Hans Otto Roth a fost unul dintre cei mai proeminenţi politicieni şi jurnalişti ai minorităţii germane din România, care s-a remarcat prin opoziţia sa afirmată public faţă de mişcarea nazistă din rândul germanilor din România, precum şi faţă de regimul comunist.

Hans Otto Roth s-a născut la Sighişoara în 29 aprilie 1890 într-o familie din burghezia săsească. Urmând tradiţia tatălui care a fost avocat, Roth a studiat dreptul la universităţile din Budapesta, Viena, Berlin şi Zürich între anii 1908 şi 1912, iar în 1913 a obţinut doctoratul în ştiinţe juridice la Universitatea din Budapesta. Între 1915 şi 1917 a luat parte la Primul Război Mondial ca soldat în armata austro-ungară. În timpul ultimului an de război a fost membru al redacţiei ziarului Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt (“Cotidianul transilvănean german”). După terminarea războiului, Roth s-a implicat în viaţa politică şi a fost ales de zece ori deputat în parlamentul României între anii 1919 şi 1938. În perioada 1932-1949, Roth a fost curator general al Bisericii Evanghelice C.A. din România (Landeskirchenkurator). Cea mai notabilă acțiune a sa în această poziţie a fost opoziția din 1940 contra preluării şcolilor confesionale de către Grupul Etnic German din România.

Între anii 1931 şi 1934, Roth a ocupat funcţia de preşedinte al Organizaţiei minorităţilor germane din Europa (Verband der deutschen Volksgruppen in Europa). Din această poziţie a protestat faţă de politica Germaniei naziste faţă de evrei în timpul unei audienţe la Hitler din iunie 1933, când a argumentat că aceasta va afecta statutul minorităţilor germane din Europa de Est (Kroner 2016). Din cauza atitudinilor sale anti-naziste, Roth a fost înlăturat în 1940 din viaţa politică a comunităţii de către conducerea Grupului Etnic German din România. După ieşirea României din alianţa cu puterile Axei în 23 august 1944, Roth a preluat împreună cu viitorul episcop Friedrich Müller conducerea minorităţii germane din România şi l-a obligat pe episcopul filo-nazist Wilhelm Staedel să renunţe la funcţie. După 23 august 1944, Roth a susţinut necesitatea denazificării minorităţii germane din România, însă, în acelaşi timp, s-a opus abuzurilor comise de autorităţile sovietice şi române în timpul unor acţiuni precum deportarea la muncă forţată în URSS a celei mai mari părţi a populaţiei adulte din rândul germanilor din România sau confiscarea proprietăţilor acestora. Numeroasele memorii trimise de către Roth decidenţilor politici sau instituţiile însărcinate cu punerea în aplicare a măsurilor represive dovedesc atitudinea sa anti-comunistă. În iulie 1948, Roth a fost arestat din motive politice şi închis pentru șase luni, sub pretextul că sub președinția lui ar fi existat  nereguli în conducerea Băncii Generale de Economii din Sibiu (Hermannstädter Allgemeine Sparkasse). După o scurtă perioadă în care a fost eliberat, Roth a fost arestat din nou în 1952 şi a murit într-un lagăr de internare în aprilie 1953.