Arhitectul Gheorghe Leahu a redactat în secret un jurnal în perioada 1985–1989. Având în vedere riscul de a fi arestat de Securitate dacă jurnalul s-ar fi descoperit, acesta îl ţinea ascuns în garajul personal, sub anvelopele de schimb. După programul de lucru, Leahu îşi nota în mod consecvent în acest jurnal aspecte din viaţa de zi cu zi şi impresii personale. În condiţiile înăspririi caracterului represiv al regimului în decursul anilor 1980, jurnalul secret era o formă de defulare a nemulţumirilor unui intelectual în România comunistă.
În paginile acestui jurnal, Leahu a relatat pe larg despre lipsurile severe care afectau viaţa cotidiană în România anilor 1980, despre absurditatea politicilor regimului Ceauşescu, despre caracterul ridicol şi în contradicţie flagrantă cu realitatea vizibilă a propagandei oficiale, mai ales a cultului personalităţii dictatorului. Leahu a exprimat în paginile jurnalului numeroase comentarii critice. Conform acestor însemnări, viaţa de zi cu zi în România anilor 1980 devenise o luptă pentru supravieţuire, o fugă disperată după alimente sau alte bunuri de larg consum, iar activitatea profesională, un şir nesfârşit de umilinţe, cauzate de intervenţiile arbitrare şi absurde ale politicului în desfăşurarea activităţii arhitecţilor.
O temă predilectă a jurnalului a constituit-o critica politicilor de restructurare urbană a capitalei. Într-unul dintre aceste pasaje, Leahu remarca efectele pe care aceste politici le aveau asupra identităţii oraşului, dar şi a vieţii de zi cu zi: “Se dărâmă pe rupte, se construieşte în loc foarte mult şi foarte prost, se depersonalizează oraşul, i se schimbă complet caracterul, blocurile vin ca un tăvălug, care rade cartiere întregi cu grădini şi curţi şi arbori vechi de zeci şi sute de ani. În locul vieţii liniştite la curte, blocuri în care ne înghesuim ca viermii pe verticală, supuşi austerităţii unor programe de necivilizaţie cu apă caldă de cinci ori pe săptămână, câte două ore, cu frig în timpul iernii, cu depersonalizarea noastră ca oameni deveniţi soldaţi ai unei armate oarbe de muncitori” (Leahu 2013, 56). Jurnalul, care a fost publicat în anul 2005 de către Fundaţia Academia Civică cu titlul Arhitect în “Epoca de Aur,” reprezintă o sursă istorică valoroasă privind viaţa cotidiană în România anilor 1980. Conţintul şi condiţiile în care a fost redactat acest jurnal, reflectă atmosfera de teamă generalizată, sentimentele de frustrare şi neputinţă, pe care le trăiau mulţi intelectuali români în anii 1980.