Filmul Balada albă, dublu premiat în 1974, se află în colecția privată Mirel Leventer atât în formatul original, pe rolă de film, cât și în format digitizat. Filmul reconstruiește moartea tragică a unui coleg de la Arhitectură în timpul unei excursii de iarnă pe munte. Pentru că vacanța de după prima sesiune de examene era în februarie, mulți studenți plecau atunci în drumeție pe munte chiar dacă vremea nu era foarte favorabilă. În iarna lui 1973, un grup de studenți de la Arhitectură a fost surprins de un viscol, iar colegul respectiv și-a sacrificat practic viața pentru a-i salva pe ceilalți. A fost o moarte care i-a zguduit pe toți colegii, iar unii dintre ei i-au adus un omagiu postum prin acest film. ”Este un film care a pornit ca un reportaj la înmormântarea unui coleg de-al nostru, în anul șase. Acesta a urcat, împreună cu câțiva colegi, pe munte în condiții foarte dificile și, salvându-i pe ceilalți, și-a găsit sfârșitul. A fost găsit mort, după trei zile de viscol; era complet înghețat și se afla, ce ironie amară a sorții, foarte aproape de cabană, pe drumul de reîntoarcere. O tragedie teribilă. Fără să ne gândim, la început, că va ieși ceva anume din aceasta, am filmat, cumva din inerție, la înmormântare; am filmat pe 8 mm. Scenele le-am folosit, apoi, la filmul de 16 mm.  Am făcut un scenariu, împreună cu alți trei colegi, am urcat pe munte, am refăcut traseul în anul următor, am filmat în condiții similare; ne-am pus și pe noi în pericol. Am făcut apoi montajul la laboratorul nostru de la facultate; făceam montaj amator. În 1974 a fost aceasta; în 1973 a fost tragedia,” rememorează Mirel Leventer. Acest film a participat la două festivaluri de profil și la fiecare dintre acestea pelicula a fost premiată: Festivalul Național al Artei Studențești de la Cluj-Napoca și Festivalul Cinecluburilor bucureștene. A mai fost premiat și de revista Cinema. Muzica filmului este semnată de un cunoscut cantautor român: Dorin Liviu Zaharia. Acesta recită și cântă la fluier o poezie scrisă de el însuși, intitulată La trecătoare, pe care o suprapune peste un fragment din melancolica piesă Oh, Well, partea a doua,  compusă de Peter Green și interpretată de formația pe-atunci în vogă Fleetwood Mac.  După 1989, pelicula a fost proiectată în cadrul serilor de la Club A.