În condiţiile unor constrângeri severe pe care politicul le exercita asupra activităţii arhitecţilor în perioada comunistă, pictura de acuarelă a devenit pentru Gheorghe Leahu o formă de evadare. Arhitectul Leahu a fost atras de “acuarela de arhitectură” deoarece această activitate îi permitea să îşi aleagă singur temele şi maniera de abordare, o libertate de creaţie de care nu se putea bucura în activitatea profesională. Fiind un mare iubitor al patrimoniului arhitectural al Bucureştiului, acesta a ales să picteze cu precădere peisaje pitoreşti din centrul vechi al capitalei, dar şi din alte oraşe din ţară. Conform propriei mărturisiri, “acuarela de arhitectură” a reprezentat şi o formă de a lăsa “un document” despre un patrimoniu aflat în acei ani în pericol. Din cauza ambiţiilor megalomane ale lui Ceauşescu de a remodela capitala conform concepţiei sale despre cum trebuia să arate un oraş socialist, zone întregi din centrul vechi au fost demolate în decursul anilor 1980.
O serie de acuarele ale lui Leahu reprezintă Mănăstirea Văcăreşti, unul dintre cele mai importante monumente istorice ale Bucureştiului, distrusă în 1986. Una dintre aceste acuarele, pictată în 1976, se intitulează “Mănăstirea Văcăreşti înainte de furtună.” Pictura reprezintă o panoramă cu complexul mănăstirii, construit la începutul secolului al XVIII-lea. Titlul dat atunci de către autor acuarelei conţine o aluzie neintenţionată privind destinul tragic al monumentului. În calitate de şef de secţie în cadrul Institutului Proiect Bucureşti, instituția de stat care se ocupa de proiectele de arhitectură şi urbanism în capitala României, Leahu a fost însărcinat să coordoneze în 1984 o echipă de arhitecţi în vederea proiectării noului tribunal al capitalei. Conform indicațiilor lui Ceauşescu, acest nou edificiu urma să fie ridicat pe amplasamentul Mănăstiri Văcăreşti. Echipa coordonată de Leahu a furnizat autorităţilor doisprezece planuri diferite ale viitoarei construcţii prin care se putea salva cea mai mare parte a complexului mănăstirii. Toate aceste eforturi au fost însă fără succes deoarece în 1986 autorităţile au decis demolarea sa completă. Astfel, acuarela a devenit un “document” privind una dintre cele mai valoroase monumente distruse de politicile urbane ale regimului Ceauşescu. Aceasta a fost reprodusă în unele albume şi cărţi ale arhitectului. Una dintre aceste cărţi a fost dedicată chiar demolării monumentului: Distrugerea Mănăstirii Văcăreşti (1997).