Richard Wagner, născut la 19 aprilie 1952 la Lovrin (un sat din Banat în care în anii 1950 şvabii formau majoritatea populaţiei), s-a afirmat ca lider al Aktionsgruppe Banat, un grup de tineri scriitori germani din România remarcat de autorităţile comuniste din România pentru nonconformismul lor. Aktionsgruppe Banat a fost considerat de regimul comunist ca un grup subversiv deoarece literatura lor conţinea o viziune critică asupra societăţii în care trăiau, în contradicţie cu canoanele estetice ale timpului. Tinerii scriitori din acest grup au fost ţinta unor măsuri represive din partea regimului comunist în anii 1970 şi 1980, până la emigrarea lor în Republica Federală Germania (doar Werner Kremm a ales să rămână în ţară).

Activitatea literară a lui Wagner a început când acesta era în liceu cu publicarea primelor sale poezii în presa de limbă germană din România. Între anii 1971-1975, Wagner a studiat filologia engleză şi germană la Universitatea din Timişoara. În timpul studiilor a condus grupul literar de limbă germană Aktionsgruppe Banat, care mai includea pe Albert Bohn, Rolf Bossert, Werner Kremm, Johann Lippet, Gerhard Ortinau, Anton Sterbling, William Totok şi Ernest Wichner, majoritatea studenţi la aceeaşi universitate. Acest grup a fost activ în perioada din 1972 până în 1975, urmând un program teoretic coerent. Wagner a jucat un rol important în definirea sa. Deşi mulţi dintre membrii grupului se cunoştea încă de dinainte, din perioada în care au început să publice în presa locală de limbă germană, grupul a fost creat în aprilie 1972 (Wichner 2012, 431–432). Numele de Aktionsgruppe Banat a fost sugerat de criticul literar Horst Werner, iar tinerii scriitori l-au adoptat deoarece se identificau cu activismul sugerat de acesta. Publicarea dezbaterii care a avut loc la masa rotundă intitulată „La început a fost dialogul” (Am Anfang war das Gespräch) în ediţia studenţească a ziarului Neue Banater Zeitung în aprilie 1972 a însemnat momentul naşterii grupului (Wichner 2012, 431–432). Atunci au fost puse fundamentele teoretice ale activităţii lor literare. Iată cum definea Wagner principiile după care urma a se ghida activitatea grupului: “Trebuie să regândim metodic relaţia noastră cu realitatea înconjurătoare. Specificul minorităţii vine abia pe urmă. În prim-plan trebuie să se situeze analizarea realităţii” (Totok 2001, 14). Sub influenţa lui Brecht şi a scriitorilor „Grupului de la Viena,” care promovau o literatură preocupată de realitatea socială, membrii Aktionsgruppe Banat au creat texte literare, care contestau valorile conservatoare ale comunităţii germanilor din Banat. De asemenea, spiritul lor rebel a luat forma unor jocuri de cuvinte şi ironii privind sistemul politic şi social din România anilor 1970, strecurate în textele literare. În viziunea lui Ernest Wichner, unul dintre membrii grupului, literatura promovată de Aktionsgruppe Banat trebuia „să trezească şi să zgudie din ţâţâni tot ce era prăfuit, vechi şi încremenit din punct de vedere ideologic” (Wichner 2013, 6).

Oricum, tinerii scriitori nu intenţionau să desfăşoare o activitate de disidenţă împotriva regimului comunist. Faptul că volumul de debut al lui Wagner (Klartext), publicat în 1973, a fost premiat de Uniunea Tineretului Comunist dovedeşte că iniţial acest grup nu era considerat ca fiind ostil de către autorităţi (Wagner 1973). Astfel, revista culturală Neue Literatur, periodic al Uniunii Scriitorilor din România pentru cititorii de limbă germană, a publicat în 1974 un colaj de texte ale tinerilor scriitori din grup. Unele dintre aceste texte conţineau jocuri de cuvinte şi aluzii critice curajoase privind realităţile politice ale epocii. Spre exemplu, poezia Die moritat von den 10 wortarten der traditionellen grammatik (sic!) [Balada celor zece părţi ale vorbii din gramatica tradiţională] de Gerhard Ortinau includea aluzii la dictatură, iar poezia Bikini a lui Wagner critica limba de lemn a timpului (ACNSAS, I 210 845, vol. 2, f. 15). Publicarea acestor texte a avut loc în prima jumătate a anilor 1970, într-o perioadă în care efectele liberalizării culturale din România de la sfârşitul anilor 1960 şi de la începutul anilor 1970 încă îşi făceau simţită prezenţa. Această liberalizare a făcut posibilă circulaţia în România a unor produse culturale occidentale şi nu numai. Astfel, membrii grupului au putut intra în contact cu opera lui Bertolt Brecht, cu scrierile celor din „Grupul de la Viena,” cu filozofia Școlii de la Frankfurt, sau cu muzica rock din Vest (Wichner 2013, 6). În plus, această liberalizare a permis o relativă autonomie a instituţiilor culturale faţă de factorul politic şi o relaxare a cenzurii.

Gerhardt Csejka, redactorul şef al revistei culturale Neue Literatur, publicat de Uniunea Scriitorilor din România, a jucat un rol cheie în publicarea textelor scriitorilor din  Aktionsgruppe Banat şi în promovarea lor, în general. Csejka obişnuia să discute cu ei şi să decidă care creaţii literare puteau trece de cenzură (Iorgulescu 2006, 419–421). La mijlocul anilor 1970, a avut loc o reducere treptată a autonomiei instituţiilor culturale şi o revenire la subordonarea strictă faţă de structurile de partid, ca parte a unui proces mai amplu de reintroducere în România a practicilor culturale de tip stalinist. Aceste schimbări erau rezultatul noii politici iniţiate de Tezele din Iulie 1971, care a impus o linie neo-stalinistă şi anti-occidentală. În acest context, publicarea de către revista culturală Neue Literatur a unor texte nonconformiste a atras atenţia Securităţii, ca rezultat al notelor informative furnizate de informatori din mediul literar de limbă germană din Banat (ACNSAS, I 210 845, vol. 2, ff. 1–15). Din acest punct de vedere, cazul Aktionsgruppe Banat ilustrează limitele liberalizării şi restrângerea ei din cauza turnurii politicilor culturale ale regimului comunist de la mijlocul anilor 1970.

Începând cu anul 1973, tinerii scriitori din Aktionsgruppe Banat au preluat controlul cercului studenţesc Universitas. Din cauza literaturii contestare şi a stilului de viaţă nonconformist, aceştia au devenit adevărate modele pentru studenţii germani din România şi nu numai. Însă, acest nonconformism a atras atenţia Securităţii (ACNSAS, I 210 845, vol. 2, f. 1–17). În mai 1975, Aktionsgruppe Banat a organizat aniversarea primilor trei ani de activitate a grupului şi a citit în faţa publicului un colaj de texte intitulat: „Aplauze frenetice din toate părţile.” În viziunea lui William Totok, această întâlnire a fost percepută de poliţia secretă ca o provocare (Totok 2001, 26). La sfârşitul anului 1975, în timpul unei călătorii a unor membri şi susţinători ai grupului la Comloșu Mare, unde familia lui Totok locuia, aceştia au fost arestaţi. Richard Wagner, Gerhard Ortinau, William Totok, şi Gerhardt Csejka au fost interogaţi la Securitate timp de mai multe zile. După ce au fost acuzaţi iniţial de încercare de a trece ilegal frontiera, investigaţiile au fost reorientate către acuzaţia de subminare a regimului (Wichner 2013, 7; ANSAS, P 054927, 55). În timpul interogatoriilor, Wagner, Ortinau şi Csejka au fost supuşi la presiuni pentru a declara că mesajul textelor redactate de Totok era unul subversiv din punct de vedere politic (Totok 2001, 49).

În opinia lui Totok, deoarece elita locală de partid a considerat că viitoarea condamnare a unor tineri scriitori din motive politice ar putea provoca un scandal internaţional, au cerut Securităţii ca aceştia să fie eliberaţi (Totok 2001, 47–48). Însă, acţiunile represive ale Securităţii au dus la dezintegrarea grupului. După mai mulţi ani, aceştia au reluat cooperarea în cadrul oficial al cercului literar Adam Müller-Guttenbrunn din Timișoara. Richard Wagner a devenit lider al cercului literar la sfârşitul anilor 1970 şi a încercat să scrie o literatură detaşată de politica culturală a regimului într-o perioadă în care din ce în ce mai mulţi etnici germani din România emigrau în RFG. După absolvire, Wagner a lucrat iniţial ca profesor de limba germană, iar între anii 1979 şi 1983 a fost redactor al ziarului local de limbă germană Karpatenrundschau.

Intensa supraveghere şi hărţuielile din partea autorităţilor comuniste au continuat în decursul anilor 1980. În 1984, Helmuth Frauendorfer, unul dintre tinerii care frecventau întâlnirile cercului literar Adam Müller-Guttenbrunn a fost arestat şi interogat de Securitate. În septembrie 1984, mai mulţi tineri scriitori care participau la întâlnirile cercului au răspuns acţiunii represive a Securităţii printr-un memoriu adresat liderilor locali de partid prin care protestau împotriva abuzurilor angajaţilor Ministerului de Interne, împotriva arestării colegului lor şi a hărţuielilor la care erau supuşi (ACNSAS, I 210845, vol. 2, 332–333.). Oricum, acţiunile de intimidare ale autorităţilor au continuat, Wagner fiind spre exemplu concediat din presă în 1983. Ca urmare, Richard Wagner şi soţia sa, Herta Müller, au solicitat în 1985 viza de ieşire definitivă din ţară, iar în 1987 au emigrat în RFG. Wagner a continuat să activeze ca scriitor la Berlin.

Între volumele publicate de acesta în România şi în RFG menţionăm: Der Anfang einer Geschichte – Prosa (Începutul unei poveşti – proză; 1980); Hotel California (vol. I–II, 1980–1981), Die Muren von Wien (Zidurile din Viena; 1990), Völker ohne Signale: Zum Epochenbruch in Osteuropa (Popoare în derivă: Europa de Est la răscruce de timpuri; 1992), Giancarlos Koffer (Valiza lui Giancarlo; 1993), Miss Bukarest (2001). Pentru întreaga sa activitate a primit numeroase distincţii precum: Premiul Special Leonce-und-Lena (1987) şi Neuer Deutscher Literaturpreis (2000).