Zaharia Doncev (născut în 1928, Chișinău) a fost o persoană din rândurile clasei muncitoare, care a fost acuzat de răspândirea unor foi volante „antisovietice”, în noaptea de 18/19 mai 1955, în zona din jurul gării Chișinău. Acest caz pare să fie unul dintre primele exemple ale unei critici deschise îndreptate împotriva regimului în perioada post-stalinistă și ar trebui analizat în contextul fazelor timpurii ale dezghețului hrușciovist. Doncev a fost un „produs” al sistemului educațional românesc, ceea ce ar putea explica parțial atitudinea sa critică față de regim. Doncev a învățat opt ani la școală, printre care șapte (1936-1940 și 1941-44) într-o instituție de învățământ românească. Deși originea sa socială era destul de umilă – provenea dintr-o familie de „țărani săraci”, așa cum a subliniat în timpul anchetei – el s-a născut și a studiat la Chișinău. De asemenea, mediul urban ar fi putut avea un oarecare impact asupra viziunii sale despre lume. La un moment dat, în timpul procesului de judecată, el a mărturisit că deținea un aparat de radio, la care asculta posturi de radio străine. Istoria și contextul social al familiei sale erau, de asemenea, favorabile pentru încurajarea atitudinilor „antisovietice”, cel puțin din punctul de vedere al autorităților comuniste. Doncev avea doi frați care s-au stabilit în România, în timp ce mama sa, Maria Doncev, se afla pe lista persoanelor doritoare să se evacueze în România, în 1944, deși nu a făcut-o, din motive rămase obscure. Mai mult decât atât, matusa sa pe linia mamei, Elena Petrache, a fost condamnată la zece ani de muncă grea, în 1945, pentru „activități subversive împotriva statului sovietic în timpul ocupației românești a Basarabiei.” În 1944, la vârsta de 16 ani, când Armata roșie a re-ocupat Basarabia, viziunea lui Doncev asupra lumii fusese deja formată, într-o mare măsură. Cu toate acestea, el nu a arătat vreun semn sau intenție de a se opune noilor autorități. Dimpotrivă, el a încercat să se integreze în societatea sovietică postbelică. După 1945, a lucrat ca dulgher la Chișinău. În 1948, el și-a început serviciul militar obligatoriu, cu o durată de trei ani, în cadrul armatei sovietice, fiind repartizat la o unitate militară din sudul Ucrainei (regiunile Ismail și Odesa), între 1948 și 1951. După demobilizarea din armată, Doncev și-a început studiile într-o școală profesională de nivel inferior (FZO, Fabrichno-Zavodskoe obuchenie), în cadrul căreia a urmat cursuri de șofer profesionist. În același timp, a început să lucreze ca electrician la combinatul de carne din Chișinău (miasokombinat). În noaptea de 18/19 mai 1955, după ce a fost supus abuzurilor fizice și verbale de către doi ofițeri de poliție pentru că a refuzat să plătească o amendă, Doncev a redactat patru scurte foi volante, criticând aspru regimul sovietic și făcând apel la poporul moldovenesc să se revolte împotriva puterii sovietice și să-și demonstreze loialitatea față de România (deși nu a cerut, în mod explicit, unificarea RSSM cu România). A fost arestat optsprezece luni mai târziu, la 9 decembrie 1956. În momentul arestării sale, el era căsătorit și avea o fiică de trei ani. Cauza penală oficială împotriva lui Doncev a fost deschisă a doua zi, pe 10 decembrie. Doncev a fost acuzat de agitație contrarevoluționară antisovietică, conform articolului 54, alineatul 10 („propagandă sau agitație care conține apeluri la răsturnarea, subminarea sau slăbirea puterii sovietice”) din Codul Penal al RSS Ucrainene. Peste zece zile, Doncev a mai fost acuzat și de propagandă naționalistă, însoțită de amenințarea integrității teritoriale a URSS (conform articolului 2 din același Cod Penal). Ca și în alte cazuri similare, autoritățile au încercat – însă au eșuat – să găsească legături între acțiunile lui Doncev și existența unei organizații „antisovietice”. Recunoscând că a fost vorba despre un act izolat, la 30 decembrie anchetatorii au dispus efectuarea unei expertize psihiatrice pentru a confirma sănătatea mentală a lui Doncev. El a petrecut peste trei săptămâni – între 4 și 28 ianuarie 1957 – în spitalul de psihiatrie din Chișinău, fiind eliberat după ce comisia medicală nu a descoperit nici un fel de tulburare psihică și l-a declarat perfect lucid. Cazul a fost închis, în mod oficial, la 31 ianuarie 1957. Procesul de judecată a avut loc la 25 februarie 1957. În consecință, Doncev a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru propagandă și agitație antisovietică, dar și pentru naționalism, conform Codului Penal al RSS Ucrainene, articolul 54, alineatele 10 și 2. La 19 ianuarie 1960, Doncev a depus un protest oficial, solicitând o reducere semnificativă a termenului de detenție și invocând motivul loialității sale față de regim și a unui comportament exemplar. Judecătoria Supremă a URSS i-a aprobat cererea la 4 mai 1960. Ar fi trebuit eliberat din închisoare la 11 decembrie 1960. Cu toate acestea, dosarul său nu conține informații suplimentare despre soarta sa după încheierea termenului de detenție. Doncev a fost reabilitat din punct de vedere legal de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în aprilie 1994. Sentința în cazul său a fost anulată din cauza „lipsei oricărei componente criminale” în acțiunile sale.