românilor din Transilvania. Tatăl său, Augustin Rațiu, a fost membru al Partidului Naţional-Ţărănesc şi primar al oraşului Turda. După ce a finalizat studiile de drept la Universitatea din Cluj în 1938, Raţiu a lucrat într-un cabinet de avocatură. În februarie 1940, s-a angajat la Ministerul de Externe, iar două luni mai târziu a fost trimis în misiune la Legaţia României din Londra, ocupând funcţia de “cancelar diurnist”. În acea perioadă ministru al României la Londra era unchiul său Viorel Virgil Tilea, diplomat şi personalitate a Partidului Naţional Ţărănesc. Cunoscut pentru ostilitatea sa faţă de Germania Nazistă, Tilea a fost îndepărtat din funcţie în septembrie 1940, după instalarea statului naţional-legionar. Raţiu a demisionat şi el din funcţia pe care o deţinea la legaţia României la Londra şi a solicitat azil politic în Anglia. Rămas în Marea Britanie după demisie, tânărul Raţiu a obţinut o bursă la St. John’s College din Cambridge, unde a studiat ştiinţele economice în decursul următorilor trei ani. În 1957, Raţiu şi-a început propria afacere în domeniul transporturilor maritime.

Instalarea regimului comunist în România l-a făcut pe Raţiu să ia decizia de a nu se mai întoarce în ţară atât timp cât ţara era sub dictatură. S-a implicat încă din anii 1940 în structurile ogranizatorice ale exilului românesc din Occident. A făcut parte a Comitetului Executiv al “Mişcării Românilor Liberi”, organizaţie din exil care s-a opus după 1940 alianţei României cu Germania Nazistă. A fost preşedinte fondator al Asociaţiei Studenţilor Români din Marea Britanie. Mai târziu, s-a numărat printre membrii fondatori ai asociaţiei Amnesty International, care a avut un rol important în lupta împotriva încălcării drepturilor omului de către regimurile comuniste din Europa de Est. A fost unul dintre principalii iniţiatori ai asociaţiei din exil denumite Uniunea Mondială a Românilor Liberi , al cărei preşedinte a fost ales în 1984 cu ocazia primului congres de la Geneva al organizaţiei. Această organizaţie a fost una dintre structurile exilului românesc, care s-a remarcat prin luări de poziţie împotriva încălcărilor de către regimului comunist din România a drepturilor omului şi a încercat să unifice cercurile exilului românesc în jurul valorilor democratice. În timpul revoluţiei din România din 1989, Raţiu a lansat o campanie de ajutorare a României, care ieşea dintr-o perioadă de penurie gravă nu doar a bunurilor de consum, dar şi a medicamentelor. După 1989, Ion Raţiu a ales să se întoarcă în ţară şi să participe la procesul de democratizare a României. A contribuit la reînfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, partid istoric din perioada interbelică, sub titulatura de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD). În anul 1990, a candidat fără succes la preşedenţia României din partea PNŢCD. A obţinut însă mandate de deputat în Parlamentul României cu ocazia alegerilor din 1990, 1992 şi 1996.

Raţiu a început imediat după rămânerea sa în Marea Britanie activitatea de ziarist, fiind în anii 1940 corespondent al agenţiei de ştiri americane International News Service. De asemenea, între anii 1940–1951, a fost colaborator al postului de radio BBC, iar în perioada 1952–1955 asistent de program al BBC. În decursul anilor 1950 a colaborat şi cu alte posturi de radio occidentale precum Radio Free Europe şi The Voice of America. În 1955, a început să publice buletinul de ştiri săptămânal în limba engleză intitulat Free Romanian Press, dedicat informării mediilor occidentale despre situaţia din România. Raţiu a fost un apreciat analist politic al regimului comunist din România, în special, şi al situaţiei din Blocul Sovietic, în general. Expertiza sa în problemele regimurilor comuniste s-a concretizat cu publicarea în 1957 a lucrării Policy for the West, o analiză critică a politicii Occidentului faţă de Blocul Sovietic. În 1975, când Ceauşescu încă se bucura de binevoinţa ţărilor occidentale, Raţiu a publicat eseul Contemporary Romania, în care demonta o serie de clişee pozitive prin care presa şi mediile politice percepeau regimul Ceauşescu. Una dintre cele mai apreciate lucrări ale lui Raţiu intitulată Moscow Challanges the World a apărut în 1986 la editura Sherwood din Londra. Lucrarea, redactată într-o primă formă la sfârşitul anilor 1940, reprezintă o analiză complexă a sistemului politic, economic şi social din ţările Blocului Sovietic, precum şi a originilor sale ideologice, dar şi o pledoarie pentru valorile democratice.