Acest manuscris de 88 de pagini conține textele a opt predici și pare a fi fost pregătit să fie trimis spre publicare în străinătate. Autorul a fost preot și în același timp profesor la Institutul Teologic din București, şi a fost închis între anii 1948 și 1964. În timpul detenției la temuta închisoare de la Pitești, a fost constrâns să participe la așa-numitul proces de reeducare, care a transformat o parte dintre prizonieri în torționarii celorlalți. Bântuit de remuşcări privind această cumplită vinovăție, Calciu-Dumitreasa a încercat, potrivit propriei mărturii, să aștearnă pe hârtie o explicație privind această experiență din închisoare în speranța că astfel își va mai ușura sufletul. Totuși, el și-a schimbat prioritățile în momentul în care, imediat după cutremurul din 1977, au început demolările de biserici în București față de care ierarhia Bisericii Ortodoxe Române nu a luat nicio atitudine. Atunci, Calciu-Dumitreasa a conceput o serie de predici nonconformiste, prin care critica educația ateistă și le reamintea studenților de valorile creștine fundamentale, de misiunea lor de preoți, care trebuiau să zidească și nu să dărâme biserici pentru a avea grijă așa cum trebuie de enoriașii lor. Şapte dintre aceste predici au fost rostite de autor în Biserica Radu Vodă din București între 8 martie și 19 aprilie 1978. Semnificativă este predica din 15 martie, în timpul căreia Calciu-Dumitreasa a condamnat explicit demolarea Bisericii Enei, prima biserică demolată în București. Cea de-a șasea predică din 12 aprilie 1978 nu a mai putut fi rostită în biserică, ci pe treptele acesteia, pentru că autoritățile au dispus atât blocarea accesului în biserică, cât și închiderea studenților în dormitoare pentru a împiedica desfășurarea predicii, eveniment ce devenise între timp extrem de popular. Cea de-a opta predică ar fi trebuit să deschidă pe 17 mai un nou ciclu, intitulat Creștinătate și Cultură, dar nu a mai putut fi rostită din cauza îndepărtării autorului din postul didactic. Persecutat de Securitate, Calciu-Dumitreasa a susținut în 1979 înființarea Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România, ceea ce i-a adus o nouă arestare și apoi o întemnițare pentru cinci ani. A fost eliberat în 1985, după un lobby internaţional foarte intens, în special din partea Statelor Unite ale Americii, care au amenințat chiar cu retragerea Clauzei Națiunii Celei Mai Favorizate. Un an mai târziu, a plecat în exil în Statele Unite ale Americii, unde a trăit până la moartea sa. Această versiune a predicilor diferă puțin de aceea publicată în volum după căderea comunismului prin faptul că menționează și numele celor care s-au făcut responsabili de întreruperea seriei sale de predici în 1978.