Ion Grigorescu (n. 15 martie 1945, București -) este artist complex, care experimentează și inovează continuu arta. Pictor, desenator, fotograf, eseist, el este în primul rând cunoscut ca unul dintre puținii artiști multimedia din România. Potrivit propriei mărturisiri, a ales arta pentru că a crezut că este un domeniu mai puțin ideologic, pentru a descoperi încă din studenție cât de mult s-a înșelat. Absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București în 1969, el a devenit ca toți artiștii din România comunistă membru al Uniunii Artiștilor Plastici în 1971, dar a preferat să facă ceea ce îi plăcea decât să facă ceea ce li se cerea. Potrivit criticului Erwin Kessler, Ion Grigorescu ”este artistul român care a contribuit cel mai mult la transformarea picturii dintr-o practică tradițională într-un mijloc artistic conceptual.” Faptul că în timpul comunismului a fost o personalitate absolut marginală i-a conferit un avantaj extraordinar, pentru că a putut experimenta ceea ce a dorit. În același timp, a trebuit să facă față imensului dezavantaj de a activa complet în afara circuitului oficial, în afara expozițiilor, trăind din vânzarea lucrărilor pe canale informale, prin care a ajuns la el și Sorin Costina. De fapt, Ion Grigorescu s-a concentrat mult mai mult pe arte vizuale, precum fotografie și scurte filme, într-o vreme în care acestea aveau un statut inferior artelor plastice tradiționale și nu-și găseau loc în galeriile de expoziție.

Prin urmare, lucrările sale experimentale cu artele vizuale au avut doar un public limitat sub comunism, când au fost prezentate în general prietenilor. Printre acestea se numără Dialog cu Ceaușescu, un scurt film din 1978, care prezintă o imaginară și imposibilă conversație între artist și dictator. Ion Grigorescu joacă ambele roluri, cel al lui Ceaușescu cu ajutorul unei măști. Filmul este mut, iar conversația apare scrisă pe ecran, începând cu o frază care a devenit celebră: “Dacă poporul nu poate conduce, atunci ar trebui măcar să critice!” Prin rularea continuă a textelor aferente celor două roluri pe două coloane separate, filmul sugerează subtil inexistența dialogului dintre dictatorul care conduce după propria voință și poporul a cărui critică este ignorată.  Întrebat în ce măsură se poate vorbi de o artă protestatară în lucrările lui Ion Grigorescu devenite arhicunoscute abia după căderea comunismului, precum Dialog cu Ceauşescu, Sorin Costina subliniază că tocmai marginalitatea artistului l-a ajutat să supraviețuiască într-un circuit periferic: ”Atunci nu îl vedea nimeni. Filmele lui au fost văzute de aproximativ 20 de inşi la Timişoara. Şi asta în anii 1980.”

Interesant de remarcat este și episodul legat de portretul lui Ceaușescu, care i-a fost comandat în 1980, cu ocazia aniversării dictatorului. În loc să picteze ceva convențional prin pastișarea fotografiilor oficiale, așa cum se făcea, el a pictat un portret triplu, cu Ceaușescu în trei ipostaze diferite în timpul așa-numitelor vizite de lucru destinate mai ales supervizării lucrărilor pe diferite șantiere de construcții. După ce tabloul a fost refuzat ca neconform canoanelor oficiale, Ion Grigorescu l-a refăcut păstrând numai una dintre cele trei ipostaze, dar exagerând dimensiunile mâinilor prin care indica ce trebuie făcut pe șantierul cu dimensiuni infime în comparație cu statura lui Ceaușescu. Evident, nici a doua variantă nu a fost acceptată. În fond, marea abilitate a artistului a fost ca prin tablourile sale, care nu includeau elemente tabu, să sugereze o reflecție critică despre regimul Ceaușescu.

După 1989, Ion Grigorescu a devenit unul dintre cei mai faimoși artiști români nu numai pe plan național, dar și pe plan internațional. Creația sa artistică este polivalentă, însă el este mai degrabă cunoscut ca artist de performance, autor de film și artă video, fotograf, mai puțin ca pictor, deși în portofoliul său sunt și lucrări de pictură (inclusiv pictură bisericească și icoane). De asemenea, Ion Grigorescu este autor al mai multor texte eseistice și teoretice publicate în revistele de specialitate. Are peste 40 de expoziții personale și peste 300 de expoziții de grup, iar lucrările sale se găsesc în cele mai faimoase muzee din lume, precum MOMA din New York, Tate Gallery din Londra sau Centrul Georges Pompidou din Paris.