Fimul documentar a fost realizat în anul 1990 în contextul prăbuşirii regimurilor comuniste din Europa de Est. În timp ce în ţări precum Polonia, fosta Cehoslovacie sau Ungaria, membri ai opoziţiei anti-comuniste erau celebraţi ca eroi ai luptei pentru libertate, în România - o ţară unde doar câţiva intelectuali au avut curajul să se opună în mod deschis regimului Ceauşescu - una dintre întrebările cele mai problematice era: „Noi de ce nu am avut un Havel?” Cu alte cuvinte, de ce disidenţa românească a fost slabă în comparaţie cu alte ţări ale fostului lagăr sovietic. Aflaţi în situaţia de formula o explicaţie convingătoare, intelectualii români au susţinut că Securitatea a fost atât de eficientă încât a stopat din faşă orice încercare de a organiza o mişcare de opoziţie. Acest film documentar a fost unul dintre primele care a pus sub semnul întrebării această interpretare, producând o dezbatere, încă în desfăşurare, deoarece a susţinut că opoziţia slabă a intelectualilor români se explică mai degrabă prin politicile de cooptare ale regimului comunist, decât prin acţiunile sale represive. Regizorul a ţesut documentarul în jurul unui interviu realizat la München cu fondatorul colecţiei şi cu disidentul Mihai Botez. Imagini prezentând atmosfera din România anilor 1980 au fost folosite pentru a ilustra argumentaţia celor doi intervievaţi. Principala ipoteză susţinută în cadrul interviului - ipoteză dezvoltată anterior de Mihai Botez și Michael Shafir în lucrările lor – a fost că intelectualii români au fost cooptaţi de către regimul comunist şi au devenit un instrument al puterii politice. În acest scop, regimul a folosit pe de o parte câştiguri materiale şi oportunităţi de carieră puse la dispoziţia intelectualilor şi pe de altă parte manipularea discursului naţionalist. Poetul Adrian Păunescu a beneficiat de o atenţie deosebită în cadrul documentarului deoarece acest caz este poate cel mai reprezentativ exemplu de tânăr scriitor talentat cooptat de regim. Păunescu a ales să se pună în slujba regimului comunist, deşi îşi începuse cariera ca intelectual non-conformist la sfârşitul anilor 1960, devenind unul dintre intelectualii cei mai importanţi implicaţi în promovarea cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu şi un instrument în manipularea culturii tinerilor.