Scrisoarea este redactată în contextul atacurilor din presă şi a persecuţiilor la care era supus Hans Otto Roth de către autorităţile comuniste după instalarea guvernului Petru Groza în martie 1945. Punctul culminant al acestor măsuri a fost atins în iulie 1948, când Roth a fost arestat şi anchetat din motive politice timp de şase luni alături de alţi lideri ai comunităţii germanilor din România implicaţi în conducerea Băncii Generale de Economii din Sibiu (Hermannstädter Allgemeinen Sparkasse) pentru presupuse nereguli în administrare.

Scrisoarea din mai 1950 este adresată pastorului luteran Alfred Herrmann, un vechi prieten persecutat de conducerea nazistă a Grupului Etnic German din România pentru simpatiile sale socialiste. Alfred Herrmann (1888-1962), fost prim pastor al oraşului Bucureşti în perioada 1937-1946, era unul dintre susţinătorii noului regim comunist din cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România (Weber şi Baier 2015, 245). Textul documentului reprezintă un răspuns critic la o serie de scrisori primite de la Herrmann în decursul anului 1950. În aceste scrisori, Herrmann argumentase adeziunea sa la noul regim prin necesitatea ca biserica să sprijine aşa-zisa “mişcare pentru pace” şi să se implice în construirea noii societăţi. Comitetul de Luptă pentru Pace era o structură creată de regimul comunist din România în vederea înregimentării politice a preoţilor din cultele oficial recunoscute.

Ca răspuns la motivele invocate de Herrmann, Roth susţinea că scopul oricărui creştin este acela de a se opune folosirii violenţei “sub orice formă”. Din acest punct de vedere, pacea reprezenta un scop pe care biserica trebuia să îl urmească în mod firesc. În acelaşi timp, Roth argumenta că biserica se poate implica doar în acele “forme de organizare socială” în care “iubirea faţă de aproape poate într-adevăr exista”. Argumentele folosite de Roth reprezentau un refuz implicit al implicaăriibisericii în construirea noii ordini politice şi socio-economice și o critică subtilă a metodelor violente folosite de regimul comunist. Ca o ironie a sorţii, a mai subliniat Roth,o serie de motive invocate de Herrmann pentru sprijinirea regimului comunist erau suprinzător de asemănătoare cu cele pe care i le prezentase cu câţiva ani înainte episcopul Staedel, pastor impus de nazişti la conducerea Bisericii Evanghelice C.A. din România în anul 1941.